Ora de vară AFECTEAZĂ mersul trenurilor aflate în circulaţie duminică

Trecerea la ora de vară, ce va avea loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, va afecta mersul trenurilor aflate în circulaţie între orele 3.01 şi 4.00, se arată într-un comunicat de presă al CFR Călători.
Alina Costache
28 mart. 2013, 10:17
Ora de vară AFECTEAZĂ mersul trenurilor aflate în circulaţie duminică

Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora de iarnă până în noaptea de 30/31 martie 2013, ora 3.00 care devine ora 4.00. După această oră, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară, scrie Agerpres.

Trenurile de călători aflate în circulaţie între orele 3.01 şi 4.00 (ora iarnă), vor circula întârziate, fiind afectate de schimbarea de oră un număr de 85 de trenuri, dintre care şapte trenuri internaţionale, 32 InterRegio şi 46 Regio.

Având în vedere că şi în ţările vecine această trecere se face în aceeaşi zi de duminică, 31 martie 2013, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după orarul din mersul de tren în vigoare.

Duminică TRECEM LA ORA DE VARĂ: Ceasurile vor fi date înainte cu o oră

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Florin Gardoș, prima reacție după decizia justiției de a ridica sechestrul asupra firmei Nordis: „Nu mai vreau în România!”
Capital.ro
Salariile din resurse umane: cât câștigă un recrutor, un analist HR și un manager
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT