Harta armelor nucleare: Care sunt statele cel mai bine dotate

Aproape 30 de ţări din întreaga lume deţin arme nucleare. Harta armelor nucleare a apărut în atenţia presei, cu cât se înteţesc ameninţările Coreei de Nord.
Iulian Tudor
03 apr. 2013, 13:55
Harta armelor nucleare: Care sunt statele cel mai bine dotate

Ţările care au cele mai multe focoase sunt SUA şi fostul lor adversar din Războiul Rece, Rusia. Ambele ţări au capacitatea de a lansa arme nucleare pe cale terestră, aeriană şi marină, se arată într-o analiză CNN, citată de Agerpres.

STATELE UNITE

SUA au efectuat mai multe teste nucleare decât restul lumii la un loc şi singura ţară care a folosit o armă nucleară în luptă, dar şi singura care are putere nucleară şi în alte ţări. Prin programul NATO de partajare nucleară, există bombe americane în Belgia, Germania, Italia, Olanda şi Turcia.

În decembrie 2012, s-a estimat că SUA deţin aproximativ 2.150 focoase operaţionale -arme care sunt desfăşurate sau ar putea fi desfăşurate în timp scurt. Un număr adiţional de 2.500 de focoase sunt considerate a fi de rezervă, iar încă 3.000 sunt casate şi aşteaptă să fie demontate, potrivit Federaţiei Oamenilor de Ştiinţă Americani.

RUSIA

S-a estimat că Rusia deţine aproximativ 1.720 de focoase operaţionale, alte 2.700 sunt considerate a fi de rezervă, iar 4.000 sunt casate şi aşteaptă să fie demontate.

MAREA BRITANIE

Regatul Unit are patru submarine care transportă rachete nucleare, ele fiind singura cale prin care ţara poate lansa o armă nucleară. În 1998 a retras toate armele nucleare cu lansare aeriană iar în prezent au 225 de arme nucleare.

FRANŢA

Franţa deţine al treilea cel mai mare arsenal nuclear din lume, după SUA şi Rusia. Astăzi, cele mai multe dintre cele 300 de focoase estimate ale Franţei sunt desfăţurate pe cele patru submarine nucleare ale sale.

CHINA

China continuă să-şi sporească arsenalul, întrucât în 2012 s-a estimat că deţine aproximativ 240 dintre care 180 pot fi purtate de avioane sau rachete cu baza la sol. Restul sunt fie în aşteptarea demontării fie sunt destinate unor submarine nucleare care nu sunt încă disponibile. 

INDIA

În prezent are 100 de focoase operaţionale şi lucrează activ pentru a mări numărul lor. India are rachete pentru avioane şi cu baza la sol capabile să transporte încărcături nucleare şi intenţionează să adauge active navale la programul său nuclear.

PAKISTAN

Deşi nu are un mecanism de lansare cu bază pe mare, Pakistanul are capacitatea de a dota cu încărcături nucleare avioane şi rachete cu baza la sol. În prezent deţine 110 de focoase nucleare.

COREEA DE NORD

Mai puţinde 10 în total. Experţii spun că ţara are plutoniu pentru aproximativ 10 focoase, dar se consideră că nu deţine tehnologia pentru a lansa arme.

ISRAEL

Capabilităţile nucleare ale Israelului nu au fost confirmate, dar Federaţia Oamenilor de Ştiinţă Americani estimează că Israelul deţine aproximativ 80 de focoase în arsenalul său.

IRAN

În ultimul deceniu a existat o îngrijorare la nivel mondial privind programul nuclear al Iranului. Iranul a dezvoltat rachete balistice începând din anii 1980 şi are cel mai mare număr de rachete desfăşurate în Orientul Mijlociu, potrivit unui raport din decembrie 2012 elaborat de Serviciul de Cercetare al Congresului SUA. În prezent Iranul nu deţine arsenal nuclear. 

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Andrei Vochin a explodat după ce l-a auzit pe Gigi Becali: „Toți care vin la FCSB sunt proști, iar când pleacă sunt buni!”
Capital.ro
Banii primiți în plus la pensie pot fi recuperați. Ce se întâmplă cu seniorii care nu îi pot returna
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și doar mirele a scăpat
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoarea de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Ce i-a transmis Adrian Mititelu lui Siegfried Mureșan, după ce acesta a acceptat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier
MediaFlux
Reguli în Uniunea Europeană privind banii cash. Cardurile bancare au învins numerarul
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte