Record de vizitatori la Muzeul Antipa. Controversata expoziţie The Human Body stârneşte curiozitatea

Expoziţia "The Human Body", deschisă vineri, la Muzeul Antipa din Capitală, înregistrează un număr record de vizitatori pentru muzeu, astfel că, potrivit estimărilor organizatorilor, de vineri până duminică inclusiv, expoziţia va fi văzută de 3.000 de persoane.
Alina Costache
24 mart. 2013, 15:19
Record de vizitatori la Muzeul Antipa. Controversata expoziţie The Human Body stârneşte curiozitatea

Expoziţia „The Human Body”, al cărei vernisaj a avut loc vineri şi care va putea fi deschisă publicului până pe 30 iunie, a suscitat interesul celor care au dorit să participe, la „o lecţie extraordinară de anatomie”, aşa cum au spus proprietarii ei, şi să vadă corpuri umane reale în poziţii dinamice.

„De vineri, când a fost deschisă expoziţia pentru public şi până astăzi (sâmbătă – n.r.) la ora închiderii, estimăm că numărul vizitatorilor expoziţiei va fi de 2.000 de persoane. Având în vedere că în acest moment sunt foarte mulţi oameni în faţa muzeului, aşteptând să intre, credem că nu toţi cei care se află afară vor putea vedea expoziţia până la ora închiderii (publicul poate vizita expoziţia până la ora 20.00-n.r)„, au declarat agenţiei Mediafax reprezentanţii Events care, alături de Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” sunt organizatorii din România ai expoziţiei „The Human Body”.

Contactaţi de Mediafax, reprezentanţii Muzeului Antipa au declarat: „Totul este organizat foarte bine, se intră în grupuri de 25 de persoane, iar coada este infernală, până în stradă„.

Potrivit reprezentanţilor Events, care au luat în calcul atât biletele vândute în reţeaua proprie, cât şi pe cele vândute la muzeu, „numărul celor care vor vedea expoziţia de vineri până duminică va fi de 3.000 de persoane„.

Expoziţia „The Human Body”, care include peste 200 de exponate – corpuri umane reale, care, prin disecţiile la nivelul organelor şi ţesuturilor oferă o perspectivă unică, tridimensională, fidelă, asupra corpului omenesc -, va putea fi vizitată la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti până pe 30 iunie.

Într-o conferinţă de presă, organizată miercuri seară, la Muzeul Antipa, proprietarii expoziţiei, GForce Exhibitions, au declarat că deţin drepturile asupra exponatelor şi după ce acestea vor ieşi din circuitul expoziţional.

Totodată, producătorii evenimentului şi reprezentanţii Muzeului Antipa au precizat că expoziţia „The Human Body” este o oportunitate rară pentru România şi pentru cei care doresc să înveţe sau să îşi reamintească informaţii despre corpul uman.

„Ştiu că expoziţia a dat naştere la numeroase controverse de-a lungul anilor, însă răspunsul pozitiv în proporţie de peste 90% din toate locurile în care am fost ne-au încurajat să continuăm„, a declarat Arnie Geller, CEO al GForce Exhibition.

El a precizat că GForce Exhibition deţine drepturile asupra exponatelor. După ce nu vor mai face parte din expoziţie, exponatele nu vor fi vândute sau donate unor universităţi, ci vor fi duse în ţara de origine pentru a fi incinerate, a explicat Geller.

Întrebat cine „trebuie” şi cine „nu trebuie” să viziteze expoziţia „The Human Body”, Arnie Geller a spus: „Expoziţia nu este pentru toată lumea. Persoanele de o anumită apartenenţă religioasă, de exemplu, pot alege să nu o viziteze, dar majoritatea se poate bucura de expoziţie ca de o lecţie de anatomie extraordinară”.

În cadrul expoziţiei „The Human Body” poate fi văzut corpul uman în totalitatea lui, dar şi fragmente sau organe întregi, muşchi, ligamente, sistemul cardiovascular, sistemul osos şi muscular, sistemul nervos, precum şi fetuşi în diferite stadii de evoluţie. De asemenea, nu lipsesc exponate care prezintă organe sănătoase şi organe afectate de cancer în diferite stadii.

Pentru a-i convinge pe vizitatori că fumatul este una dintre cauzele frecvente ale cancerului pulmonar, organizatorii expoziţiei au amplasat între două exponate – un plămân sănătos şi unul afectat de cancer – o cutie în care oamenii îşi pot „dona” pachetele de ţigări.

Expoziţia „The Human Body” va fi deschisă publicului până pe 30 iunie, zilnic, de marţi până duminică inclusiv, între orele 10.00 – 20.00.

Exponatele au fascinat deja peste 20 de milioane de vizitatori din întreaga lume, fiind prezentate în oraşe precum: Londra, Amsterdam, Barcelona, Bratislava, Budapesta, Dublin, Kiev, Lisabona, Madrid, Praga, Torino, Viena, Oostende.

Biletele pentru această expoziţie au fost puse în vânzare şi au preţuri cuprinse între 32 şi 60 de lei/ persoană şi, respectiv, 85 şi 135 de lei/ grup. Totodată, grupurile de peste 10 copii vor avea acces la expoziţie în baza unui tichet în valoare de 30 de lei/ persoană. Copiii cu vârste mai mici de 7 ani beneficiază de acces gratuit.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Gigi Becali intervine în forță în conflictul dintre Meme Stoica și Gigi Mustață: “Hotărârile le iau eu! Alin Stoica și Lucian Filip rămân la FCSB!”
Capital.ro
Pensionarea femeilor la 67 de ani. Avertisment pentru românce. Ce se întâmplă odată cu încheierea activității
Playtech.ro
De ce pun unii oameni o sticlă cu apă pe acoperișul casei. Trucul folosit deja în peste 20 de țări
Adevarul
Pâinea la țest și murăturile atrag privirile, dar nu și cumpărătorii. Atmosfera de la târgul de toamnă din Slatina
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”
MediaFlux
Ultimele imagini cu Toni Doboș, marele fotbalist și antrenor român. Cum arată astăzi, de ziua lui, la aproape 20 de ani de la teribilul accident Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte