George Boghian, câştigătorul de la „Dansez pentru tine”, şi-a cumpărat apartament. Vezi cum arată

George Boghian, câştigătorul celui de-al XIII-lea sezon al emisiunii Dansez pentru tine, şi-a văzut visul devenit realitate. Tânărul are un loc pe care îl numeşte cu drag „acasă”, iar acum este mai fericit ca oricând.
Roxana Gagiu
24 mart. 2013, 17:25
George Boghian, câştigătorul de la

„Când am intrat pentru prima dată în casă, am fost foarte bucuros că în sfârşit am un loc al meu. M-am simţit mai sigur pe mine, mai implinit”, a mărturisit emoţionat George, care recunoaste ca viata lui a devenit mai frumoasa si mai usoara după concursul Dansez pentru Tine.

Potrivit protv.ro, două dintre tablourile pictate chiar de el şi-au găsit deja loc pe pereţii căminului său. Tânărul în vârstă de 21 de ani este singur pe lume şi a trăit până acum într-un centru de plasament.

George Boghian a câştigat premiul de 60.000 de euro, la „Dansez pentru tine”, ajutat de partenera sa, Roxana Ionescu. Tânărul a izbucnit imediat în lacrimi la aflarea veştii. 

„Este pentru prima dată când iau locul întâi într-o competiţie şi primesc şi altceva în afară de o diplomă. Nu mă aşteptam, nu aveam încredere în mine. Abia acum, la sfârşit, am început să am”, a mărturisit băiatul.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Cum l-a „umilit” Dan Șucu pe Virgil Drăghia. Suma uriașă primită de portar pentru doar 225 de minute jucate la Rapid. Exclusiv
Capital.ro
Reguli la bloc. 10 fapte ilegale pentru proprietari. Vecinii care te fraudează și te obligă să plătești în plus
Playtech.ro
Distanţa minimă între clădiri. Cui dă dreptate legea dacă sunt prea apropiate
Adevarul
Funcția care deschidea ușile puterii în perioada comunistă. A fost deținută de Stalin și Ceaușescu. Iliescu a fost și el la un pas
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Legenda Craiovei a fost la un pas să semneze cu rivala Steaua: ”Nu a fost să fie”
MediaFlux
Stare de criză declarată în România după războiul din Orientul Mijlociu. Ministrul Energiei cere prețuri maxime la carburanți
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj