Ponta vrea să-i ceară lui Barroso obiective clare pe MCV: Nu pot atinge ţinte în mişcare VIDEO

Premierul Victor Ponta a anunţat că va trimite preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, o scrisoare în care va solicita puncte şi ţinte concrete pentru ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), asumate de CE, arătând că nu poate îndeplini "ţinte generale şi în mişcare", informează Mediafax.
Iulian Tudor
29 mart. 2013, 11:42
Ponta vrea să-i ceară lui Barroso obiective clare pe MCV: Nu pot atinge ţinte în mişcare VIDEO

„Vineri, mi-am vizitat temporarul birou de la Ministerul Justiţiei şi intenţionez, într-o scrisoare pe care i-o voi adresa preşedintelui Comisiei Europene şi secretarului general, să încercăm să folosim un model care s-a dovedit eficient, chiar dacă la nivel de imagine sau politic am avut de pierdut, cu faimoasele 11 puncte din vară. Cei care vroiau să mă critice spuneau că am acceptat «dictatul Bruxelles-ului». Eu cred că şi pentru MCV dacă avem nişte puncte concrete şi ţinte clare pe care să le atingem, asumate de Comisia Europeană şi de Secretariatul General, în ceea ce mă priveşte există toată detemrinarea să le atingem”, a spus Ponta.

El a adăugat că nu poate atinge „ţinte generale şi în mişcare”.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
Este oficial! Când începe Insula Iubirii - Reuniuni la Antena 1
Fanatik.ro
Dinamo a dat lovitura cu noul transfer! Președintele clubului e sigur: „Aduce aminte de Dan Petrescu”
Capital.ro
Curs valutar luni, 29 iunie. Cât valorează euro și dolarul la început de săptămână. BNR a publicat cifrele oficiale
Playtech.ro
Plaja superbă neștiută la doar 40 de minute de București. Ai și trasee pe apă ca la „Survivor”, iar prețurile sunt pentru orice buzunar
Adevarul
Tunelul Maramureș, de 2,4 kilometri, săpat în timp record. Cum au fost construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Peste 1.300 de decese au avut loc în Europa, din cauza caniculei, dintre care 1.000 în Franța. Avertismentul făcut de OMS
iamsport.ro
Gigi Becali a ordonat transferul la FCSB, dar atacantul a picat vizita medicală!
MediaFlux
Breaking News! Tribunalul București suspendă încetarea contractului de salubrizare dintre Primăria S1 și Romprest și blochează schimbarea operatorului de salubrizare cu Blue Planet
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?