Ce spune Morar despre demisia de la Parchetul General. Cât de pregătit este pentru CCR VIDEO

Prim-adjunctul procurorului general al României, Daniel Morar, a fost întrebat joi, la ieşirea de la CSM, dacă ia în calcul să îşi dea demisia din Parchetul General, el spunând că această problemă va fi rezolvată în 8 iunie, când începe mandatul lui la Curtea Constituţională, printr-o decizie a CSM.
Iulian Tudor
28 mart. 2013, 09:35
Ce spune Morar despre demisia de la Parchetul General. Cât de pregătit este pentru CCR VIDEO

Întrebat de jurnaliştii care îl aşteptau la ieşirea de la Consiliul Superior al Magistraturii, unde a venit pentru şedinţa Plenului CSM, de ce nu ia în calcul să îşi dea demisia din Parchetul General, Morar a răspuns: „Va fi în momentul în care începe mandatul la Curtea Constituţională”, scrie Mediafax.

Daniel Morar a spus că aceasta este o chestiune care va fi discutată şi rezolvată în conformitate cu legea, până în 8 iunie, precizând că până atunci mai este timp.

„Problema va fi rezolvată legal, printr-o decizie a CSM, pentru că ei sunt responsabili de cariera unui magistrat. Ei o să dea o decizie în care să stabilească care este situaţia mea odată cu începerea mandatului la Curtea Constituţională, din 9 iunie. Dar până atunci sunt …”, a mai spus Morar.

Întrebat cum comentează acuzaţiile că nu ar fi pregătit pentru mandatul de la Curtea Constituţională, Daniel Morar a răspuns: „O să vedeţi că sunt pregătit”.

Daniel Morar a mai spus că această schimbare în cariera lui nu este tocmai ce şi-a dorit, dar oamenii mai fac şi schimbări radicale în viaţă.

„Probabil şi eu am făcut. Opt ani anticorupţie, alţi 14 ani urmărire penală şi judiciară ca procuror, acum facem o schimbare radicală”, a mai spus Morar.

Preşedintele CSM, Oana Schmidt Hăineală, a declarat joi că în cazul lui Daniel Morar nu poate fi vorba de incompatibilitate, întrucât mandatul de judecător la Curtea Constituţională nu începe la data decretului de numire, ci la data depunerii jurământului, respectiv 8 iunie 2013.

Daniel Morar, Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu au fost numiţi judecători la Curtea Constituţională, pe locurile unor judecători ale căror mandate expiră în luna iunie.

CITEŞTE ŞI Ponta: Toţi cei trei numiţi la CCR ar trebui să demisioneze. Nu pot fi şi judecători, şi arbitri

Morar a fost numit în 25 martie de către preşedintele Traian Băsescu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, pentru un mandat de nouă ani.

În aceeaşi zi, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a prelungit cu şase luni mandatul lui Daniel Morar de prim-adjunct al procurorului general al României, care expira la 2 aprilie.

Premierul i-a mulţumit, miercuri, la începutul şedinţei de guvern, Monei Pivniceru pentru activitatea ca ministru al Justiţiei, amintind că în urma şedinţei ea va demisiona din această funcţie, pentru a elimina orice suspiciune de incompatibilitate cu viitoarea funcţie de judecător la Curtea Constituţională.

Victor Ponta a declarat că i se pare corect ca toţi cei trei noi judecători numiţi la Curtea Constituţională (CC) să îşi depună cât mai curând demisia, pentru a demonstra că sunt deasupra tuturor intereselor politice, neputând fi şi judecători, şi arbitri în acelaşi timp.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că Daniel Morar nu este în incompatibilitate cu funcţia deţinută la Parchetul General şi calitatea de membru desemnat la Curtea Constituţională şi că nu înţelege de ce „se bagă” premierul Victor Ponta cu privire la acest subiect.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Ruptură între MM Stoica și Gigi Mustață: „Acolo s-a pus capacul!” Ce spune despre Bogdan Apostu la FCSB
Capital.ro
Gravidele pot beneficia de program redus la locul de muncă. Ce se întâmplă cu salariul și ce obligații are angajatorul
Playtech.ro
Te pensionezi, dar continui să lucrezi. Când poate fi recalculată pensia pentru anii munciți după pensionare
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România