Radu Cosașu a murit. Jurnalistul sportiv avea 92 de ani

Radu Cosașu a murit. Anunţul decesului a fost făcut de Gazeta Sporturilor, publicație la care acesta a scris editoriale până spre finalul lunii februarie a acestui an.

Radu Cosașu a murit. Ultimele două luni şi le-a petrecut în spital

De altfel, la sfârşitul lunii februarie a şi fost internat la Elias. Jurnalistul Andrei Crăciun rememorează ultimele discuţii cu regretatul nuvelist Radu Cosaşu.

„Pe 23 februarie, într-o zi de joi, s-a simțit rău. La spital i-au dat cincizeci la sută șanse de supraviețuire. A supraviețuit, cum să nu supraviețuiască tocmai Radu Cosașu, care a dat literaturii române cel mai frumos cuvânt dintre toate: supraviețuirile. L-am vizitat la Terapie Intensivă și, în încăperea aceea cu oameni conectați la aparate, Radu Cosașu mi-a cerut ziare. Mai avea puțină voce și cu ea mi-a cerut ziare.

Era firește îngrijorat că povestea lui a ajuns la sfârșit. Dar nu sfârșitul vieții ca atare îl întrista, ci altceva, mult mai grav: faptul că nu o să mai poată scrie niciodată. Acest gând îl îngrozea, îl tortura: ziua în care să nu mai poată ține un creion în mână venise și i se părea insuportabilă. ‘Ce mă fac, băiete? Ce mă fac?!’.

Sigur, există niște cauze medicale, pe care medicii le vor scrie în rapoartele lor, dar eu știu că Radu Cosașu a murit de tristețea gândului că nu mai poate scrie”, scrie jurnalistul sportiv Andrei Crăciun în Gazeta Sporturilor.

Radu Cosașu, exclus din cauza originii sociale

Radu Cosaşu a fost reporter la Revista elevilor (1948-1949), unde a şi debutat în 1948, apoi redactor la Scânteia Tineretului (1949-1950). A fost exclus din redacție din cauza originii sociale. Familia emigrează în Israel.

„M-au dat afară de la Scânteia tineretului şi din presă fiindcă m-am pronunţat împotriva cenzurii. Dar nu m-au eliminat ca evreu, ci ca javră mic-burgheză! Într-un fel însă, m-au eliberat, ca şi pe Mazilu, pe Fănuş, pe Ţic şi pe alţii, pentru că m-au silit să fantazez, să mă dedic literaturii. Culmea ironiei, m-a scos din presă Leonte Răutu, şeful de-atunci al propagandei, el însuşi evreu!”, spunea Radu Cosaşu, în 2010, într-un interviu acordat lui Ovidiu Ioaniţoaia.

Trei ani mai târziu este reangajat la Scânteia Tineretului ca reporter special și debutează cu „Opiniile unui pământean”. Între anii 1968-1987 a fost redactor la revista „Cinema”.

În perioada 1956-1968 publică volumele „Energii”, „Nopțile tovarășilor mei” și romanul „A înțelege sau nu”. Apare și volumul „Maimuțele personale” – „Proză pe care o consider adevăratul meu debut literar”.

Originalitatea şi pluralitatea scrierilor sale au fost apreciate de critici, dintre acestea evidenţiindu-se ciclul autobiografic de nuvele „Supravieţuiri”, „Meseria de nuvelist”, „Ficţionarii”, „Logica”, „Cap limpede”.

Din 1969 face cronică sportivă sub pseudonimul Belphegor în ziarul Sportul. Începând cu 1970 îi apar volumele „Un august pe un bloc de gheață”, „Alți doi ani pe un bloc de gheață”, „Povești pentru a-mi îmblânzi iubita” și „Ocolul pământului în 100 de știri”. Rubrică permanentă în România liberă, „Telecinema” (care va dura 23 de ani).

În 1993 semnează rubrica „Din vieața unui extremist de centru”, încă de la primul număr al revistei „Dilema”. În 2002, îi apare un prim volum dintr-un nou ciclu al seriei „Supravieţuiri”, intitulat „Supravieţuirile” – „Rămăşiţele mic-burgheze”, urmat, în 2003, de un al doilea volum intitulat „Armata mea de cavalerie”. În 2016 i-a apărut la editura Polirom volumul „Viaţa ficţiunii după o revoluţie”.

La 30 martie 2004 a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, conferit de Preşedinţia României, iar trei ani mai târziu primește Premiul național pentru literatură acordat de Uniunea Scriitorilor, închinat întregii cariere.