Ponta: Funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional, deţinută de Năstase, va fi păstrată vacantă

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a fost întrebat, luni, dacă funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional va fi păstrată pentru Adrian Năstase, el arătând că a susţinut, alături de alţi colegi din partid, întotdeauna acest lucru şi că nu vor fi făcute alegeri pentru această funcţie la Congres.
Iulian Tudor
18 mart. 2013, 10:41
Ponta: Funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional, deţinută de Năstase, va fi păstrată vacantă

„La această reuniune a Consiliului Naţional – întotdeauna Congresul e precedat de Consiliul Naţional – nu se va alege nicio persoană pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional„, a spus Ponta.

El a arătat că revenirea lui Adrian Năstase în PSD se va face în conformitate cu prevederile Legii partidelor politice şi ale hotărârii judecătoreşti dată în cazul acestuia.

Ponta a spus că social-democraţii nu pot face derogări de la lege în cazul lui Năstase, dar pot lua decizii politice în ce priveşte funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional.

Noi nu putem face derogări de la lege în partid. Ce putem adopta sunt decizii politice, iar decizia de a păstra vacantă funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional e politică. Nimeni nu ne poate obliga să facem alegeri pentru ea”, a spus Ponta.

Ponta a mai spus că va discuta personal cu Adrian Năstase despre revenirea acestuia în PSD şi despre ceea ce va dori să facă acesta în politică.

„Toate aceste lucruri eu personal vreau să le discut cu Adrian Năstase. Primul lucru – îmi doresc ca azi să fie liber, alături de familie, apoi discut cu domnia sa şi numai apoi vă spun ce decizie politică luăm. O decizie politică nu poate fi luată împotriva prevederilor legale sau ale prevederilor unei hotărâri judecătoreşti”, a spus Ponta.

El a arătat că, din punct de vedere politic, Adrian Năstase a fost întotdeauna considerat o personalitate importantă pentru PSD şi nimeni din PSD nu s-a dezis sau ruşinat cu Năstase.

Anterior, în debutul şedinţei BPN al PSD, Ponta declarase că îşi doreşte ca Adrian Năstase să fie liber, să meargă alături de familie, iar perioada „cumplită” prin care acesta a trecut să se încheie în cursul acestei zile.

„Nu face obiectul întâlnirii noastre de azi, dar nu pot să ignor faptul că aşteptăm cu toţii un verdict al Justiţiei extrem de important pentru noi ca partid şi nu pot să – şi nici nu cred că e cazul – să nu spun că-mi doresc ca azi domnul Năstase să fie liber, să fie alături de familie şi această perioadă cumplită să se încheie azi”, a spus Ponta, citat de Mediafax.

El a arătat că social-democraţii nu se pot face că ignoră subiectul eliberării lui Năstase, care este extrem de important pentru care îl apreciază pe Năstase.

„Evident, se vor pronunţa judecătorii, dar suntem la PSD şi nu cred că putem să ne facem că ignorăm ceea ce azi e un lucru extrem de important pentru noi toţi cei care îl apreciem şi ţinem la Adrian Năstase”, a mai spus Ponta.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

Adrian Năstase este încarcerat din 26 iunie 2012.

În 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca zilele petrecute de fostul premier în Spitalul Floreasca, în urma tentativei de sinucidere, să fie scăzute din condamnare. Instanţa a dispus atunci să fie scăzută perioada din 20 până în 26 iunie 2012.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Acuze dure la adresa oltenilor după Hermannstadt – Universitatea Craiova 0-2: “Am vrut să-i perpelesc. Suntem mici și nu ne ajută nimeni”
Capital.ro
Reguli la bloc. Lege pentru toți proprietarii. Fapta care nu poate fi sancționată, chiar dacă nu există acordul asociației de proprietari
Playtech.ro
Cum face Cătălin Scărlătescu piftia de casă. Rețeta moștenită de la bunica lui
Adevarul
Băsescu cere desființarea Coaliției și-l atacă pe Grindeanu: „Crede că obligația lui e să servească doar PSD”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Noi întreruperi ale curentului electric în București, Ilfov și Giurgiu. Zonele unde alimentarea cu energie va fi oprită temporar
iamsport.ro
Omul care i-a acuzat direct pe Becali, Varga și Rotaru, victima a două tentative de asasinat: ”Sunt urme de otravă, dar să nu spuneți că v-am zis eu!”
MediaFlux
Avertisment dur pentru români! Va conta unde locuiesc și ce loc de muncă au
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online