Cod Rutier 2023: Depăşirea pe linie continuă ar putea fi permisă în anumite condiţii

Propunerea legislativă, semnată de 36 deputaţi PSD, completează, în acest sens, articolul 45 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, scrie Agerpres.
Filip Stan
06 apr. 2023, 17:16
Cod Rutier 2023: Depăşirea pe linie continuă ar putea fi permisă în anumite condiţii

Cod Rutier 2023: Mai mulţi deputaţi PSD au depus la Parlament un proiect prin care se propune permiterea şi nesancţionarea, în anumite condiţii, a manevrei autovehiculelor de depăşire pe linia continuă a „obstacolelor de orice natură oprite, staţionate sau care se deplasează cu o viteză mai mică de 30 km/h”.

„Prin manevra de depăşire se poate încălca marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, pentru depăşirea obstacolelor de orice natură, oprite, staţionate sau care se deplasează cu viteză mai mică de 30 km/h, doar dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanţă mai mare de 20 m, iar lăţimea drumului este de cel puţin 7 m”, prevede proiectul.

COD RUTIER 2023. Şoferii care nu îşi plătesc amenzile în 60 de zile rămân fără permis de conducere

Cod Rutier 2023. În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va modifica în mod corespunzător, prin hotărâre, regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, mai prevede actul normativ.

„Prevederile OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi cele ale Regulamentului 4/2006 de aplicare a Ordonanţei generează în practică multiple probleme, astfel că, deşi scopul actului normativ se subsumează ideii de siguranţă, fluenţă şi normalitate în traficul rutier, în practică survin blocaje a căror justă soluţionare a impus şi impune modificări legislative. O astfel de situaţie este aceea în care conducătorul autovehiculului întâlneşte pe sensul său de mers un obstacol oprit, staţionat sau care se deplasează cu o viteză foarte mică, iar pentru depăşirea acestui obstacol este necesară încălcarea marcajului continuu simplu sau dublu care delimitează sensul opus, autovehiculul circulând, chiar şi parţial, pe sensul opus. În această speţă, conducătorul este sancţionat nediferenţiat pentru încălcarea marcajului continuu, fără a fi luate în considerare motivele care au determinat acţiunea”, precizează, în expunerea de motive a proiectului, deputatul PSD Mihai Weber, în numele iniţiatorilor.

Cod rutier 2023. Schimbare uriaşă la propunerea UE, românii cu aceste afecţiuni pot rămâne fără permis

El mai arată că, „mai mult, cadrul normativ în vigoare nu îndepărtează natura perturbatoare a obstacolului, ci îngreunează fluiditatea traficului rutier, cauzând creşterea gradului de disconfort al conducătorului, dar şi o viteză medie comercială care are un impact negativ asupra activităţii operatorilor şi marilor transportatori”.

„De aceea, iniţiativa propune permiterea şi nesancţionarea manevrei autovehiculelor de depăşire care presupune trecerea peste axa care separă sensurile de circulaţie pentru depăşirea obstacolelor de orice natură, oprite, sancţionate sau care se deplasează cu viteza de maxim 30 km/h – de exemplu: un copac căzut pe drum, un autovehicul avariat care ocupă o parte din carosabil, vehicule cu tracţiune animale, animale, biciclişti – în măsura în care sunt respectate condiţiile necesare pentru asigurarea siguranţei în trafic, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanţă mai mare de 20 m, iar lăţimea drumului este de cel puţin 7 m”, se mai menţionează în document.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT