O pată mare de petrol se îndreaptă spre litoralul românesc şi Ucraina

O pată de petrol de peste 5,2 kilometri pătraţi se extinde pe litoralul regiunii ucrainene Odesa, la Marea Neagră, spre România, a informat joi Serviciul de Inspecţie Ecologică din Ucraina, potrivit EFE.
Iulian Tudor
14 mart. 2013, 15:14
O pată mare de petrol se îndreaptă spre litoralul românesc şi Ucraina

„Petele şi pelicula de petrol se extind în direcţia României sub forma unui triunghi de 5,28 kilometri pătraţi”, informează Agerpres.

Cele două porturi maritime mai apropiate nu dispun nici de ambarcaţiuni, nici de personal pentru a curăţa apele sau pentru a controla extinderea petei. Poluarea litoralului s-a produs după scufundarea la 6 martie a cargoului moldovenesc „Nikolai Bauman”, din care s-au scurs în mare produse petroliere în urma naufragiului.

Ambarcaţiunea, încărcată cu 2.700 de tone de ipsos, efectua o cursă între Turcia şi oraşul ucrainean Herson. Ea a început să ia apă printr-o spărtură la proră care a provocat inundarea aproape imediată a compartimentelor din faţă ale cargoului.

Cei unsprezece membri ai echipajului au fost salvaţi, însă ambarcaţiunea s-a scufundat la o adâncime de 18 metri. Toată încărcătura şi o parte din combustibil au ajuns în apă.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Andrei Vochin scrie despre problema reală pe care Gică Hagi o are la naționala României: „Între vină și explicația unei decizii”
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 1 octombrie. Cât costă benzina și motorina la început de octombrie. Cele mai mici tarife din benzinării
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte