Milioane de români riscă amenzi. Anunţ de ultimă oră de la ANAF despre Declaraţia unică de venit 2023

Românii care realizează venituri din activități independente trebuie să declare anual banii încasați până la 25 mai. Și tot anual trebuie plătite și taxele aferente. Astfel, persoanele care au avut venituri din activități independente în 2022 trebuie să depună o declarație unică în 2023 și să plătească taxele aferente.
Filip Stan
22 mart. 2023, 20:11
Milioane de români riscă amenzi. Anunţ de ultimă oră de la ANAF despre Declaraţia unică de venit 2023
Declarația unică 2023 se găsește pe site-ul ANAF

Termenul pentru depunerea Declaraţiei Unice (DU) privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212) este 25 mai 2023, informează miercuri ANAF.

Recomandăm ca Declaraţia Unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, respectiv:

Salarii mici, pensii și mai mici. Ce salariu trebuie să aibă un român pentru a-și asigura o pensie de 2.000 de lei la bătrânețe

– prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV);

– pe site-ul https://www.e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

Pentru completarea şi depunerea declarației unice contribuabilii pot solicita sprijin, astfel:

* apelând Serviciul central de asistență telefonică a contribuabililor Call – center, la numărul de telefon 031.403.91.60;

* prin e-mail, accesând Formularul de contact disponibil pe portal https://www.anaf.ro/asistpublic/ şi în serviciul Spațiul Privat Virtual.

În plus, pe pagina de Facebook a ANAF și pe canalul de Youtube vor fi publicate materiale video referitoare la descărcarea, completarea și depunerea DU.

Informații detaliate despre Declarația Unică pot fi accesate la următorul link:

Despre_DU_2023

De asemenea, în lunile aprilie și mai, ANAF va organiza seminarii web în cadrul cărora se vor prezenta completarea și depunerea Declarației unice (212) pentru categoriile de venituri pentru care exista obligația depunerii.

Ce diferențe sunt între declarația unică 2023 și cea de anul trecut, precizări ANAF:

  • schimbarea modului de stabilire a bazei de calcul al impozitului pe venit din cedarea folosinței bunurilor. Astfel, de la 1 ianuarie 2023, venitul brut reprezintă venit anual impozabil;
  • reglementarea unor obligaţii fiscale pentru persoanele fizice care obţin venituri din afara țării, cum ar fi pensii pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, respectiv pentru partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 lei, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;
  • modificarea bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente venituri și/sau venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din una sau mai multe surse şi/sau categorii de venituri, a căror valoare cumulată este cel puţin egală cu 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a Declaraţiei unice.

Declarația unică 2023: Până când trebuie depusă și ce taxe și impozite trebuie plătite

Declaraţia unică se depune la organul fiscal competent în termen de 30 de zile de la data începerii activității, în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal. Totodată, aceasta se poate depune până la data de 25 mai, inclusiv, a fiecărui an, pentru stabilirea şi declararea impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza în fiecare an fiscal, precum şi pentru declararea şi stabilirea contribuţiilor sociale datorate, iar în cazul încetării activității sau întreruperii temporare a acesteia, se poate depune în termen de 30 de zile de la data încetării activității sau întreruperii temporare, pentru recalcularea impozitului pe venit.

Declaraţia unică se poate depune la organul fiscal prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv prin intermediul serviciului Spaţiul Privat Virtual, disponibil pe portalul www.anaf.ro, ori în format hârtie, direct la registratura organului fiscal, sau prin poştă, cu confirmare de primire.

Potrivit legislației în vigoare, declarația unică trebuie depusă de către cei care au realizat venituri din activităţi independente precum veniturile din activităţi de producţie, comerţ, prestări de servicii şi veniturile din profesii liberale, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente.

Norma de venit pentru fiecare activitate desfăşurată de contribuabil nu poate fi mai mică decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la momentul stabilirii acesteia, înmulţit cu 12. De asemenea, potrivit prevederilor art. 68 din Codul fiscal, persoanele care obţin venituri din activităţi independente, impuse pe bază de norme de venit, au dreptul să opteze pentru determinarea venitului net în sistem real, potrivit avocatnet.ro.

