Fostul ministru al Educației Mircea Miclea: Exmatricularea este o măsură de ultimă instanță, dar trebuie menținută pentru că altfel erodează masiv autoritatea școlii și a profesorilor

Pe fondul incidentelor înregistrate în școli în ultimele luni, tot mai mulți directori, chiar și inspectori generali școlari susțin că este nevoie ca măsura exmatriculării să fie reintrodusă. ”Renunțându-se la această măsură, comunicăm că rămâi în spațiul școlar indiferent ce faci”, a declarat profesorul Mircea Miclea, într-un interviu pentru RFI România.
Filip Stan
10 apr. 2023, 12:27
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea: Exmatricularea este o măsură de ultimă instanță, dar trebuie menținută pentru că altfel erodează masiv autoritatea școlii și a profesorilor
Sursa foto: Inquam Photo

Fostul ministru al Educației Mircea Miclea a explicat la RFI de ce școala nu trebuie să renunțe la posibilitatea de a exmatricula un elev. Potrivit fostului ministru, exmatricularea nu trebuie folosită prea des, dar, spune el, nu poți transmite mesajul că poți rămâne în spațiul școlar, indiferent ce faci.

”Consider că exmatricularea este o măsură de ultimă instanță. Dar consider că ea trebuie menținută pentru că altfel erodează masiv, substanțial autoritatea școlii și autoritatea profesorilor.

Atunci când un elev are probleme, întâi trebuie încercate măsuri de consiliere, apoi măsuri remediale, de genul unui profesor de suport. Și abia ulterior poate fi lăsat să repete anul. Și după aceea să se intervină din nou cu măsuri remediale.

Însă, sunt situații în care, de exemplu, un copil înjunghie un profesor la școală, nu mi se pare corect să nu aplicăm o măsură severă pentru a comunica un mesaj. Nu orice este posibil în spațiul școlar. Altfel, renunțându-se la această  măsură, comunicăm că rămâi în spațiul școlar indiferent ce faci”, a spus Mircea Miclea la RFI.

Citește și: S-a depăşit orice limită! Mai mulţi elevi de 13 ani din Prahova filmaţi în timp ce mimează acte sexuale cu o profesoară, în timpul orei VIDEO. Reacţia ministrului Educaţiei

În opinia fostului ministru, ”este o măsură greșită că s-a făcut învățământul obligatoriu până la 12 clase”.

”Le spun că învățământul este obligatoriu, dar cred că este o măsură greșită că s-a făcut învățământul obligatoriu până la 12 clase. Subliniez faptul că Finlanda, care are un sistem de învățământ mult mai performant decât noi, are doar 10 clase de învățământ obligatoriu. Clasa pregătitoare și nouă clase și ajungi la vârsta de 16 ani.

Atunci, în conformitate cu legislația internațională a muncii poți să lucrezi. Legislația națională și cea internațională îți dau dreptul să te apuci să lucrezi de la 16 ani. Cred că e o greșeală că s-a făcut obligatoriu învățământul până la 12 clase. 13, de fapt, pentru că acum este și clasa pregătitoare plus 12 clase de liceu”, a mai spus Mircea Miclea.

Citește și: Profesorii primesc în luna aprilie a doua tranşă din banii care acoperă diferenţele salariale din perioada 2017-2021

Pe de altă parte, mai spune fostul ministru al Educației, ”faptul că învățământul este obligatoriu, nu înseamnă că nu trebuie să comunicăm astfel de măsuri”. În opinia lui Miclea, ”această exmatriculare poate să fie pe șase luni, pe un an, pe doi ani. Nu trebuie să fie definitivă”.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Fiul lui Nicolae Guță a fost prins drogat și fără permis la volan. A fost reținut de poliție
Fanatik.ro
Cu ce „mașină” se deplasează scriitorul Radu Paraschivescu. Răspunsul dat lui Ilie Dumitrescu: ”Am un 335 / Doamne apără și păzește”
Capital.ro
Lege în România. Se pierde dreptul la proprietate. Proprietarii de terenuri și locuințe nu mai pot face nimic
Playtech.ro
Cât înseamnă un baril în litri. Preţul petrolului continuă să crească, avertismentul specialiştilor
Adevarul
Operațiunea Epic Fury. SUA ar fi scufundat portavionul iranian pentru drone Shahid Bahman Bagheri. Imagini din timpul atacului
wowbiz.ro
S-a dat alarma în Covasna! Autoritățile au început căutările după ce Emil Gânj ar fi fost văzut într-o pădure
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Circulație OPRITĂ pe A7! Accident CUMPLIT acum... Vezi mai mult
iamsport.ro
Fostul finanțator din Liga 1 e convins că România nu va ajunge la Mondial: ”Cu Lucescu cel Bătrân și căpitanul Hagi jr? Lăsați-vă speranțele la poarta Stambulului!”
MediaFlux
Secretul bine ascuns de Donald Trump. De ce i-au făcut pastorii creștini slujbă la Casa Albă VIDEO
stirilekanald.ro
Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj