Vizitele elevilor la expoziţia „Human Body” de la Antipa, INTERZISE. Cine şi unde s-a luat decizia

Deşi Ministerul Educaţiei a lăsat vizitarea controversatei expoziţii "Human Body", de la Muzeul Antipa din Bucureşti, la latitudinea părinţilor, Inspectoratul şcolar din Călăraşi a trimis un mail către instituţiile şcolare în care se interzicea o astfel de excursie. 
Filip Stan
03 apr. 2013, 13:25
Vizitele elevilor la expoziţia

„În săptămâna educativă, cei care și-au propus excursii la București, la recomandarea domnului ministru, nu aveți voie să vizitați Muzeul Grigore Antipa”, a scris, într-un mail, inspectorul școlar Melania Vulpoiu către școlile din județul Călărași, în data de 28 martie 2013, potrivit Exploratorimoderni.ro.

Inspectorul s-a referit la expoziția The Human Body, găzduită în perioada 22 martie – 30 iunie 2013 de Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

Ministrul Educației, Remus Pricopie, a trimis pe 29 martie, poziţia oficială a ministerului, prin care decizia de vizitare este lăsată în seama Consiliilor de Administrare ale școlilor și în cea a părinților.

Silviana Șestacovschi, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Călărași, a explicat mailul colegei sale: „Absolut toate școlile noastre voiau să viziteze Antipa. Dar eu consider că nu este indicat să se viziteze expoziția, care ar fi șocantă pentru copiii de școală generală.” Întrebată dacă a văzut expoziția, doamna inspector afirmă că nu a văzut-o și „și nici nu mă interesează”.

Expoziţie controversată cu TRUPURI UMANE la Muzeul Antipa. Vezi FOTO CARE ÎŢI TAIE RESPIRAŢIA

„The Human Body” include peste 200 de exponate constând în corpuri umane reale, fie intregi sau secţiuni, disecate pentru a se observa organele şi ţesuturile. Expoziţia va fi deschisă publicului până pe 30 iunie, zilnic, de marţi până duminică inclusiv, între orele 10.00 – 20.00.

Chiar de la lansare, expoziţia a iscat controverse. O asociaţie din România a trimis o scrisoare către conducerea muzeului, prin care invocă lipsa de etică a organizatorilor, dar şi intenţia unei afaceri profitabile. Asta nu a oprit, însă, românii să viziteze expoziţia, în număr record.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Pontul anului în imobiliare: cât costă ”Castelul Gelsor” din Piața Unirii. Blocul cu 8 etaje al lui Sorin Ovidiu Vîntu, scos din nou la licitație
Capital.ro
Interzis pentru proprietarii de apartamente. Președintele de bloc nu e obligat. Locatarii nu au niciun drept
Playtech.ro
Obiectul din bucătărie care duce la pierderea căldurii din casă. Nici nu îţi dai seama cât de mult scade temperatura în locuinţă
Adevarul
Cu cât se scumpesc gazele de la 1 aprilie. Furnizorii au început să afișeze ofertele
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Marius Tucă ar fi influențat repartizarea unui cunoscut jurnalist la o unitate SRI: ”Du cererea la Ministerul Apărării, las-o la intrare și vorbim”
MediaFlux
Românii săraci vor primi bani de Paște și Crăciun! Ce prevede noul proiect
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil