România, prima calificare la Europeanul de Handbal, cu mari emoții, după aproape 30 de ani / Istoria „tricolorilor” la EURO și la Mondiale

Cea mai mare veste din sportul românesc vine din handbalul masculin: naționala „tricoloră" s-a calificat la primul Campionat European, după aproape trei decenii de absență.
Andi Miron
01 mai 2023, 14:45
România, prima calificare la Europeanul de Handbal, cu mari emoții, după aproape 30 de ani / Istoria „tricolorilor

Selecționerul spaniol Xavi Pasqual (55 de ani), câștigător de Champions League cu Barcelona, antrenor la CS Dinamo, a reușit să reducă România printre granzii Europei. Turneul se va disputa în Germania, în perioada 10-28 ianuarie 2024.

Runda decisivă pentru calificare s-a disputat duminică, 30 aprilie, în Germania. Băieții noștri au pierdut cu 26 la 31 în fața ucrainenilor, dar cu puțin noroc, au reușit să se califice. Principalii marcatori ai României au fost Stanciuc (6 goluri), Negru (6), Humet (5) și Kuduz (4).

Golaverajul a făcut diferența: Austria a câștigat grupa, cu maximul de puncte, 12. România, Insulele Feroe și Ucraina au acumulat fiecare câte patru puncte. Jucătorii lui Pascual au terminat cu golaveraj zero, în timp ce Feroe și Ucraina au înregistrat minus.

Important de menționat este că România a stat și la mâna Austriei, care și-a respectat blazonul. Astfel, în celălalt meci al grupei, austriecii s-au impus cu 38 la 33.

Iată clasamentul final din grupa de calificare pentru CE 2024:

Rezultatele României în grupa 4 au fost: 26-28 şi 25-17 cu Insulele Feroe, 32-36 şi 30-35 cu Austria, 34-26 şi 26-31 cu Ucraina.

Din cele 32 de echipe înscrise în cursa pentru EURO, doar 20 lua parte la turneul din Germania.

Primele două echipe clasate în fiecare dintre cele opt grupe preliminare, împreună cu alte patru echipe de pe locul 3 cu cel mai bun punctaj, vor face parte din cele 32 de echipe prezente la turneul final. Așadar, cu și mai mare noroc decât România, Feroe va merge la CE.

România a avut ultima participare la EURO în urmă cu 27 de ani

De-a lungul timpului, România nu a avut performanțe impresionante la European. Singurele calificări le-a obținut în 1994 și 1996. La prima ediție a EURO, găzduită în Portugalia, am obținut locul 11, iar la cea din Spania, poziția a noua. În acei ani, Rusia, Suedia și Spania erau cele mai puternice.

Performanțele modeste ale României la European se explică tocmai prin faptul că prima ediție a turneului a avut loc în anii ’90, o perioadă în care sportul românesc a cunoscut o puternică tendință descendentă, pe toate ramurile.

În schimb, la Mondiale, lucrurile au stat altfel, de-a lungul timpului.

România, cvadruplă campioană mondială la handbal masculin

România este a doua țară din lume după numărul de titluri mondiale cucerite, patru la număr, la egalitate cu Suedia. Doar Franța are mai multe, șase medalii de aur. Ultima performanță notabilă a naționalei la un mondial a fost în 1990, finala mică disputată împotriva Iugoslaviei, câștigată de ai noștri, cu 27-21.

Iată clasamentul general al celor mai importante medaliate:

  • Franța – 12 medalii (șase de aur, două de argint, patru de bronz)
  • Suedia – 12 medalii (patru de aur, patru de argint, patru de bronz)
  • România – 6 medalii (patru de aur, zero de argint, două de bronz)
  • Danemarca – 7 medalii (trei de aur, trei de argint, trei de bronz)

Germania (cinci medalii, dintre care două de aur), respectiv Germania de Vest (o medalie de aur), Germania de Est (patru medalii), Rusia (trei medalii, dintre care două de aur), Uniunea Sovietică (trei medalii, dintre care una de aur), Spania (cinci medalii, dintre care două de aur), Croația (cinci medalii, dintre care una de aur), Cehoslovacia ( o medalie de aur din totalul de cinci), Iugoslavia (patru medalii în total, dintre care una de aur), Norvegia (două medalii), Polonia (patru medalii), Austria (o medalie), Ungaria (o medalie), Qatar (o medalie) și Slovenia (o medalie) și-au adjudecat și ele de-a lungul timpului cel puțin o medalie la Mondiale.