Opţiunea de a determina venitul net în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, este obligatorie pentru contribuabil pe o perioadă de doi ani fiscali consecutivi şi se consideră reînnoită pentru o nouă perioadă dacă contribuabilul nu solicită revenirea la sistemul anterior, prin completarea corespunzătoare a declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (declarația 212) şi depunerea acesteia la organul fiscal competent până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor expirării perioadei de doi ani.

Totodată, opţiunea pentru determinarea venitului net în sistem real se exercită prin completarea declaraţiei 212 cu informaţii privind determinarea venitului net anual în sistem real şi depunerea acesteia la organul fiscal competent până la data de 25 mai, inclusiv, în cazul contribuabililor care au desfăşurat activitate în anul precedent, respectiv în termen de 30 de zile de la începerea activităţii, în cazul contribuabililor care încep activitatea în cursul anului fiscal.

Persoanele care realizează venituri din activităţi independente pentru care venitul net anual se stabileşte pe baza normelor de venit au obligaţia stabilirii impozitului anual datorat pe baza declaraţiei unice prin aplicarea cotei de 10% asupra normei anuale de venit ajustate, impozitul fiind final.

În ipoteza în care o persoană desfăşoară o activitate care generează venituri din activităţi independente, altele decât venituri din profesii liberale, pe perioade mai mici decât anul calendaristic, norma de venit aferentă acelei activităţi se reduce proporţional, astfel încât să reflecte perioada de an calendaristic în care a fost desfăşurată activitatea respectivă. Astfel, venitul net din activități independente, determinat pe bază de norme anuale de venit, se reduce de către contribuabil, proporțional cu:

  • perioada de la începutul anului și până la momentul autorizării din anul începerii activității;
  • perioada rămasă până la sfârșitul anului fiscal, în situația încetării activității, la cererea contribuabilului.

De asemenea, în cazul în care apar întreruperi temporare de activitate în cursul anului, cauzate de accidente, spitalizare sau alte cauze obiective, inclusiv cele de forță majoră, dovedite cu documente justificative, normele de venit se reduc, de către contribuabil, proporțional cu perioada nelucrată.

Pentru veniturile din activități independente impuse pe bază de norme de venit, se datorează în funcție de nivelul veniturilor contribuția de asigurări sociale (CAS) în cotă de 25% și contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) în cotă de 10%.

DailyBusiness
Ucraina elimină limbile rusă și „moldovenească” de pe lista limbilor protejate. Româna își păstrează statutul oficial
Spynews
Cristina Cioran, însărcinată pentru a treia oară? „Poate chiar acum am o veste”. Cum este viața ei cu doi copii
Fanatik.ro
Suma uriașă plătită de Guvern pentru numirea unui șef la stat. Concursul de selecție, reluat pentru a treia oară
Capital.ro
România a pierdut o voce inconfundabilă. 3 ani dureroși de când marea noastră cântăreață s-a stins. A fost prima și în Top Capital Femei de Succes
Playtech.ro
Cum va fi vremea de Crăciun 2025. Unde va ninge în România?
Adevarul
Ar trebui să ne îngrijoreze înmulțirea șacalilor? „Lumea are impresia că haite masive bântuie și pustiesc”
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă pe trecerea de pietoni, în Berceni! Elena avea 35 de ani, iar acasă o mai aștepta un copil
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
Tudor Băluță și-a scos la mall soția exotică: frumoasa din Republica Dominicană și-a expus naturalețea în toată splendoarea
kanald.ro
Acuzații dure după moartea Mădălinei din Giurgiu! ''Nu e vina medicilor, soțul își dorea 6 copii și uterul femeii intact.''
Cancan.ro
'Nu e vina medicilor, ci a soțului! Voia 6 copii'. Acuzații dure după moartea Mădălinei din Giurgiu
iamsport.ro
”Nici pentru 10 milioane de euro!” Cele cinci oferte ”cu hârtiile pe masă” primite de Dan Petrescu după despărțirea de CFR Cluj
MediaFlux
Ninsorile lovesc puternic România! ANM anunță zonele vizate
stirilekanald.ro
"Nu e vina medicilor, ci a soțului! Voia șase copii și uterul soției intact!” - Reacția dură a lui Nicu Ștefănuță după moartea tinerei din Constanța
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025