Curatorul lui Patrick Cioacă a solicitat daune morale de 5 milioane de euro pentru minor

Avocatul care îl reprezintă în calitate de curator pe minorul Patrick Cioacă în procesul uciderii mamei sale, Elodia Ghinescu, a depus marţi la Tribunalul Argeş o cerere de constituire ca parte civilă, solicitând daune morale de 5 milioane de euro.
Iulian Tudor
02 apr. 2013, 11:57
Curatorul lui Patrick Cioacă a solicitat daune morale de 5 milioane de euro pentru minor

Pe lângă daunele morale în valoare de cinci milioane de euro, curatorul a mai solicitat ca inculpatul Cristian Cioacă să plătească lunar suma de 3.000 de lei pentru întreţinerea fiului său minor, potrivit Agerpres. 

Avocatul a explicat, ulterior, că la stabilirea prejudiciului moral s-a raportat la sumele cerute ca daune morale de celelalte părţi civile în dosar, Emilia Ghinescu şi Robert Ghinescu, mama şi respectiv fratele Elodiei.

La termenul anterior, din 3 martie, instanţa de fond a solicitat Judecătoriei Piteşti să desemneze un curator special pentru minorul Patrick Cioacă, care să-l reprezinte în procesul penal în care tatăl său este judecat pentru omor calificat şi profanare de morminte.

Judecătoria Piteşti a decis, pe 14 martie, ca un avocat să fie curator special al minorului, care are calitatea de parte vătămată în proces. Avocatul din oficiu, membru al Baroului Argeş, a fost tras la sorţi de instanţă, după ce propunerile de curator special formulate de avocaţii care reprezintă interesele lui Cristian Cioacă şi ale familiei Ghinescu au fost respinse.

Fiul minor al Elodiei Ghinescu şi al lui Cristian Cioacă se află în plasament la familia surorii tatălui, conform unei decizii a comisiei de specialitate din cadrul Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Argeş.

Comisia pentru Protecţia Copilului a hotărât că Patrick Cioacă, în vârstă de opt ani, va locui în familia Anei Maria Ene, căreia i-a fost încredinţat provizoriu după arestarea tatălui. La baza luării deciziei au stat mai multe criterii, printre care opţiunea copilului, faptul că acesta a crescut în ultimii cinci ani alături de rudele pe linie paternă, continuitatea şcolară şi posibilităţile materiale ale familiei la care a fost dat în plasament.

Tribunalul Argeş hotărâse, încă din 28 ianuarie 2013, declinarea competenţei privind custodia fiului minor al fostului poliţist Cristian Cioacă în favoarea Comisiei pentru Protecţia Copilului.

Conform unei decizii a Judecătoriei Piteşti din 11 decembrie 2012, fiul minor al lui Cristian Cioacă şi al Elodiei Ghinescu fusese deja încredinţat provizoriu surorii tatălui, până la soluţionarea cauzei privind plasamentul.

Custodia lui Patrick Cioacă a făcut obiectul a două solicitări înaintate instanţelor de judecată. Una a fost formulată de sora lui Cristian Cioacă, Ana Maria Ene, căreia i-a fost încredinţat provizoriu copilul, iar cealaltă de bunica maternă, Emilia Ghinescu.

Tatăl minorului, fostul poliţist Cristian Cioacă, a fost arestat preventiv pe 5 decembrie 2012 şi este încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, unde a fost transferat în 30 ianuarie 2013.

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi profanare de morminte, el fiind acuzat că şi-a ucis soţia, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în noaptea de 29/30 august 2007, pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care poliţistul Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia. Ulterior, inculpatul a tranşat cadavrul victimei şi a transportat fragmentele într-un loc necunoscut.

Anchetatorii mai susţin că în noaptea săvârşirii crimei, copilul minor al cuplului se afla în apartamentul în care locuiau cei doi soţi.

DailyBusiness
Ce avere lasă în urmă Ion Iliescu și cine va moșteni avuția fostului președinte
Spynews
Mara Bănică, vacanță fabuloasă în Maldive! Cazarea pe care a ales-o este un colț de rai și arată spectaculos | FOTO
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
De ce nu a avut Ion Iliescu copii. Ce s-a întâmplat cu soția lui, Nina: “După aceea… nu s-a mai putut”
Capital.ro
Schimbare privind retragerile de la bancomat. Băncile vor bate palma. Mii de ATM-uri sunt vizate
Playtech.ro
Cât costă autorizația de construcție în 2025 și ce factori îți pot crește prețul
Adevarul
Relația tensionată dintre Ion Iliescu și Regele Mihai. Momentul în care regele a refuzat să-l salute pe fostul președinte
wowbiz.ro
Avem ULTIMA fotografie cu Ion Iliescu înainte de a muri: Era slab și îmbătrânit Cum arăta fostul președinte
Evz.ro
Marile eșecuri Netflix. Fanii au analizat la sânge filmele care i-au dezamăgit
Prosport.ro
„Milionari și bogătași îi scriu și îi oferă excursii în Europa”. Femeia care a declanșat isteria între bărbații cu bani după ce s-a despărțit de logodnic
kanald.ro
Ce avere a lăsat în urmă Ion Iliescu. Fostul președinte avea o pensie de 4.200 de euro lunar
Cancan.ro
Femeia care i-a furat liniștea lui Ion Iliescu! Prietena ei dă cărțile pe față: 'O ducea prin străinătate… Se plimbau cu precauție, să
Capital.ro
Călin Georgescu, după gratii? Verdictul cel mai dureros pentru fostul candidat: Cea mai gravă, 20 de ani!
StirileBZI
Românii strâng cureaua, Parlamentul toarnă în pahare! Se aruncă mii de euro pe whiskey și vin de lux
stirilekanald.ro
Ion Iliescu nu a avut copii, însă are un moștenitor. Cine este ”fiul secret” al fostului președinte și al soției sale, Nina
Primele detalii despre înmormântarea lui Ion Iliescu. Guvernul a stabilit pașii oficiali