Bineînțeles, cele mai mari performanțe ale României au fost bifate în perioada comunistă, în intervalul 1961-1974. La acea vreme, marile puteri ale lumii urmăreau România cu îngrijorare atât pentru ascensiunea economică, dar și sportivă. „Tricolorii” ținteau chiar și aurul olimpic, dar n-au avut succes cu acest deziderat:

1961, Germania de Vest. România – Cehoslovacia, scor 9-8, după două reprize de prelungiri;

1964, Cehoslovacia. România – Suedia, scor 25-22;

1970, Franța. România – Germania de Est, scor 13-12, după două reprize de prelungiri;

1974, Germania de Est. România – Germania de Est, scor 14-12.

În total, România are 14 participări la Mondiale. Ultima, la turneul din Suedia, în urma căruia jucătorii noștri au terminat pe locul 19. În 2009, în Croația, au terminat pe 15, după o altă lungă perioadă în care au văzut Mondialul din fața TV-ului. Din 1995 – Islanda nu mai jucaseră la un Mondial, când România terminase pe 10, la fel ca-n 1993 – Suedia. Prima participare a fost în 1963, în Germania de Est, când „tricolorii” au încheiat pe poziția a 13-a în clasamentul general.

A fost o vreme când România avea campioni și golgheteri în „prima ligă a handbalului mondial”

Cornel Oțelea este singurul handbalist român care are cel puțin trei medalii de aur la Mondiale, alături de patru norvegieni și șase francezi. Nikola Karabatic are patru medalii de aur, iar Thierry Omeyer cinci, cele mai multe.

De-a lungul timpului, România a avut mai mulți golgheteri la mondial, pe Petre Ivănescu în 1961, cu 24 de goluri, pe Hans Moser în 1964, cu 33 de reușite, pe Ștefan Birtalan, în 1974, cu 43 de goluri și pe Vasile Stângă, în 1982, cu 65 de goluri.

Ultimul Mondial de Handbal masculin s-a desfășurat în ianuarie 2023, în Polonia și Suedia. Danemarca a învins Franța în finală, cu 34-29, iar Spania cu Suedia au jucat finala mică, încheiată cu scorul de 39-36 pentru iberici.

Următorul turneu se va desfășura în Croația, Danemarca și Norvegia, în anul 2025.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Valentin de la Mireasa o acuză pe Alina că nu îl îngrijește pe copilul lor: ”Mi-ai zis că te duci la agățat”
Fanatik.ro
Daniel Pancu, decizie radicală la CFR Cluj! Răsturnare de situație în cantonamentul din Oliva Nova
Capital.ro
Ilegal pentru cei care stau la bloc. Proprietarii nu pot face asta, nici măcar în propriul apartament. Se cere acordul asociației
Playtech.ro
Temperatura ideală în casă care previne înghețarea țevilor și reduce factura la energie
Adevarul
Ce se află sub gheața celei mai mari insule din lume. Pământul le-a ascuns aici dintr-un motiv anume
wowbiz.ro
Medicii au făcut anunțul despre Sofia Vicoveanca, după ce artista a suferit un infarct! Ce se întâmplă cu ea în aceste momente?
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Veronica si Dorobațu sunt câștigătorii „Casa iubirii” sezonul patru. Primele declarații după ce au intrat in posesia marelui premiu
iamsport.ro
De ce Mario Iorgulescu nu a luat niciodată legătura personal cu familia tânărului ucis în accidentul din 2019: ”E genul de persoană răzbunătoare”
MediaFlux
Anunț privind pensiile private din România! Veste pentru 8.4 milioane de români în 2026: Dublu faţă de acum trei ani
stirilekanald.ro
Femeie împușcată de 7 ori în fața copilului ei de 1 an! Doi indivizi mascați au intrat în locuință și au atacat-o fără milă! De necrezut ce a urmat
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend