Autoportret Rembrandt, estimat la aproape 23 de milioane de euro

Un autoportret al pictorului olandez Rembrandt, despre care se credea până acum că aparţine unui elev al maestrului, a fost autentificat şi estimat la 20 milioane de lire sterline (23,3 milioane de euro), a anunţat fundaţia britanică The National Trust, citată de AFP.
Iulian Tudor
18 mart. 2013, 15:48
Autoportret Rembrandt, estimat la aproape 23 de milioane de euro

Fundaţia, însărcinată cu păstrarea locurilor şi operelor de interes public din Marea Britanie, a primit tabloul în 2010, la reglarea succesiunii soţiei unui colecţionar de artă britanic, scrie Agerpres. Expertul olandez Ernst van de Wetering, specialist de renume mondial în Rembrandt, a autentificat autoportretul, realizat şi semnat de pictorul în vârstă atunci de 29 de ani şi datat 1635, a anunţat luni fundaţia. 

În 1968, un alt specialist în opera lui Rembrandt, Horst Gerson, sugerase că tabloul ar fi putut fi semnat de unul din elevii maestrului. În acelaşi an, în cadrul unui proiect de cercetare Rembrandt (The Rembrandt Research Project) s-a studiat pictura şi s-a ajuns la aceeaşi concluzie.

„În ultimii 45 de ani, am acumulat multe cunoştinţe despre autoportretele lui Rembrandt şi variaţiile stilului său”, a declarat Ernst van de Wetering, actualul preşedinte ale proiectului de cercetare Rembrandt.

„Rembrandt a fost unul din marii artişti ai epocii de aur olandeze. A realizat un număr considerabil de autoportrete de-a lungul carierei, iar acest portret figurează acum printre cele mai importante opere ale noastre, fiind singurul Rembrandt din colecţia The National Trust, care numără 13.500 tablouri”, spune David Taylor, custode al tablourilor şi sculpturilor organizaţiei The National Trust.

Deşi este evaluat la 20 milioane de lire sterline, tabloul nu va fi vândut niciodată, a precizat fundaţia, care deţine opera în numele naţiunii.

Pictura, care a aparţinut mai multor prinţi de Liechtenstein, este expusă din 2010 la abaţia Buckland din Devon (sud-vestul Angliei). Urmează să rămână în acelaşi loc încă opt luni, înainte de a fi curăţată şi analizată mai profund. În cadrul examinării se vor face radiografii, analiza pigmenţilor culorilor şi teste cu infraroşii.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Jucătorul care a „surprins tot cartierul” e pregătit să semneze pe încă un sezon cu FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu trage semnalul de alarmă. Avertismentul fostului candidat: Taxe mici sau deloc. România trebuie să producă
Playtech.ro
Primăvara vine cu surprize, spun meteorologii! Anunţ despre vremea ciudată din următoarea perioadă
Adevarul
Scandal sexual în Muntenegru. Doi oficiali de rang înalt și-au dat demisia după ce pe internet a apărut un clip în care apar în ipostaze intime
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce s-a întâmplat cu trupul bărbatului găsit mort în curtea spitalului d... Vezi mai mult
iamsport.ro
Radu Naum a IZBUCNIT: ”Suntem prizonierii unor cetățeni în lupta lor cu FCSB! Ce țară e asta în care o sentință definitivă nu are nicio noimă?!”
MediaFlux
Profesorii sunt gata de grevă: peste 77% dintre ei au votat pentru proteste. Simulările pentru examenele naționale, sub semnul întrebării
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil