O femeie bolnavă a fost transportată cu o roabă până la ambulanță. Situație revoltătoare în Vâlcea

Situație incredibilă într-o localitate din județul Vâlcea. O bătrână bolnavă care trebuia transportată la spital a fost dusă cu roaba până la ambulanță.
Alina Costache
08 feb. 2023, 09:48
O femeie bolnavă a fost transportată cu o roabă până la ambulanță. Situație revoltătoare în Vâlcea

Situație revoltătoare în comuna Golești, județul Vâlcea. O familie devine izolată de lume ori de câte ori plouă mai tare și pârâul Sâmnic se umflă. Doi dintre membrii familiei sunt bolnavi și, pentru a ajunge la doctor când plouă, sunt transportați cu roaba sau căruța prin pârâul Sâmnic, potrivit Gândul. Accesul la strada principală este imposibil atunci când nivelul apei crește.

Citește și: Indemnizaţie de bunici de 1500 de lei. Vârstinicii care sunt babysitteri pentru nepoţi mai încasează o pensie

„Așa procedăm de fiecare dată. Cu roaba. Când e apa mai mare nici nu poate trece ambulanța. Puntea au făcut-o oamenii din zonă. Cei de la primărie au zis că nu sunt fonduri. Nu este posibilitate”, spune revoltată o localnică.

Citește și: Povestea micuței Daniela îți va umple ochii de lacrimi! Întrebată ce își dorește să mănânce, copila are o singură dorință: un colț de pâine

Nici măcar ambulanța nu poate ajunge la ei fără să fie tractată.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
Câți bani primește, de fapt, Universitatea Craiova pentru transferul lui Anzor Mekvabishvili la Chicago Fire
Capital.ro
Nicușor Dan, contestat de cei care l-au votat. Mai mulți protestatari l-au criticat pe șeful statului în fața Palatului Cotroceni: Te-am votat şi ne-ai trădat
Playtech.ro
Aparatele care încep să „mănânce” mai mult curent din septembrie. Cât poate crește factura unei familii
Adevarul
Păţania unui turist britanic amendat, fără să ştie, într-un autobuz STB din Capitală: „Am crezut că mă ajută pentru că îmi fusese respins cardul”
wowbiz.ro
Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
A anunțat în direct că Becali i-a găsit înlocuitor lui Baciu la FCSB: ”Trage de el să vină!”
MediaFlux
Putin amenință țările europene. Rusia e nervoasă pentru ajutorul dat Ucrainei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat