Soluţie de compromis în scandalul generalilor: Vor fi pensionaţi în trepte de vârstă

Vârsta de pensionare a generalilor din Armata română va fi diferită în funcţie de gradul la care au ajuns aceştia. Compromisul a fost propus de către Ministerul Apărării Naţionale după ce preşedintele Traian Băsescu a cerut reexaminarea noii forme a Statutului cadrelor militare despre care şeful statului a spus că denotă "ori trădare, ori prostie".
Filip Stan
25 mart. 2013, 16:51
Soluţie de compromis în scandalul generalilor: Vor fi pensionaţi în trepte de vârstă

Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor a modificat Statutul cadrelor militare la propunerea MApN în articolele care privesc vârsta de pensionare a generalilor şi condiţiile în care aceştia pot rămâne în continuare ofiţeri activi şi după ce au atins această vârstă.

Oficialii ministerului au propus, iar deputaţii comisiei au aprobat ca generalii să se pensioneze în trepte de vârstă. Astfel generalii de brigadă sau cu o stea se vor putea pensiona la 56 de ani, ajungându-se ca generalii cu patru stele să se pensioneze la 59 de ani. Ei vor putea rămâne totuşi în serviciul activ până la 60 de ani, dacă depun o cerere în acest sens care să fie aprobată de comandantul ierarhic superior.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, la Palatul Cotroceni, că speră ca legea privind cadrele militare, pe care a trimis-o spre reexaminare, să nu mai plece niciodată din Parlament. În opinia şefului statului, modificarea statutului cadrelor militare reflectă „ori un act de trădare naţională, ori un act care trădează o vădită prostie”.

Preşedintele Băsescu a spus că, în opinia sa, 60 de ani este vârsta potrivită pentru pensionarea generalilor şi a prezentat motivele pentru care a trimis legea înapoi spre reexaminare.

„Am trimis spre reexaminare o propunere de modificare a Statutului Cadrelor Militare. Unii o iau ca fiind o joacă, un joc al preşedintelui sau mai ştiu eu ce alte interpretări dau. Eu vreau să vă spun că această lege a fost respinsă în Camera Deputaţilor şi a fost adoptată de Senat. Reflectă ori un act de trădare naţională, ori un act ce vădeşte o profundă prostie. Dacă aş fi promulgat-o astăzi, 41 de generali ar fi fost trecuţi în rezervă. Comandamentul Forţelor Terestre ar fi rămas fără nici un general, Comandamentul forţelor aeriene rămânea cu un singur general. Statul Major General rămânea cu un singur general”, a spus şeful statului.

Băsescu a mai spus că speră ca „această lege să nu mai plece din Parlament niciodată”.

Şeful statului a cerut Parlamentului reexaminarea modificărilor la Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare, care prevede că generalii şi amiralii pot fi menţinuţi în activitate după împlinirea vârstei standard de pensionare, până la 60 de ani, cu aprobarea anuală a conducătorului instituţiei.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Marius Șumudică e sigur: „E jucătorul de care FCSB are nevoie”. Cine e fotbalistul crescut de Porto
Capital.ro
Lege la bloc pentru proprietari. Interdicție pentru asociații. Datele care nu se afișează la avizierul blocului. E lege
Playtech.ro
De ce nu iese maioneza de post pufoasă. Ce ingredient strică totul
Adevarul
Iarna de la vârful puterii: Ceaușeștii și vacanțele luxoase în România înghețată. Istoric: „Nici fetele lui Dej, nici copiii lui Ceaușescu nu-l mai așteptau pe Moș Crăciun“
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ea este Adriana, tânăra care și-a pierdut viața în Italia. Aceasta a pătruns pe sensul opus și s-a izbit violent de un camion
iamsport.ro
Mesaj exploziv din partea fostului antrenor al Craiovei: ”Mirel a plecat plângând, i s-a luat șansa la titlu și a fost lucrat fără să poată spune adevărul. Slugoii și maimuțoii din jurul lui Mike au jubilat că au scăpat de el”
MediaFlux
Tichete pentru plata facturilor la energie. Câți români au primit cardurile în realitate
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul