În luna februarie apartamentele vechi s-au scumpit, iar cele noi s-au ieftinit. Vezi preţurile

În luna februarie apartamentele noi şi vechi din întreaga ţară s-au apreciat cu 0,5%, de la 968 la 973 de euro pe metru pătrat, diferenţa faţă de perioada similară a anului trecut fiind de 1,3%. Trendul general crescător al preţurilor consemnat luna trecută a fost dictat, într-o proporţie însemnată, de scumpirile consemnate de locuinţele din blocurile construite înainte de 1990.
Iulian Tudor
12 mart. 2013, 12:24
În luna februarie apartamentele vechi s-au scumpit, iar cele noi s-au ieftinit. Vezi preţurile

Astfel, patru din cele cinci mari oraşe analizate de imobiliare.ro s-au situat pe un trend ascendent pe segmentul apartamentelor vechi, în timp ce în trei din oraşele analizate apartamentele noi s-au ieftinit. În ciuda discuţiilor legate de lansarea programului Noua Casă, care ar urma să scoată apartamentele vechi din cursa finanţărilor co-garantate de către stat, proprietarii unor astfel de imobile nu se arată deloc dispuşi să-şi reducă pretenţiile. Chiar dimpotrivă.

Preţuri în Bucureşti

În Capitală, indicele Imobiliare.ro a ajuns la o valoare de 1.099 de euro pe metru pătrat, cu 1,5% mai puţin decât în ianuarie şi cu 4,3% mai puţin decât în februarie 2012. Bucureştiul este singurul oraş în care apartamentele vechi nu s-au scumpit în ultima lună, preţul mediu cerut pe acest segment menţinându-se la nivelul atins în luna ianuarie, respectiv 1.020 de euro pe metru pătrat util. Faţă de perioada similară a anului precedent, valoarea actuală este cu 4,4% mai mică. Pe segmentul apartamentelor noi din Capitală însă, în ultima lună a avut loc o scădere de 2%, de la 1.265 la 1.240 de euro pe metru pătrat util. Acest preţ este cu 7,3% mai redus decât cel cerut în urmă cu 12 luni.

Apartamente la munte

În Braşov, preţul mediu cerut pentru apartamentele vechi şi noi s-a menţinut constant în ultima lună, la o valoare de 862 de euro pe metru pătrat, ceea ce marchează un avans de 0,5% faţă de acum 12 luni. Locuinţele construite înainte de 1990 s-au apreciat în februarie cu 0,6%, de la 843 la 848 de euro pe metru pătrat. Comparativ cu februarie 2012, nivelul actual este cu 0,9% mai mic. Pe de altă parte, preţul mediu cerut pentru apartamentele nou-construite în oraşul de la poalele Tâmpei a scăzut cu 2,3% în ultima lună, de la 952 la 930 de euro pe metru pătrat. Braşovul este singurul oraş în care apartamentele noi sunt mai scumpe acum decât anul trecut, diferenţa fiind de 5,6%.

Preţuri la apartamente în Cluj

În Cluj-Napoca, preţurile locuinţelor noi şi vechi au consemnat un avans de 2,8% în ultima lună; nivelul actual, de 905 euro pe metru pătrat, este cu 3,1% mai mic decât în februarie 2012. Valoarea de listare pentru apartamentele vechi a ajuns la finalul lunii trecute la 970 de euro pe metru pătrat, în creştere cu 0,8% faţă de nivelul de 962 de euro pe metru pătrat atins în ianuarie. Spre comparaţie, în perioada similară a anului trecut, locuinţele de pe acest segment erau cu 0,8% mai ieftine. Pe de altă parte, Cluj-Napoca este oraşul în care locuinţele noi s-au scumpit cel mai mult în ultimele 28 de zile. Acestea au ajuns la o valoare medie de 856 de euro pe metru pătrat, cu 5,7% mai mult decât în februarie (808 euro pe metru pătrat), dar cu 2,6% mai puţin decât în aceeaşi perioadă din 2012.

Apartamente la malul mării

În Constanţa, apartamentele s-au scumpit în ultima lună cu 1%, până la valoarea de 874 de euro pe metru pătrat, diferenţa faţă de februarie 2012 fiind de 4,7%, în scădere. Locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat în ultima lună cu 0,6%, de la 861 la 866 de euro pe metru pătrat. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, preţul actual este cu 5,3% mai mic. Oraşul de la malul mării este al doilea care a consemnat scumpiri şi pe segmentul locuinţelor noi. Preţurile acestora au crescut în ultima lună cu 2,5%, de la 882 la 904 euro pe metru pătrat util. Diferenţa faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut este de 2,9%, în scădere.

Evoluţia preţurilor în Banat

În Timişoara, Indicele Imobiliare.ro a consemnat în februarie un declin de 0,6%, până la nivelul de 787 euro pe metru pătrat; valoarea actuală este 4,1% mai redusă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Preţul mediu cerut pentru un apartament vechi a ajuns la 777 de euro pe metru pătrat, în creştere cu 0,8% faţă de pragul de 771 de euro pe metru pătrat atins în ianuarie. Valoarea actuală este cu 3% mai mică decât în februarie 2011. La polul opus, oraşul de pe Bega este cel care a consemnat cel mai mare declin al preţurilor pe segmentul apartamentelor noi: 5,9% în ultimele 28 de zile, de la nivelul de 879 de euro consemnat în prima lună a anului. Preţul actual, de 827 de euro pe metru pătrat util, este cu 9% mai mic decât în urmă cu 12 luni. Timişoara este, astfel, oraşul în care apartamentele noi s-au ieftinit cel mai mult în ultimul an.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Acuzații incredibile la adresa presupusului amant al iubitei lui Adrian Kreiner. Motivul pentru care o femeie i-a solicitat daune morale
Capital.ro
A murit actrița din Superman. A fost una dintre cele mai mari și iubite actrițe. Ultima ei dorință
Playtech.ro
Cât ar putea să scadă prețul carburanților după intervenția statului. Scenariile pentru benzină și motorină
Adevarul
Fost agent CIA: „Vom înțelege răspunsul Iranului după doliul de 40 de zile de la martiriul lui Khamenei”
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
Este cât Bucureștiul. Miliardarul Ion Țiriac, investiție uluitoare: 'Și mai cumpăr una'
MediaFlux
Motivul ascuns al lui Donald Trump. Secretul din spatele războiului din Iran
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj