Peter Banks, chitaristul trupei Yes, a murit la vârsta de 65 de ani

Peter Banks, membru fondator al trupei britanice de rock progresiv Yes şi chitarist în formula originală a acestui grup, a murit în reşedinţa lui din Londra, la vârsta de 65 de ani, scrie Mediafax.
Alina Costache
13 mart. 2013, 10:25
Peter Banks, chitaristul trupei Yes, a murit la vârsta de 65 de ani

Potrivit unui mesaj postat pe site-ul muzicianului, acesta a murit pe 7 martie, iar trupul său neînsufleţit a fost descoperit în casa în care locuia, după ce colegii săi de trupă au văzut că Banks nu a sosit la o sesiune de înregistrări.

Considerat un pionier al rockului progresiv, moartea sa a fost deplânsă şi de colegii săi din trupa Yes, pe care o înfiinţase în 1968: „Suntem profund întristaţi de moartea colegului nostru şi fondatorului trupei Yes Peter Banks„, au afirmat aceştia într-un comunicat.

Potrivit acestui comunicat oficial, Peter Banks a cântat pe primele două albume Yes, devenite celebre pe plan mondial pentru includerea stilului simfonic şi pentru compoziţiile instrumentale complexe.

Peter Banks a înfiinţat apoi trupa Flash şi a lansat cu aceasta trei albume bine primite de public, iar apoi a înfiinţat un nou grup, numit Empire.

Pe parcursul carierei sale prestigioase, muzicianul britanic a lansat şi cinci albume solo.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Ronaldo de la Mireasa s-a declarat atras de Irina! Ce i-a plăcut concurentei cel mai mult la el
Fanatik.ro
„Nu am adunat atâția bani în toată cariera!”. Salariul lui Denis Drăguș la FCSB creează stupoare în fotbalul românesc
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 10 septembrie. Benzina și motorina s-au scumpit din nou. Cât plătesc șoferii la pompă
Playtech.ro
Ce avere are Luca Niculescu, favoritul lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. Lista proprietăților și banii din conturi
Adevarul
„Au drumuri mai proaste decât noi, ceea ce e impresionant”. Ce cred românii despre Bulgaria după vacanțe și călătorii
wowbiz.ro
Geta Sterp, însărcinată pentru a doua oară! Sora lui Culiță va avea o fetiță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cel puțin cinci morți și 87 de dispăruți după ce un feribot a fost cuprins de foc, în Filipine
iamsport.ro
Atac dezlănțuit după Real Madrid - Inter 2-1: ”O echipă foarte modestă, dintr-o poșircă monumentală de campionat, e zero barat!”
MediaFlux
Horoscop 10 septembrie 2026. Ziua marilor alegeri! Unele zodii dau lovitura la bani, altele primesc un răspuns care schimbă totul
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului