Alegeri la Vatican: Cine sunt cei trei favoriţi în cursa papală

Trei nume de cardinali se află pe lista scurtă a "favoriţilor" la succesiunea lui Benedict al XVI-lea la conclavul care începe marţi, scrie AFP, citat de Mediafax.
Iulian Tudor
12 mart. 2013, 14:18
Alegeri la Vatican: Cine sunt cei trei favoriţi în cursa papală

Angelo Scola, Odilo Scherer şi Marc Oullet sunt cele trei nume de pe lista scurtă a favoriţilor pentru Sfântul Scaun. 

Italianul Angelo Scola are 72 de ani şi a fost numit în 2011 în postul-cheie de arhiepiscop de Milano de către Benedict al XVI-lea. Este conservator, apărător al familiei tradiţionale, un apropiat al fostului papă, el a creat o revistă „Oasis” dezvoltând dialogul cu islamul.

Odilo Scherer, 63 de ani, din Brazilia, este arhiepiscop din 2002, aflat la conducerea celei mai mari dioceze din America Latină, Sao Paolo. 

Marc Ouellet de 68 de ani, originar din Quebec, este unul dintre cei mai „ratzingerieni” din Curie, unde a fost prefect al Congregaţiei pentru episcopi începând din 2010. Poliglot, el este foarte apreciat în America Latină, unde a lucrat multă vreme. Cu o cultură vastă, poziţiile sale conservatoare privind moravurile i-au adus o anume impopularitate în Quebec.

ALŢI CANDIDAŢI

PETER ERDÖ: 60 de ani, Ungaria. Arhiepiscop de Budapesta, Peter Erdö este preşedintele conferinţei conferinţelor episcopale din Europa (CCEE) din 2006.

CHRISTOPH SCHONBORN: 68 de ani, Austria. Arhiepiscop de Viena, el este un elev al lui Joseph Ratzinger. El a adoptat poziţii ferme împotriva scandalurilor pedofile şi s-a arătat deschis în privinţa locului în Biserică al persoanelor divorţate recăsătorite şi al homosexualilor.

FRANCESCO ROBLES ORTEGA: 64 de ani, Mexic. Arhiepiscop de Guadalajara. Preşedinte din 2012 al Conferinţei episcopatului mexican, el a fost un avocat al luptei împotriva violenţei şi criminalităţii organizate.

SEAN O’MALLEY: 68 de ani, SUA. Cardinal de Boston, din ordinul capucinilor, el a luptat împotriva pedofiliei în dioceza sa.

TIMOTHY DOLAN: 63 de ani, SUA. Cel mai vizibil dintre cardinalii americani, mediatizat, strălucit, aflat la conducerea diocezei din New York. El a avut divergenţe cu administraţia Obama în privinţa reformei sistemului de sănătate.

WILFRID NAPIER: 71 de ani, Africa de Sud. Arhiepiscop metis de Durban, foarte activ pe Twitter dar considerat un apărător al tradiţiei, a declarat că Biserica traversează o „criză profundă” şi are nevoie ca un nou papă să demareze „reînnoirea ei spirituală”.

LUIS ANTONIO TAGLE: 55 de ani, Filipine. Arhiepiscop de Manilla, foarte popular în Asia, reprezintă o Biserică dinamică, angajată din punct de vedere social.

Conclavul pentru alegerea noului papă se reuneşte marţi la Vatican, implicând 115 cardinali cu drept de vot în Capela Sixtină, unde se vor desfăşura ceremoniile destinate alegerii noului conducător al Bisericii Catolice.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
Simona Țăranu a trăit experiența unui meci de fotbal, în Scoția: ”Fetele nu-și mai doresc invitații la cofetărie, mall sau cine romantice”
Capital.ro
Permis de conducere 2026. Șoferii care trebuie să schimbe documentul după 5 ani. Ce prevede Codul Rutier
Playtech.ro
Afacerile în care românii ar investi 50.000 de euro. De la locuri de joacă și detailing auto la parcări: „Banii se duc foarte repede”
Adevarul
„Nu se mai întorc cu adevărat acasă. Acea lume a dispărut”. Tinerii germani care au în grijă moștenirea sașilor plecați din Transilvania
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este fotbalistul care și-a pierdut viața pe Transalpina. Denis avea doar 28 de ani și era pasionat de motociclete
iamsport.ro
Schimbare istorică. Ion Țiriac: 'E trist că și la vârsta mea trebuie să fiu aici'
MediaFlux
ANAF introduce o nouă procedură pentru veniturile românilor. Pot fi chemați inclusiv la audieri
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat