ENEL va emite clienţilor facturi ce vor include două perioade de facturare: „Revenim şi facturăm şi cealaltă jumătate a lunii decembrie”

Clienții Enel au descoperit în facturile emise la începutul lunii martie că au primit de plată două intervale de facturare diferite.
Filip Stan
06 mart. 2023, 19:59
ENEL va emite clienţilor facturi ce vor include două perioade de facturare:

Mulți clienţi, în special dintre cei casnici, nu au înțeles de unde vine această schimbare și de ce trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar. Ioana Krekan, reprezentant Enel, a explicat de ce s-a ajuns în această situație.

”Din punct de vedere al formatului facturii nu sunt modificări. Ceea ce este diferit în factura emisă în această perioadă este perioada facturată. Dacă ne aducem aminte, în decembrie 2022, am avut 2 modificări legislative majore, care au impactat întreg procesul de facturare, iar în luna ianuarie facturile emise către clienți au fost pentru jumătate de lună, pentru perioada 1-15 decembrie 2022.

În facturile emise în această perioadă, clienții regăsesc două perioade facturate, perioada 16-31 decembrie și consumul aferent lunii ianuarie. Primele 15 zile au fost facturate în ianuarie, iar acum revenim și facturăm și cealaltă jumătate a lunii decembrie împreună cu consumul din ianuarie“, a explicat Ioana Krekan, la DC News.

Ce transmitea Enel în februarie

”Cele mai recente modificări legislative în domeniul energiei, cu impact asupra modului de facturare a consumului tău de energie electrica și gaze naturale, au intrat în vigoare în a doua parte a lunii decembrie 2022.

În acest moment, noi, furnizorul tău de energie, continuăm să actualizam sistemele noastre informatice, astfel încât să reflecte aceste modificări legislative. Acest lucru ne determină să emitem facturile aferente consumului tău de energie electrica si gaze naturale cu întârziere.

Ne cerem scuze pentru acest lucru, însă această activitate este necesară pentru a reflecta corect și complet măsurile legislative referitoare la plafonarea prețului la energie”, a transmis Enel.

Citeşte şi: Mii de români vor plăti cu 90% mai puțin la facturi. Autoritățile au găsit soluția prin care oamenii pot deveni independenți energetic

DailyBusiness
Vlăduța Lupău a făcut anunțul despre al treilea copil: „O să vă și arăt, ca să fie așa pe dovedite”
Spynews
Triunghi amoros cu final tragic în Sibiu! Un bărbat a fost ucis și îngropat de femeia căreia îi era amant. Ea l-a omorât împreună cu concubinul ei
Fanatik.ro
Dezvăluiri șocante! Pilotul profesionist este acuzat că a violat o asistentă care avea grijă de Michael Schumacher chiar în casa germanului!
Capital.ro
România e în doliu. S-a stins un mare jurnalist. A fost un nume emblematic: Un om absolut minunat, o enciclopedie
Playtech.ro
Ce comisioane se percep în cazul pensiilor private obligatorii. Cifre exacte
Adevarul
Schimbare pe străzile din Iran: tot mai multe femei renunță la hijabul obligatoriu, în ciuda riscurilor. De la ce a pornit mișcarea națională
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă pe trecerea de pietoni, în Berceni! Elena avea 35 de ani, iar acasă o mai aștepta un copil
Economica.net
Dispare o bancă cu zeci de mii de clienți în România. Ce se întâmplă mai departe
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
kanald.ro
A murit Andrei Bacalu! Jurnalistul TVR a transmis primii pași pe Lună făcuți de Neil Armstrong în premieră la televizor
Cancan.ro
Titi Aur, analiza teribilului accident din Berceni! Cine este, de fapt, adevăratul vinovat al tragediei
iamsport.ro
Gigi Becali n-a stat pe gânduri și l-a anunțat pe Vlad Chiricheș. Decizie de ultimă oră la FCSB
MediaFlux
Rezerviștii din București și Ilfov, chemați la ordin. Ce riscă cei care nu se prezintă
stirilekanald.ro
Doliu în lumea bisericească! Părintele Ciprian Necula a încetat din viață: „A fost cunoscut și iubit pentru blândețea și lumina pe care le răspândea în jurul său”
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025