Fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu, trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu

Fostul ministru al Agriculturii, deputatul Adrian Chesnoiu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu organizarea unor concursuri.
Filip Stan
07 dec. 2022, 14:27
Fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu, trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor persoane, respectiv:

*Adrian Ionuţ Chesnoiu, în prezent deputat, iar la data faptelor având şi funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru patru infracţiuni de instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite, şi pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;

*Andrei Cristian Răducan, la data faptelor director general adjunct în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, sub aspectul comiterii a patru infracţiuni de complicitate la infracţiunea de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite;

*Aurel Sandu, fost şef serviciu în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Mihai Cosmin Corobea, fost consilier clasa I în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Mihai Pârv, fost director executiv adjunct gradul II la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Arad, şi Cătălin Ionuţ Lăscaie, la data faptelor şi în prezent consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi vicepreşedinte al unei organizaţii judeţene de partid, pentru folosire, în orice mod, direct, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada 9 februarie – 11 aprilie, Adrian Ionuţ Chesnoiu, în calitate de ministru, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze lui Andrei-Cristian Răducan (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susţinute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, şef serviciu, director executiv adjunct şi director executiv ai unor direcţii judeţene.

Citeşte şi: EXCLUSIV| România TV a pus mâna pe un document BOMBĂ de la DNA. Cine este liderul cheie vizat în dosarul arestării lui Niculae Bădălău

„Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la candidaţii ‘agreaţi’, respectiv Aurel Sandu, Mihai-Cosmin Corobea, Mihai Pârv şi Cătălin Ionuţ Lăscaie. După primirea subiectelor şi promovarea probei scrise, inculpatul Cătălin Ionuţ Lăscaie ar fi fost respins la proba interviului”, spun anchetatorii.

Procurorii menţionează că, la intervenţia directă a ministrului, în cazul candidatului Aurel Sandu, membrii comisiei ar fi fost nevoiţi să-l promoveze în condiţiile în care acesta nu obţinuse un punctaj corespunzător.

„Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcţia de şef serviciu, obţinând, în perioada ocupării funcţiei, venituri salariale în valoare de 50.995 lei”, arată DNA.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a constituit parte civilă cu suma menţionată mai sus, în vederea recuperării cheltuielilor salariale efectuate pentru inculpatul Sandu Aurel cât timp acesta a ocupat funcţia de şef serviciu, informează procurorii anticorupţie.

„În cauză a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei de 50.995 lei pusă la dispoziţie de către Adrian Ionuţ Chesnoiu”, precizează anchetatorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Citeşte şi: EXCLUSIV| România TV a pus mâna pe un document BOMBĂ de la DNA. Cine este liderul cheie vizat în dosarul arestării lui Niculae Bădălău

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Nuțu Cămătaru și soția lui au fost nași de cununie! Imagini de la ceremonie
Fanatik.ro
Salariul uriaș pentru Gică Hagi. Cum l-au convins bogații de la Galatasaray să semneze: “Au pus banii pe masă”
Capital.ro
Bilete la tratament balnear în 2026. Gratuitate pentru pensionari. Guvernul a dat undă verde
Playtech.ro
Cum mai reușesc copiii de astăzi să devină olimpici. Povestea celor patru eleve care au dus România pe primul loc în Europa la matematică
Adevarul
Imagini din satelit arată că Iranul își deblochează rachetele din bazele subterane, profitând de armistițiu
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Lucescu, dezvăluirea care îți va rupe sufletul. ”Și-a dorit să mergem împreună, dar n-am mai apucat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO El este preotul care a sfârșit carbonizat în locuința sa din Onești. A reușit să iasă din casă la timp, dar s-a întors crezând că a uitat ceva
iamsport.ro
I-a cerut demisia lui Stoichiță înainte de numirea lui Gică Hagi la echipa națională: ”Du-te acasă!”
MediaFlux
Rusia vizează din nou Republica Moldova! Avertisment de la Moscova privind Transnistria
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj