S-a dat lege în România! Noi reguli pentru beneficiarii de carduri pentru energie care își schimbă domiciliul

Guvernul a adoptat legea. Noi reguli pentru românii care primesc carduri pentru energie și vor să își schimbe domiciliul.
Alina Costache
16 mai 2023, 22:34
S-a dat lege în România! Noi reguli pentru beneficiarii de carduri pentru energie care își schimbă domiciliul
Noi reguli pentru românii care primesc carduri pentru energie și vor să își schimbe domiciliul

Autoritățile au stabilit o nouă procedură pentru românii care primesc carduri pentru energie, în cazul în care aceștia își schimbă domiciliul. Procedura de acordare a ajutorului de 1.400 de lei, pentru cei cu venituri mici, destinat plății facturilor la energie, a fost modificată.

În urmă cu câteva zile, a fost adoptat un act normativ care clarifică procedura de acordarea a voucherelor de energie în cazul beneficiarilor care își schimbă domiciliul. Prin OUG 32/2023 s-a introdus procedura de anulare/emitere a cardului de energie, în situațiile în care beneficiarul își va schimba domiciliul. Beneficiarii cardului sunt obligați să anunțe Poșta Română atunci când se mută la un alt domiciliu, direct, la oficiile poștale sau prin telefon.

Citește și: Marcel Boloș, anunț de ultimă despre modificările privind utilizarea cardurilor de energie: ”Se pot plăti şi datorii de anul trecut”

Dacă beneficiarul și-a schimbat domiciliul, cardul inițial se anulează automat, iar procesul de validare a eligibilității se reia, în funcție de noul loc de consum. În acest caz, potrivit noilor reglementări, pot apărea trei situații diferite.

Dacă se constată că beneficiarul este eligibil la noul loc de consum, iar pentru acesta nu a fost emis un alt card de energie, se anulează cardul emis pentru vechiul loc de consum, dacă acesta a fost emis numai pentru beneficiarul respectiv, și se emite un nou document, pentru adresa nouă. În acest caz, dacă este posibil, soldul disponibil pe vechiul card va fi preluat.

Un al doilea caz este cel în care beneficiarul este eligibil la noul loc de consum, dar a fost emis deja un alt card de energie pentru acesta. În această situație, se anulează vechiul card de la fostul domiciliu, dacă a fost emis doar pentru beneficiarul care și-a schimbat domiciliul, se anulează și cardul emis pentru noul loc de consum și se emite un nou card de energie, cu includerea beneficiarului care și-a schimbat adresa și cu preluarea soldului disponibil de la noul domiciliu.

Citește și: Guvernul poate anula oricând cardurile de energie. Ce se întâmplă cu banii cheltuiți

O altă situație prevede cazul în care beneficiarul de sprijin nu este eligibil la noul loc de consum. Așadar, cardul de energie de la vechiul loc de comsum va fi anulat, dacă a fost emis doar pentru beneficiarul care și-a schimbat adresa, și sunt decontate sumele utilizate până la schimbarea adresei.

Dacă documentul a fost emis pentru mai mulți beneficiari, iar aceștia sunt în continuare eligbili, se va păstra valabilitatea cardului de energie în cauză, dar nu va mai putea fi folosit de cel care și-a schimbat domiciliul.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Câți bani are Oana Lis să cumpere mâncare pentru ea și Viorel. Suma este foarte mică
Fanatik.ro
Cu ce mesaj special vor juca oltenii pe tricouri în meciul KuPS – Universitatea Craiova, din turul 3 al UEFA Europa League
Capital.ro
Sistemul energetic național, sub o presiune uriașă. Marius Budăi avertizează că România riscă o criză energetică gravă: Cei care au adus-o în această situație se opun soluțiilor
Playtech.ro
De ce România nu poate fi apărată doar cu baze militare. Cele trei autostrăzi care au devenit esențiale pentru NATO
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Se dau banii mai devreme în august! Alocațiile și indemnizațiile se plătesc în aceste zile
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România