Preşedintele Serbiei a convocat Consiliul de Securitate din cauza tensiunilor cu Kosovo

Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, va desfăşura, duminică, la ora 19:00, o reuniune de urgență a Consiliului Național de Securitate în legătură cu agravarea situației din nordul Kosovo, a anunţat, duminică, televiziunea națională sârbă RTS.
Filip Stan
11 dec. 2022, 20:13
Preşedintele Serbiei a convocat Consiliul de Securitate din cauza tensiunilor cu Kosovo

Postul de televiziune citat subliniază că liderul sârb a luat o astfel de decizie după ce premierul Kosovo, Albin Kurti, a anunțat o operațiune în cadrul căreia forțele speciale ale poliției din Kosovo vor folosi toate mijloacele posibile pentru a elimina baricadele ridicate de locuitorii sârbi.

Sute de sârbi kosovari au ridicat sâmbătă baricade pe un drum din nordul Kosovo, blocând traficul spre două importante puncte de trecere a frontierei cu Serbia, a anunţat poliţia, informează AFP.

Camioane, ambulanţe şi utilaje agricole au fost aduse pentru a bloca circulaţia, într-un context de tensiuni marcate în ultimele zile de explozii, focuri de arme şi un atac care a vizat o patrulă a poliţiei. Un poliţist kosovar a fost rănit în acest atac.

Tensiunile din Europa de Est se amplifică. Serbia ridică nivelul de alertă al armatei şi ameninţă Kosovo

Potrivit media locale, protestatarii minorităţii sârbe din Kosovo sunt revoltaţi de arestarea unui fost poliţist etnic sârb, suspectat că a fost implicat în atacuri împotriva unor poliţişti kosovari.

Alarme au răsunat în mai multe oraşe populate majoritar de sârbi în nordul Kosovo, pentru a da semnalul de începere a protestului de sâmbătă. Manifestanţi au explicat pentru AFP că ei vor să împiedice „transferul la Priştina” a fostului poliţist arestat.

Ministrul kosovar de interne Xhelal Svecla a declarat că fostul poliţist este unul dintre cei doi suspecţi arestaţi după atacurile împotriva unor patrule de poliţie în timpul ultimelor două zile.

Noile tensiuni au izbucnit după decizia autorităţilor kosovare de a organiza pe 18 decembrie în municipalităţile cu majoritate sârbă alegeri locale, pe care principalele partide sârbe au anunţat că le vor boicota.

La scurt timp după ridicarea baricadelor, preşedinta Kosovo, Vjosa Osmani, a anunţat că a decis amânarea alegerilor locale pentru 23 aprilie.

Tensiunile erau la cote înalte duminică în nordul Kosovo după ce persoane necunoscute ar fi avut un schimb de focuri cu poliţia şi ar fi lansat o grenadă paralizantă asupra forţelor de ordine ale UE în cursul nopţii, relatează AFP.

Zeci de sârbi care protestează faţă de arestarea unui fost poliţist s-au adunat din nou în cursul dimineţii la barajele ridicate cu o zi în urmă şi care paralizează traficul la două treceri de frontieră între Kosovo şi Serbia.

Erdogan a cerut acceptul lui Putin pentru o „operaţiune specială” în Siria
La câteva ore după ridicarea barajelor rutiere, poliţia a anunţat că a suferit trei atacuri succesive cu arme de foc sâmbătă seara pe unul din drumurile spre frontieră.

Poliţia kosovară a transmis, într-un comunicat, că ”unităţile de poliţie, în situaţie de autoapărare, au fost forţate să răspundă cu armele împotriva persoanelor şi grupurilor criminale, care au fost respinse şi a plecat într-o direcţie necunoscută”.

Poliţia Uniunii Europene desfăşurată în regiune în cadrul misiunii EULEX a declarat că, la rândul său, a fost vizată de o grenadă paralizantă, care nu a făcut victime.

”Acest atac, ca şi cele împotriva unor membri ai poliţiei din Kosovo, sunt inacceptabile”, a notat EULEX într-un comunicat.

Tensiunile s-au acutizat înaintea alegerilor locale în municipalităţile cu majoritate sârbă, prevăzute iniţial pe 18 decembrie şi pe care principalul partid sârb vrea să le boicoteze.

Explozii şi focuri de armă s-au făcut auzite mai devreme în cursul săptămânii când autorităţile locale încercau să pregătească scrutinul. Un poliţist provenit din comunitatea albaneză şi care făcea parte din forţele desfăşurate în regiune a fost rănit.

La scurt timp după apariţia barajelor, preşedintele Kosovo, Vjosa Osmani, a decis amânarea alegerilor până pe 23 aprilie.

Ambasadele Statelor Unite, Franţei, Germaniei, Italiei şi Marii Britanii, precum şi reprezentanţa UE au salutat această amânare, văzând în ea o ”decizie constructivă” spre ”a face să progreseze eforturile de a se ajunge la o situaţie mai sigură în nord”.

Priştina şi Belgradul s-au acuzat reciproc după ultima serie de incidente.

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a spus că le va cere forţelor NATO să permită desfăşurarea de poliţişti şi militari sârbi în Kosovo, recunoscând însă că nu există ”nicio şansă ca această solicitare să fie aprobată”.

DailyBusiness
Andra și Cătălin Măruță plătesc o avere pentru școala celor 2 copii. David și Eva învață la Cambridge School of Bucharest
Spynews
Fiul lui Ilie Dumitrescu ar fi provocat un accident, în Capitală! Toto Dumitrescu este căutat, după ce a fugit de la locul faptei
Bzi.ro
Imagini spectaculoase cu Andreea Esca în Grecia! „Cea mai lungă vacanță de când am carte de muncă!” – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Patru zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap din 16 septembrie de la ora 16.00. Protecție divină, noroc la bani și oportunități uriașe pentru ele
Capital.ro
Proprietarii de terenuri nu trebuie să plătească nicio taxă. ANCPI: Documentul se obține în mod gratuit
Playtech.ro
Hidroelectrica vs. alți furnizori de energie electrică: cât plătești la aceeași factură de 150 kWh/lună în 2025
Adevarul
O româncă și iubitul britanic, expulzați din Veneția după ce au înotat în Canal Grande
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, pur și simplu superbă într-o ținută sumară
kanald.ro
Cum a ajuns o femeie de 64 de ani să se căsătorească cu un bărbat care are jumătate din vârsta ei: „Mama lui este mai tânără decât mine”
Cancan.ro
Răsturnare de situație după ce Dorian Popa a fost condamnat la 8 luni de închisoare. Decizia finală a tribunalului!
iamsport.ro
George Copos, acum 40 de ani. Fata de lângă el este vedetă TV și a rupt tăcerea: 'Aveam 20 de ani'
MediaFlux
Se ia în calcul un nou sprijin istoric pentru români!
stirilekanald.ro
Cine l-a înjunghiat pe Auraș în timpul măcelului de la Craiova. Criminalul era deja cunoscut în lumea interlopă. De la ce a pornit totul
substantial.ro
Dacă te balonezi și elimini gaze de peste 25 de ori pe zi, mai ales împreună cu alte simptome, ar fi bine să știi ce înseamnă