Două maşini au derapat şi au ajuns în aceeaşi curte, la interval de două ore VIDEO

Caz incredibil la Posada. Două maşini au căzut într-o prăpastie şi au ajuns în curtea unei case, în numai două ore. Proprietarii sunt disperaţi şi au ajuns la capătul răbdării. Se tem pentru vieţile lor, mai ales că numai în acest an, s-au mai trezit cu alte două autoturisme în ogradă.
Iulian Tudor
30 mart. 2013, 14:23
Două maşini au derapat şi au ajuns în aceeaşi curte, la interval de două ore VIDEO

Accidentele au avut loc pe DN1, la Posada, în judeţul Prahova. Primul, în jurul orei 10,15. Într-o curbă, un şofer a pierdut controlul maşinii, a ieşit de pe şosea, a rupt gardul unei case şi mai mulţi copaci, apoi a căzut în prăpastia de câţiva metri. Acolo se află o gospodărie, iar maşina a intrat direct în curte. Din fericire, şoferul a scăpat nevătămat şi chiar s-a amuzat copios.

Nici nu au apucat să scoată din prăpastie maşina şi, la nici două ore, un alt autoturism a ajuns în aceeaşi curte. De data aceasta, soţia şoferului a fost rănită şi a fost transportată la Spitalul Sinaia.

Proprietarii casei sunt disperaţi. În afară de cele două accidente de sâmbătă, anul acesta, oamenii s-au mai trezit cu alte două maşini în curte. Se tem să mai stea acolo. Proprietarii le cer autorităţilor să ridice un parapet pe marginea şoselei, ca să nu se mai trezească şi cu alte maşini care aterizează în curtea lor.

 

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
”Dacă are asta de la Claudiu Niculescu, se nenorocește”. Diana Munteanu, avertizată de Dan Alexa în legătură cu fiul ei fotbalist
Capital.ro
IGSU lansează un avertisment pentru părinți. Greșeala care poate deveni fatală în zilele caniculare
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
Miza controlului în Donbas: Rusia își concentrează forțele în jurul unui nod strategic
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Victor Ponta, primul nume de premier propus la Palatul Cotroceni. Ce răspunde fostul prim-ministru
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?