Recursul în dosarul „Valiza”, amânat pentru 22 aprilie din lipsă de apărare

Instanţa supremă a amânat luni pentru 22 aprilie judecarea contestaţiei DNA în dosarul "Valiza", în care Gigi Becali şi ceilalţi inculpaţi au fost achitaţi pentru dare de mită, acuzaţie adusă după ce în 2008 ar fi încercat să premieze jucătorii Universităţii Cluj în partida cu CFR Cluj, scrie Mediafax.
Iulian Tudor
25 mart. 2013, 10:47
Recursul în dosarul

Completul instanţei supreme format din preşedintele Livia Stanciu şi judecătorii Francisca Maria Vasile, Săndel Lucian Macavei, Ionuţ Mihai Matei şi Rodica Cosma a început luni dezbaterile în recursul făcut de procurorii anticorupţie împotriva deciziei din 17 aprilie 2012 prin care finanţatorul echipei Steaua, Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piţurcă şi Radu Gheorghe Marino au fost achitaţi.

Gigi Becali, Alina Florentina Ciul şi Teia Sponte au cerut instanţei acordarea unui termen pentru pregătirea apărării şi angajarea de avocaţi. Totodată, Becali a cerut instanţei să ia act de faptul că nu mai doreşte să dea nicio declaraţie în acest dosar.

Instanţa supremă a dispus amânarea judecării recursului Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul „Valiza” pentru 22 aprilie.

La ieşirea din sala de judecată, Gigi Becali a declarat că procurorii ar trebui să nu se mai axeze pe „codul din 68”, ci să ia în considerare şi Constituţia actuală a României, precum şi legislaţia europeană aflată în prezent în vigoare în materia corupţiei.

Becali a spus că are încredere în justiţia din România şi că se va prezenta la proces de câte ori va fi nevoie.

Judecătorii instanţei supreme, cu două voturi pentru şi unul împotrivă, au decis în 17 aprilie achitarea lui Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piţurcă şi Radu Gheorghe Marino în dosarul „Valiza, apreciind că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii de corupţie.

Unul din cei trei judecători din complet a avut o opinie separată, considerând că aceştia trebuie condamnaţi la închisoare cu suspendarea executării pedepsei.

În cazul lui Raul Volcinschi, instanţa a luat act de încetarea procesului penal, întrucât a decedat.

Decizia de achitare a fost contestată de procurori la completul de cinci judecători al instanţei supreme.

Gigi Becali a fost trimis în judecată, în decembrie 2008, în dosarul „Valiza”, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind acuzat de dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Victor Piţurcă a fost trimis în judecată pentru favorizarea infractorului, fostul vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al clubului Steaua, Teia Sponte, pentru complicitate la dare de mită, iar Alina Ciul, unul dintre avocaţii lui Becali, şi Radu Marino au fost acuzaţi de favorizarea infractorului şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în 11 mai 2006, finanţatorul FC Steaua ar fi promis fiecărui jucător al clubului „Gloria 1922 Bistriţa” sume de bani cuprinse între 5.000 şi 10.000 de euro pentru ca aceştia să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului şi în Regulamentul Federaţiei Române de Fotbal. Concret, fotbaliştilor de la Bistriţa li se cerea să-şi apere corect şansele şi să obţină un rezultat favorabil în meciul cu Rapid Bucureşti din 12 mai 2006.

Doi ani mai târziu, în perioada 4-7 mai 2008, Becali a oferit suma de 1.700.000 de euro jucătorilor de la „Universitatea Cluj” aflaţi pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a Campionatului Naţional de Fotbal – Liga I – aproximativ 100.000 de euro pentru fiecare -, aceştia urmând, la fel ca în cazul precedent, să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu, să-şi apere corect şansele şi să câştige meciul cu „CFR 1907 Cluj”, preciza DNA.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Încă un milion de euro pentru Liga Campionilor! Cifrele transferului lui Heri Tavares la campioana României. Exclusiv
Capital.ro
Lege la bloc pentru montarea aerului condiționat. Interdicție pentru proprietari. Vecinii pot cere demontarea în aceste cazuri
Playtech.ro
Când devine periculoasă expunerea la soare. La ce ore este recomandat să stai la plajă vara și ce indică indicele UV
Adevarul
Tunelul Maramureș, de 2,4 kilometri, săpat în timp record. Cum au fost construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Cine a fost liderul ”din umbră” al Generației de Aur: ”Un jucător de o inteligență rară! Avea voce în vestiar, spunea lucrurilor pe nume”
MediaFlux
Cele mai frumoase mesaje, urări și felicitări de Sf. Petru și Pavel. Cui îi spunem „La mulți ani”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?