Salvare miraculoasă în Turcia: trei tineri au fost scoşi de sub dărâmături după 198 de ore

Echipele de salvare din sudul Turciei spun că încă aud voci de sub dărâmături la mai bine de o săptămână după un cutremur devastator cu magnitudinea de 7,8 grade, oferind o licărire de speranţă pentru a găsi mai mulţi supravieţuitori, relatează CNN.
Filip Stan
14 feb. 2023, 14:38
Salvare miraculoasă în Turcia: trei tineri au fost scoşi de sub dărâmături după 198 de ore

Tânăr de 18 ani pe nume Muhammed Cafer a fost salvat marţi de sub dărâmăturile unei clădiri din sudul Turciei, fiind a treia salvare de dimineaţă, la aproximativ 198 de ore de la cutremurul devastator de săptămâna trecută, a anunţat postul de televiziune CNN Turk.

În provincia turcă Adiyman, mai multe posturi de televiziune au arătat cum salvatorii îl transportau pe Cafer legat pe o targă, cu o mască de oxigen pe faţă şi cu un lucrător medical ţinând o pungă de perfuzie. Cafer a putut fi văzut mişcându-şi degetele în timp ce era dus.

Cu puţin timp înainte, salvatorii au scos doi fraţi în viaţă din ruinele unui bloc de apartamente din provincia vecină Kahramanmaras.
Agenţia de presă de stat Anadolu i-a identificat ca fiind Muhammed Enes Yeninar, în vârstă de 17 ani, şi fratele său, Baki Yeninar, în vârstă de 21 de ani, care a fost salvat după el. Amândoi au fost urcaţi în ambulanţe şi duşi la spital. Starea lor de sănătate încă nu este clară.

La opt zile după cutremur şi replicile sale violente, peste 37.000 de decese au fost confirmate.

Luni, şeful Naţiunilor Unite pentru asistenţă umanitară, Martin Griffiths, a declarat în timpul unei vizite în oraşul Alep, din nordul Siriei, că faza de salvare „se apropie de sfârşit”.

Citeşte şi: O zi din viaţa lui Speedy, câinele care salvează vieţi în Turcia: „Tati, o singură dată mai ieşim şi îţi promit că venim să ne odihnim”

„Şi acum, faza umanitară, urgenţa de a oferi adăpost, îngrijire psihosocială, hrană, şcoală şi un sentiment de viitor pentru aceşti oameni, aceasta este obligaţia noastră acum”, a spus el, potrivit News.ro.

După ce a anunţat săptămâna trecută încheierea operaţiunii lor de căutare şi salvare, grupul „Câştile Albe”, cunoscut oficial drept Apărarea Civilă Siria, a declarat, luni, o perioadă de doliu de şapte zile în zonele controlate de rebeli din nordul ţării.

Ajutorul internaţional a ajuns cu greu în părţile controlate de rebeli din Siria, afectate de ani de conflict şi de o criză umanitară deja existentă, care a dus la dificultăţi suplimentare pentru supravieţuitorii cărora le lipsesc hrana, adăpostul şi medicamentele.

Luni, ONU a declarat că salută decizia preşedintelui sirian Bashar al-Assad de a deschide alte două puncte de trecere a frontierei între Turcia şi Siria pentru a permite ajutor în nordul ţării.

Între timp, vicepreşedintele Turciei, Fuat Oktay, a negat marţi informaţiile despre penurie de alimente şi ajutoare. „Nu au existat probleme cu hrănirea publicului” şi „milioane de pături sunt trimise în toate zonele”, a spus el.

Ministerul de Externe al Turciei a anunţat că peste 9.200 de salvatori străini iau parte la operaţiunile de căutare şi salvare ale ţării, în timp ce 100 de ţări au oferit ajutor până acum.

Citeşte şi: Baschetbalista Nilay Aydogan şi-a pierdut viaţa în timpul cutremurului din Turcia

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
El este cel mai vârstnic sportiv olimpic din istoria României! Povestea fabuloasă a „bunicului” Ioan Toman
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 30 septembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Țara europeană care atrage românii în 2026. Salariul minim a crescut puternic în ultimii ani
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Horoscop 30 septembrie 2026. Ultima zi a lunii aduce surprize! Se închid socoteli, apar răspunsuri și se schimbă planurile pentru octombrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte