Atlantic Council și SNSPA creează un task force, axat pe securitatea regiunii Mării Negre. Andrei Muraru: „Are loc o conectare la Washington”

SNSPA și Atlantic Council, una dintre cele mai influente și prestigioase organizații de tip think-tank din SUA, au anunțat joi crearea task force-ului axat pe securitatea regiunii Mării Negre, cu experți din mai multe state.
Alina Costache
29 dec. 2022, 19:23
Atlantic Council și SNSPA creează un task force, axat pe securitatea regiunii Mării Negre. Andrei Muraru:

Andrei Muraru a oferit, pe Facebook, detalii despre task force-ul axat pe securitatea regiunii Mării Negre. Washington e un furnicar când vine vorba despre think tank-uri. Lumea acestor organizații, dintre care unele au depășit de multă vreme cadrul societății civile clasice, ca să spun așa, devenind actori globali care influențează deciziile politice, se intersectează aproape ombilical cu politica, mediul academic și de afaceri. Numeroase state din Europa Centrală și de Est investesc foarte mult în diferite inițiative (programe de studii, centre de analiză, summit-uri, conferințe, burse, redactarea de rapoarte etc.) prin parteneriate, finanțând direct acest efort. Astfel de acțiuni nu sunt un moft, ci au drept scop creșterea profilului unei țări, promovarea unei idei, susținerea unei cauze. România este încă departe și din acest punct de vedere. Departe de potențialul unui stat de talia României, membru NATO și UE, cu o robustă creștere economică în ultimul deceniu care i-ar permite lejer să facă investiții majore în această zonă de soft power, și departe de ambițiile noastre atât de des clamate (dar care rămân o lozincă atâta vreme ele nu sunt susținute de resursele necesare). Nu voi insista asupra motivelor acestei situații, pe care le cunosc de altfel prea bine (o voi face cu altă ocazie, pe larg), ci voi lăuda astăzi meritele unei entități românești care a înțeles această dinamică și mai ales scopul final – proiectarea unei imagini pozitive a României în capitala americană și conectarea cu furnicarul de la Washington”, scrie Andrei Muraru pe Facebook.

Ambasadorul României în SUA spune când vor putea călători românii fără viză în America
„Școala Națională de Studii Politice și Administrative – SNSPA si rectorul său, profesorul Remus Pricopie, sunt unii dintre cei mai activi parteneri ai ambasadei și mai dedicați avocați ai Parteneriatului Strategic cu Statele Unite. SNSPA a înființat împreună cu Atlantic Council, una dintre cele mai influente și prestigioase organizații de tip think-tank din SUA, un task force dedicat analizei securității Mării Negre. Odată strânși laolaltă, experții români și străini vor publica materiale și analize contribuind astfel la o mai bună înțelegere a problemelor acestei complicate regiuni care, mai nou, a devenit una de “importanță strategică” pentru NATO și care va beneficia de atenția sporită a administrației americane odată ce strategia cerută de Congresul SUA chiar săptămâna trecută (vezi detalii aici: shorturl.at/nvwPT) va fi finalizată. Amintesc totodată că această inițiativă SNSPA-Atlantic Council este parte a unui acord între universitatea românească și organizația americană, acord care a debutat anul trecut.

Pentru aceste considerente, SNSPA beneficiază de tot sprijinul și aprecierea mea. Prin vorbă și prin faptă, SNSPA face mai mult și mai bine decât numeroși actori instituționali care clamează atât de des sudoarea pe care o depun pentru consolidarea Parteneriatului Strategic. Dacă unii dintre decidenții români și entitățile pe care le reprezintă ar face măcar cât a făcut SNSPA în ultimul an, ambițiile strigate în piața publică despre care vorbeam mai sus nu ar mai fi doar niște vorbe goale, mai scrie Andrei Muraru pe Facebook.

„Task force-ul, format din experți din cadrul Transatlantic Security Initiative al Scowcroft Center for Strategy and Security, Atlantic Council, și din SNSPA, se va reuni pentru a analiza și propune recomandări în vederea creșterii securității și stabilității regiunii Mării Negre, vitală din punct de vedere geopolitic. Grupul de experți va contribui, cu expertiza și instrumentele specifice, la generarea de soluții privind combaterea și descurajarea amenințărilor, neconvenționale sau hibride, precum și cooperarea în materie de securitate cu aliații și partenerii din regiune. Componența task force-ului va fi anunțată oficial în anul 2023”, precizează un comunicat al SNSPA.

Citeşte şi SUA au început desfăşurarea de trupe în Europa. Primii soldaţi americani au ajuns deja în Germania şi Polonia

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Unicul nepot al Ancăi Pandrea, interviu emoționant înainte de înmormântare! Ce discuții au purtat cei doi până ca actrița să se stingă
Fanatik.ro
„Ne-a trecut glonțul pe la ureche!” Bogdan Baratky scrie după Poli Timișoara – Rapid 0-2, meciul care putea dinamita sezonul giuleștenilor
Capital.ro
Miliarde de lei în plus pentru pensii în 2027. Majorarea așteptată de milioane de pensionari
Playtech.ro
Facultățile considerate „inutile” în România. Argumentele studenților: „Ce e util azi, peste patru ani s-ar putea să nu mai fie”
Adevarul
Putin s-a făcut de râs la Vladivostok, în timp ce încerca să comunice cu echipajul unui vapor. Scena devenită virală pe internet
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Anca Pandrea s-a întors la marea ei iubire. Actrița își va dormi somnul de veci alături de Iurie Darie. Imagini de la înmormântare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Copil de 9 ani, grav accidentat în timp ce mergea cu trotineta electrică în Bistrița-Nădăud. A fost acroșat din plin de un autocamion
iamsport.ro
E convins că FCSB va oferta alt fotbalist de la CFR Cluj: ”Asta se face în culise! Vă spun sigur”
MediaFlux
Pensia poate fi tăiată cu 85%. Proiectul de lege a trecut deja de Senat
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor