Sorin Oprescu a pierdut şi la ÎCCJ şi rămâne cu condamnarea definitivă la 10 ani şi 8 luni de închisoare

Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, actualmente fugit în Grecia, a apelat la soluţia recursului în casaţie pentru a scăpa de condamnarea de 10 ani şi 8 luni de închisoare, dar ÎCCJ i-a respins acţiunea ca nefondată şi astfel hotărârea de condamnare rămâne definitivă şi executorie.
Filip Stan
01 feb. 2023, 14:56
Sorin Oprescu a pierdut şi la ÎCCJ şi rămâne cu condamnarea definitivă la 10 ani şi 8 luni de închisoare

Pe 13 mai 2022, Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Sorin Oprescu a încercat să anuleze condamnarea și printr-o contestație depusă la Curtea de Apel Bucureşti, dar CAB a respins „ca neîntemeiat” demersul, în urmă cu două săptămâni. Fostul edil a mers mai departe, apelând la ultima cale de atac, recursul în casaţie la ÎCCJ, dar şi aceasta i-a fost respinsă miercuri ca nefondată.

„Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii Albu Romeo, Popa Bogdan Cornel, Şupeală Florin, Oprescu Sorin-Mircea, Bengalici Claudiu şi Niţă Ion împotriva deciziei penale nr. 575/A din data de 13 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti – Secția I penală. Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 februarie 2023”, este decizia ÎCCJ.

Este vorba de dosarul în care Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.

Oprescu a plecat din ţară înainte de a fi pronunţată sentinţa, fiind localizat în Grecia, de unde autorităţile acestei ţări refuză să-l extrădeze.

Citeşte şi: Stenograme incendiare din dosarul lui Victor Pițurcă. Cum se împărțea profitul de pe urma măștilor neconforme pentru Armată și câți bani îi reveneau fostului selecționer

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Fosta proprietară a apartamentului în care a stat Vlad, declarații tulburătoare: „Puteam fi eu în locul ei”
Fanatik.ro
„Dumnezeu m-a salvat! Eram paralizat”. Confesiune tulburătoare a lui Daniel Pancu despre legătura cu Divinitatea și promisiunea pe care i-a făcut-o duhovnicului - Fanatik.ro
Capital.ro
Curs valutar joi, 24 septembrie. BNR a anunțat noile valori pentru euro, dolar și aur. Cele mai recente cifre
Playtech.ro
Cum arată casa din Italia pe care Călin Georgescu ar fi vrut să o cumpere. Vila de 1,2 milioane de euro are 7 dormitoare și piscină
Adevarul
Trump, Xi și Putin îmbătrânesc la putere. Ce se întâmplă când autocrații nu au un plan de succesiune
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mașina cu care s-a deplasat Vlad după moartea Valentinei a fost găsită de anchetatori. Care ar fi fost traseul suspectului
iamsport.ro
Șocant! A fost fotbalist de națională, acum e de nerecunoscut: 'Am fost agresat sexual. Este înfricoșător'
MediaFlux
Horoscop 24 septembrie 2026. Surprizele vin una după alta! O zi cu bani, răspunsuri mult așteptate și schimbări care apar din senin
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte