Cele mai scumpe bilete din istoria sportului. Competiţia are loc săptămâna viitoare

Organizatorii primului Masters de golf al anului au stabilit preţuri exorbitante pentru bilete, preţul unui tichet valabil o zi ajungând la 1.786 dolari, cu peste 500 de dolari mai mult decât un bilet la Super Bowl.
Daniel Spătaru
03 apr. 2013, 05:54
Cele mai scumpe bilete din istoria sportului. Competiţia are loc săptămâna viitoare

Cine are de gând să meargă săptămâna viitoare în oraşul american Augusta (Georgia), pentru a urmări turneul de golf în care vor concura cei mai buni jucători ai lumii, în frunte cu Tiger Woods, ar trebui să se gândească de două ori înainte de a porni la drum. Asta deoarece accesul la competiţie este aproape prohibitiv, organizatorii primului Masters al anului stabilind cele mai scumpe preţuri la bilete, din istoria sportului.

Astfel, un abonament valabil toate cele patru zile ale competiţiei este pus în vânzare contra sumei de 4.486 dolari, în timp ce un bilet de o zi are preţuri cuprinse între 1.215 dolari şi 1.786 dolari, în funcţie de ziua aleasă, preţul maxim fiind pentru tichetele din ziua finală, 14 aprilie. Chiar şi biletele la antrenamente sunt extrem de scumpe, ajungând la 1.118 dolari. Spre comparaţie, biletele la Super Bowl, considerate până acum cele mai scumpe din lume, au costat 1.210 dolari.

Un pahar de bere la primul Mastters de golf al anului costă 3 dolari, cumpărătorul putând păstra paharul, care are logo-ul Mastersului, iar faimoasele sandwich-uri cu brânză şi ardei iute costă 1,5 dolari bucata.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Scene incredibile la TV: Gabi Tamaș a reconstituit momentul în care a spart termopanul și a intrat într-un bloc din București: ”S-a băut în cantități industriale”
Capital.ro
RAR 2026. Obligație pentru șoferii care fac aceste modificări la mașină. Ce acte trebuie actualizate
Playtech.ro
Cât costă o zi la NIBIRU Costinești. Cât plătesc turiștii pentru festivalurile anunțate de Selly și ce surprize îi așteaptă
Adevarul
Asul din mâneca dascălilor după ce CCR a respins creșterea cuantumului plății cu ora: „Corectarea măsurilor de austeritate nu mai poate fi amânată”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa finalistei CM 2026: ”A trișat întotdeauna, o scursură de națională, cea mai oribilă din lume!”
MediaFlux
Sumă imensă pentru uciderea lui Donald Trump. A fost publicat și locul unde ar putea fi omorât
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România