Răniţii din elicopterul prăbuşit în Bacău au fost aduşi la Bucureşti VIDEO

Cei trei răniţi din elicopterul prăbuşit miercuri după-amiază în judeţul Bacău au fost aduşi în Bucureşti, doi dintre ei urmând să fie transportaţi la Spitalul Militar, iar al treilea, la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
Alina Costache
07 mart. 2013, 17:09
Răniţii din elicopterul prăbuşit în Bacău au fost aduşi la Bucureşti VIDEO

Rănitul care va fi dus la Floreasca va fi supus unor investigaţii, iar în funcţie de rezultatul acestora va fi păstrat în această unitate sanitară sau va fi dus, şi el, la Spitalul Militar„, au declarat sursele autorizate pentru Mediafax.

Militarul adus la Spitalul Floreasca din Bucureşti are contuzii şi arsuri multiple şi va fi supus unei intervenţii chirurgicale, pentru suturarea unor plăgi. El va rămâne internat în cadrul acestui spital, în prezent fiind internat la terapie intensivă. Ceilalţi doi militari răniţi, care se află la Spitalul Militar, au arsuri şi rămân în aceeaşi unitate.

Carmen Cioltan, director de cabinet la Prefectura Bacău, a declarat că cele trei victime au fost stabilizate de către medici, ei fiind aduşi în Capitală cu un avion militar, aflându-se sub monitorizare medicală pe toată durata zborului.

Cei trei sunt stabilizaţi, sunt conştienţi, însă au foarte multe traumatisme, plăgi şi arsuri„, a mai spus reprezentantul Prefecturii Bacău.

Un elicopter militar s-a prăbuşit joi, în jurul orei 16.00,în zona barajului Bereşti – Bistriţa, în judeţul Bacău. Incidentul aviatic a fost anunţat de o persoană la numărul de urgenţă 112. Două persoane aflate în elicopter au decedat, iar alte trei sunt rănite.

Citeşte şi IMAGINI DRAMATICE de la locul prăbuşirii elicopterului din Bacău VIDEO EXCLUSIV

La impactul cu solul, aparatul de zbor a luat foc, iar la faţa locului au fost trimise mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, care au stins incendiul. MApN a precizat că este vorba despre un elicopter Puma Socat aparţinând Forţelor Aeriene Române, în timpul executării unui zbor în formaţie.

La bordul avionului se aflau cinci militari de la Flotila 95 de aviaţie militară Bacău, doi dintre aceştia pierzându-şi viaţa. MApN a anunţat că, din ordinul şefului Statului Major General, conform procedurii, au fost reţinute la sol toate aeronavele de acest tip, până la elucidarea cauzelor producerii evenimentului. De asemenea, o comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene va cerceta împrejurările în care a avut loc accidentul.

Citeşte şi Un elicopter militar s-a PRĂBUŞIT în judeţul Bacău. Două persoane au murit, alte trei sunt rănite

La faţa locului va sosi, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, şi o echipă de specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, pentru a acorda sprijin de specialitate în cazul elicopterului militaprăbuşit, a informat Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Primul antrenor care refuză să-i ia locul lui Marius Baciu la FCSB: „Nu voi ajunge niciodată acolo!”
Capital.ro
Pensii 2026. Nu te găsește poștașul acasă? Ce trebuie să faci ca să nu rămâi fără bani
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Român de 19 ani, MORT după ce a cules r... Vezi mai mult
iamsport.ro
Banciu a numit viitoarea campioană a României: ”O să câștige atât sezonul regulat, cât și play-off-ul!”
MediaFlux
Gata cu buletinele vechi! Cartea de identitate electronică devine documentul standard în România
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România