Secţia de judecători a CSM verifică instanţele cu privire la repartizarea aleatorie a cauzelor

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii iniţiază verificări la instanţele judecătoreşti care au ca obiect respectarea dispoziţiilor referitoare la primirea şi repartizarea aleatorie a actelor de sesizare.
Filip Stan
21 mart. 2013, 17:12
Secţia de judecători a CSM verifică instanţele cu privire la repartizarea aleatorie a cauzelor

Obiectivele verificărilor sunt: constatarea disfuncţionalităţilor în repartizarea cauzelor şi în circuitul administrativ, inclusiv înaintarea dosarelor în căile de atac şi înregistrarea acestora la instanţa de control judiciar, modificările intervenite în programul informatic de repartizare şi identificarea situaţiilor de viciu al sistemului informatic şi a vulnerabilităţilor sistemului informatic de repartizare, scrie agerpres.ro.

De asemenea, se au în vedere identificarea persoanelor responsabile de disfuncţionalităţi sau viciu la modalitatea de repartizare, măsuri şi propuneri de înlăturare a acestora şi identificarea cazurilor în care repartizarea nu s-a realizat în sistemul informatic.

Secţia pentru judecători a CSM stabileşte ca Inspecţia Judiciară să efectueze verificări la Tribunalul Bucureşti.

„În măsura în care sunt identificate punctual chestiuni ce trebuie clarificate la judecătoriile sectoarelor 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 şi Curtea de Apel Bucureşti, Inspecţia Judiciară va efectua aceste verificări punctuale şi la aceste instanţe. Preşedinţii curţilor de apel, în virtutea atribuţiilor legale, urmează să procedeze la verificarea celorlalte instanţe, având ca scop al verificărilor aceleaşi obiective mai sus enumerate. După finalizarea verificărilor de către preşedinţii curţilor de apel, rapoartele vor fi transmise Inspecţiei Judiciare – Direcţia de Inspecţie pentru Judecători în vederea analizei acestora, după analiza efectuată urmând a fi transmise rapoartele CSM – Secţiei de judecători cu concluziile analizei efectuate”, se arată în comunicat.

Perioada supusă verificării este 1 ianuarie 2012 – 15 februarie 2013 iar termenul de prezentare a concluziilor, măsurilor şi propunerilor este 1 iunie 2013.

„Începând cu 15 septembrie 2013, Inspecţia Judiciară va efectua verificări cu aceleaşi obiective şi la alte instanţe, conform planificării şi în urma concluziilor şi propunerilor preşedinţilor curţilor de apel. Pentru efectuarea verificărilor se va avea în vedere analiza respectării tuturor operaţiunilor regulamentare de la momentul primirii actelor de sesizare a instanţei la înregistrarea şi la existenţa incidentelor procedurale conform art.93 – 99 şi 111 – 113 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti. Controlul se va desfăşura în colaborare cu informaticienii instanţelor, coordonaţi de directorul direcţiei de specialitate din CSM, cărora li se vor solicita relaţii referitoare la modificarea parametrilor de repartizare, blocarea completelor, ştergerea din sistemul informatic, modul de asociere între termenul de repartizare şi obiect, precum şi orice alte aspecte relevante pentru verificări”, a mai stabilit Secţia pentru judecători a CSM.

Potrivit comunicatului, s-a decis ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu facă subiectul acestei verificări, întrucât s-a efectuat un control privind toate aspectele ce ţin de managementul instanţei supreme, inclusiv în ceea ce priveşte repartizarea aleatorie, raportul efectuat de Inspecţia Judiciară pe această temă fiind aprobat de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în luna iunie 2012.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Ultimul mesaj pe care MM Stoica l-a trimis colaboratorilor de la FCSB. Ce le-a transmis oamenilor după ce a plecat de la echipă
Capital.ro
Anunțul lui Ciprian Ciucu despre facturile la căldură. Ce nu se schimbă, deocamdată, pentru bucureșteni
Playtech.ro
Sensul giratoriu, explicat pe înțelesul tuturor. Când ai prioritate și când trebuie să cedezi trecerea. Video
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România