Primul zbor parabolic din Europa: Pasagerii zborului A300 Zero-G vor testa imponderabilitatea VIDEO

Numărătoarea inversă a început pentru primii pasageri ai avionului A300 Zero-G, care au plătit ca să treacă prin experienţa imponderabilităţii. Acesta este primul zbor parabolic din Europa, zboruri de acest tip fiind efectuate până acum doar în Statele Unite şi Rusia.
Alina Costache
12 mart. 2013, 11:04
Primul zbor parabolic din Europa: Pasagerii zborului A300 Zero-G vor testa imponderabilitatea VIDEO

În timpul zborului vor fi efectuate 15 parabole a câte 22 de secunde, în total cinci minute de imponderabilitate. La prima parabolă se va atinge gravitaţia marţiană (o treime din greutatea resimţită). Ea va fi urmată de două parabole lunare (1/6 din greutate, adică senzaţia de a fi în picioare pe Lună) şi 12 parabole în imponderabilitate, potrivit Agerpress.

În timpul zborului, pasagerii vor beneficia de sfaturile unor instructori şi de asistenţa unui medic. Comandant de bord este Eric Delesalle, director pentru teste de zbor al constructorului ATR, mare maestru al parabolelor. El este însoţit de Jean-Francois Clervoy, cu 3.000 de parabole efectuate şi trei zboruri la bordul unei navete spaţiale americane.

Citeşte şi Astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională vor produce whisky

Din cei 40 de pasageri de la bordul A300 Zero-G, cinci studenţi au câştigat un concurs organizat de CNES (Agenţia spaţială franceză), care foloseşte de obicei acest avion în scopuri ştiinţifice. Ei nu şi-au plătit locul, spre deosebire de ceilalţi, care au plătit fiecare 6.000 euro. O pasageră din Elveţia a efectuat deja un zbor parabolic, în Statele Unite. Veniturile obţinute în urma zborurilor comerciale urmează să contribuie la înlocuirea aparatului A300 Zero-G, care a depăşit 100.000 de parabole.

Citeşte şi NASA va invada luna lui Marte, Phobos, cu o armată de „arici” robotici FOTO

Zborurile parabolice cu avionul, care au început acum mai bine de 60 de ani, îi fac pe cei care le efectuează să scape de efectul gravitaţiei terestre fără să fie nevoie de un zbor spaţial, datorită manevrelor de urcare şi coborâre. Sintagma ‘zboruri cu gravitaţie zero‘, utilizată pentru a desemna acest tip de zboruri, este improprie fiindcă ‘gravitaţia terestră nu dispare‘, spune Franck Lehot în cartea sa ‘Voler en apesanteur’ (Zborul în imponderabilitate).

Înainte de manevra parabolică, avionul exploatat de CNES, A300 Zero-G, ajunge într-o zonă unde traficul aerian nu este prea intens – adesea în largul coastelor Bretaniei. Prima dată, avionul evoluează la orizontală, la o altitudine de 6.100 m. Echipajul măreşte progresiv viteza până la circa 810 km/h. Pilotul acţionează manşa până când avionul ajunge la 47 grade. Este faza numită ‘resursă de intrare’, în care puternica hipergravitaţie (sau hiperponderabilitate) fixează pasagerii pe podeaua cabinei: timp de circa 20 secunde, ei cântăresc de aproape două ori mai mult.

Odată atins plafonul de 47 grade se reduce mult propulsia motoarelor. Este ‘injecţia’: avionul intră în faza parabolică. Toate forţele aerodinamice – portanţa, propulsia – exercitate asupra avionului sunt anulate, iar avionul, având doar propria sa greutate, intră în faza parabolică. În interior, pasagerii sunt în imponderabilitate. În timpul acestei faze de 22 de secunde, avionul ajunge la o înălţime de 8.500 m şi îşi reduce înclinarea până ajunge din nou la orizontală. Începe apoi să încline partea din faţă şi să coboare iarăşi. La sfârşitul parabolei, echipajul redresează avionul, imponderabilitatea dispare în câteva secunde şi pasagerii trec din nou prin 20 de secunde de hipergravitaţie.

Citeşte şi Turismul în spaţiu va începe în 2013, cu navetele Virgin Galactic

DailyBusiness
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
Spynews
Fetița bătută de mamă pe o stradă din Constanța și fratele ei au fost luați de Protecția Copilului. Ce se întâmplă acum cu mama. Decizie de ultimă oră!
Fanatik.ro
Şocant! 800.000 de euro pariaţi pe un cartonaş galben încasat de Djokovic! Fotbalistul lui CFR Cluj, anchetat de FRF după un meci din SuperLiga. Exclusiv
Capital.ro
Parlamentul European a aprobat noi reguli pentru cei care lucrează în alt stat UE. Se schimbă șomajul și alte beneficii sociale
Playtech.ro
Cum se calculează media la Bacalaureat 2026. Formula de calcul și condițiile de promovare
Adevarul
Ieșean lăsat cu un credit de 40.000 de lei pe numele său. Escrocul a explicat cum a acționat și a primit 11 ani de închisoare
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorița Anca Cernea, specializată în medicină generală, s-a stins din viață după o suferință îndelungată
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la Dinamo a semnat cu o nou-promovată
MediaFlux
Se fac alegeri din nou! Verificări privind alegătorii din România
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?