Cupa Davis: Hănescu a fost învins. România – Olanda 0-2

Olanda conduce România cu scorul de 2-0, în Cupa Davis, după meciurile disputate vineri, în care Victor Hănescu (locul 58 ATP) a fost învins de Igor Sijsling (locul 70 ATP), cu scorul de 6-4, 7-6 (5), 2-6, 6-7 (5), 6-2, iar Adrian Ungur (locul 124 ATP) a fost întrecut de Robin Haase (locul 52 ATP).
Filip Stan
05 apr. 2013, 18:16
Cupa Davis: Hănescu a fost învins. România - Olanda 0-2

În a doua partidă a zilei, un break reuşit în al şaptelea ghem a fost suficient pentru ca Sijsling să-şi adjudece primul set, cu scorul de 6-4. Cei doi jucători şi-au fructificat serviciul în al doilea set şi astfel s-a ajuns în tie-break, unde s-a impus tot olandezul, cu 7-5, scrie Mediafax.

Victor Hănescu a revenit în joc în setul numărul trei, când a câştigat de două ori pe serviciul adversarului şi s-a impus cu scorul de 6-2. Românul a fost mai aproape de a reuşi break-ul în setul patru, dar Sijsling a ieşit de fiecare dată din dificultate cu ajutorul serviciului său puternic. S-a ajuns din nou la tie-break, pe care Hănescu l-a câştigat cu scorul de 7-5, după o minge controversată, la care olandezii au solicitat aut.

În decisiv, Siisling a rupt echilibrul printr-un break în al cincilea ghem, apoi Hănescu a căzut fizic şi pshic, oferindu-i olandezului posibilitatea să câştige setul, cu 6-2, şi meciul, după trei ore şi şapte minute de joc.

În primul meci al întâlnirii, jucătorul Adrian Ungur, locul 124 ATP, a fost învins, tot vineri, cu scorul de 6-4, 6-4, 3-6, 6-3, de Robin Haase, locul 52 ATP.

Sâmbătă, de la ora 15.00, va avea loc meciul de dublu dintre perechile Horia Tecău/Marius Copil şi Thiemo de Bakker/Jean-Julien Rojer, iar duminică, de la ora 13.00, se vor disputa ultimele două partide de simplu: Victor Hănescu – Robin Haase şi Adrian Ungur – Igor Sijsling.

Întâlnirea România – Olanda, contând pentru turul doi al Grupei I, Zona euro-africană, se joacă în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi” din Braşov. Învingătoarea va accede în barajul pentru Grupa Mondială a competiţiei.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Nu s-a văzut la TV! Cum a fost sabotat Stanciu înainte să rateze penalty în prelungirile meciului cu Milan. Video
Capital.ro
EXCLUSIV Gelu Voican Voiculescu, dezvăluiri noi despre execuția soților Ceaușescu. Ion Iliescu a redactat cu mâna lui: A omis multe
Playtech.ro
Temperatura la care să laşi termostatul noaptea. Nu trebuie închis, însă e necesar să fie răcoare în dormitor
Adevarul
Generalii Europei avertizează: continentul trebuie să se pregătească pentru război
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Denisa, iubita bărbatului care și-a pierdut viața la Buzău, mesaj sfâșietor pe internet. Tânăra face apel la oameni: ,,Am nevoie să vă treziți conștiința”
iamsport.ro
Ordinul lui Nicolae Ceaușescu i-a ruinat viitorul românului care a fost ”cel mai bun din lume”: ”L-am iubit enorm! I-au luat pașaportul și l-au dat jos din avion”
MediaFlux
PNL și PSD negociază șefii SRI și SIE: Predoiu și Abrudean, susținuți de PNL. Lazurcă, favorit la SIE
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români!
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend