„Profetul apocalipsei” lovește din nou! Nouriel Roubini avertizează asupra unei prăbușiri a piețelor financiare din SUA

Nouriel Roubini, „Profetul apocalipsei”, avertizează că că piețele financiare din SUA s-ar putea prăbuși. Acesta subliniat că efectele ar putea fi resimțite la nivel global.
Alina Costache
14 mart. 2023, 23:41
„Profetul apocalipsei” lovește din nou! Nouriel Roubini avertizează asupra unei prăbușiri a piețelor financiare din SUA

Nouriel Roubini, „profetul apocalipsei” este de părere că piețele financiare din SUA ar putea trece printr-o prăbușire sistematică, odată cu prăbușirea bulelor uriașe de credite și de active. Un cerc vicios a fost închis în SUA cu prăbușirea Silicon Valley Bank, iar efectele s-ar putea simți la nivel global. Recesiunea în SUA este agravată de criza severă a creditelor, declanșată la rândul ei de criza financiară americană. Acest lucru generează pierderi tot mai mari pe piețele financiare. Economistul este de părere că acest lucru subminează economia globală, a explicat pentru Project Syndicate.

Citește și: O „furtună perfectă” se pregătește, iar piețele vor fi lovite de o recesiune. Avertismentul „profetului crizei“ Nouriel Roubini

Această problemă nu se reflectă numai aspura ipotecilor cu risc ridicat, ci putem vorbi despre un întreg sistem financiar „cu risc ridicat”. SUA se confruntă cu cea mai gravă recesiune imobiliară, care se agravează pe zi ce trece. Acest lucru va duce treptat la scăderea prețurilor pentru locuințe cu peste 20%, ceea ce înseamnă că milioane de americani își vor pierde casele. Restanțele, neplata datoriilor și executările silite sunt prezente acum și la creditele considerate cu risc mai scăzut, iar pierderile totale ale sistemului bancar sunt estimate la peste 400 de miliarde de dolari.

Totodată, și în cazul sectorului imobiliar comercial poate fi remarcată o tendință similară cu cea  a sectorului imobiliar rezidențial.

„La urma urmei, cine vrea să construiască birouri, magazine și centre comerciale în orașele fantomă goale care împânzesc America de Vest?”, arată economistul.

Totodată, economistul a mai declarat că „față de declinul din sectorul imobiliar, o bulă mai largă a creditelor de consum explodează acum: pe măsură ce economia americană intră în recesiune, neacoperirea cardurilor de credit, a creditelor auto și a împrumuturilor pentru studenți va crește brusc. Consumatorii din SUA reduc cumpărăturile, economiile și datoriile, iar în condițiile în care consumul privat reprezintă peste 70% din cererea agregată a SUA, reducerea cheltuielilor gospodăriilor va adânci recesiunea.”

La aceste riscuri financiare se vor mai adăuga și problemele masive al societăților de asigurare care au garantat multe dintre produsele de investiții riscante, cum ar fi CDO. O retrogradare a ratingurilor de credit ale acestor asiguratori este aproape iminentă, iar acest lucru va forța băncile și instituțiile financiare care dețin aceste active să le deprecieze. Acest lucru va generea încă o pierdere a sistemului financiar, estimată la 150 de miliarde de dolari.

De asemenea, există expunerea băncilor și a altor instituții financiare la pierderi tot mai mari din cauza împrumuturilor care au finanțat achiziții nesăbuite, cu efect de levier. Agravarea recesiunii va duce la eșecul mai multor LBO-uri care au fost încărcate cu prea multe datorii și prea puține capitaluri proprii, dat fiind că firmele cu profituri mici sau pierderi foarte mari vor fi în incapacitatea de a-și plăti împrumuturile.

Având în vedere toate acestea, recesiunea va duce la o creștere puternică a creditelor neperformante ale companiilor, care au fost foarte scăzute în 2006-2007, cu o medie de 0,6% pe an, față de o medie istorică de 3,8%. În timpul unei recesiuni obișnuite, rata de neachitare în rândul corporațiilor poate crește la 10-15%, amenințând cu pierderi masive pentru cei care dețin obligațiuni corporative riscante.

Citește și: Economistul american Nouriel Roubini lansează un avertisment SUMBRU: se apropie „mama tuturor crizelor”

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Atac armat după un meci de fotbal! Un suporter argentinian a fost împușcat!
Capital.ro
Ce trebuie să știe toți proprietarii de locuințe din România. ASF explică ce acoperă, de fapt, polița PAD: Sume limitate
Playtech.ro
Românii sub 30 de ani pot încasa bani în fiecare lună dacă se angajează. Bonusul oferit de stat
Adevarul
Șeful Ryanair neagă faptul că un bărbat ar fi fost aspirat pe geamul spart al unui avion: „Aceste afirmații sunt lipsite de sens”
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
500.000 de euro pentru Dan Petrescu! Omul de afaceri era disperat să-l aducă la echipă. Victor Becali: ”Băi, ești nebun?”
MediaFlux
Casa de Pensii explică cum se dovedește stagiul de cotizare la pensie. Mai multe soluții dacă s-a pierdut cartea de muncă
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România