Grevă de avertisment în școlile din România. Profesorii suspendă cursurile timp de două ore

Sindicaliștii din Educației organizează, astăzi, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment. Cursurile vor fi suspendate în acest interval. Elevii care sunt la școală în acest interval vor fi supravegheați de profesori în clase, dar nu vor face activități educaționale.
Alina Andrei
17 mai 2023, 08:32
Grevă de avertisment în școlile din România. Profesorii suspendă cursurile timp de două ore

Grevă de avertisment astăzi a cadrelor din învățământ. Timp de doua ore, între orele 11.00 si 13.00, nu se vor face cursuri în nicio unitate școlară din România. Grădinițele vor fi și ele afectate.

Reprezentanţii federaţiilor sindicale din educaţie au anunţat, marţi, că vor declanşa grevă generală din 22 mai. Decizia de a recurge la protest a fost luată în urma referendumului organizat de organizaţiile sindicale în rândul angajaţilor din sistem. Salariaţii din învăţământ solicită majorarea salariilor, investiţii în baza materială a şcolilor, eliminarea birocraţiei, dar şi măsuri pentru ca incidente violente să nu mai aibă loc în şcoli.

”Nu mai putem accepta tergiversarea. Toți au pus mai presus de orice solidaritatea. Trebuie soluționate problemele cu care se confrunta personalul auxiliar. Marșul arata ca am redevenit o forță. Nu mai putem accepta sa fim umiliți, sa se mențină un statut social care nu e pe măsura importantei acestei profesii. Pentru cei care nu au venit la protest și tac: tăcerea nu e în favoarea lor, ci a guvernanților”, a declarat Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret.

Simion Hăncescu, preşedintele FSLI a declarat marţi despre greva din învăţământ că nu e niciun şantaj.

”Am ajuns în această situaţie delicată pentru că din păcate nu se mai merge înainte în acest fel. Semnalul de alarmă l-am tras, din decembrie am început să protestăm la Ministerul Educaţiei, am continuat în februarie, martie, aprilie,  am avut discuţii cu premierul, cu domnul Ciolacu, le-am prezentat problemele. Amândoi au spus că mare dreptate avem şi că vor găsi soluţii, că  nu se poate. A spus-o premierul, că nu se poate ca un profesor să aibă 2.500 de lei când este atât de importantă munca dascălului, în condiţiile în care un muncitor necalifcat poate primi şi 4.000 de lei net. Am rămas cu promisiunile”. a afirmat Hăncescu la Prima News.

Liderul de sindicat a precizat că ”a sosit momentul ca cineva să se trezească pentru că nu se poate face reformă în ţara asta în educaţie”.

”Se bat cu pumnii în piept cu implementarea României educate, se pare că sunt nişte politicieni care consideră că se poate face educaţie cu profesori umiliţi. Nu se poate face o şcoală adevărată cu profesori care se gândesc la ziua de mâine în permanenţă”, a spus el.

 

Ligia Deca: „Nu cred că trebuie pusă în pericol în niciun fel structura anului şcolar, sper să nu se ajungă la grevă generală”

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat că va invita reprezentanţii federaţiilor sindicale pentru a începe discuţii pentru contractul colectiv de muncă, menţionând că aceasta era principala revendicare pe care sindicaliştii din învăţământ o aveau faţă de Ministerul Educaţiei.

„Eu sper să nu se ajungă la grevă generală, vom avea o întâlnire cu liderii de sidicat şi sperăm ca în zilele următoare să ne întâlnim şi cu celelalte ministere pentru că noi nu putem rezolva principala revendicare, care ţine de grila salarială„, a declarat Ligia Deca, la Digi 24, care a făcut un apel la profesori să supravegheze atent elevii la greva de avertisment de miercuri.

Ministrul Educaţiei consideră că mai este mult până la îngheţarea anului şi anularea examenului, precizând că Bacalaureatul olimpicilor se desfăşoară în condiţii normale şi că ameninţările ţin de retorica negocierilor. „Eu îmi doresc ca toţi copiii să meargă luni la şcoală. Ceea ce a ţinut de Ministerul Educaţiei, s-a făcut, trebuie să ne aşezăm la masă şi cu ministerele Muncii şi Finanţelor. Niciodată, unilateral, Ministerul Educaţiei nu poate rezolva o astfel de problemă, deoarece vorbim de cei mai mulţi angajaţi într-un sistem public. Sunt un mare susţinător al grilei de salarizare, îmi doresc ca un debutant să intre şi să rămână în învăţământ, îmi doresc ca studenţii cei mai buni să aleagă o carieră didactică. Grilele propuse merg pe majorări de 60%„, a mai spus Ligia Deca.

DailyBusiness
Vodafone a finalizat achiziția Telekom România Mobile, o tranzacție de 30 milioane de euro
Spynews
Mara Bănică, Gazi Demirel și Sonia Trifan, prezenți la înmormântarea Ioanei Popescu! Jurnalista va fi condusă pe ultimul drum în scurt timp | PAPARAZZI
Fanatik.ro
Irina Manea, schimbare radicală de look. Soția lui Cristi Manea de la Rapid este de nerecunoscut
Capital.ro
Revenirea lui Călin Georgescu. Ar fi sfârșitul lui George Simion: Disprețul lui Georgescu este cât se poate de vizibil
Playtech.ro
Ce drepturi ai dacă lucrezi în ture de 12 sau 24 de ore. Câte ore libere ți se cuvin
Adevarul
De ce s-a întâlnit Trump cu generalii armatei americane. Expert: „Premisele catastrofale pe care le evocau unii nu s-au confirmat”
wowbiz.ro
Apariție neașteptată la înmormântarea Ioanei Popescu! Un bărbat apropiat din trecutul jurnalistei a venit să-și ia rămas-bun și a lăsat pe toată lumea fără cuvinte | EXCLUSIV
Economica.net
Noile magazine cu preţuri mici. Unde se vor mai deschide
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, fără rețineri. Cum a pozat iubita lui Victor Cornea
kanald.ro
Avion prăbușit în Italia! Toți pasagerii au murit!
Cancan.ro
Obiceiul dezgustător pe care îl are Anda Adam. Ce face când crede că nu o vede nimeni
iamsport.ro
Breaking | În ce stare se află Valentin Ceaușescu. Doi dintre prietenii lui au vorbit despre situația medicală a acestuia
MediaFlux
Alertă MAE pentru toți românii din Italia. Urmează o nouă grevă națională majoră
stirilekanald.ro
Mărturia care schimbă totul! Fostul logodnic al Ioanei Popescu face dezvăluiri tulburătoare: „Ea și-a dorit, dacă moare tânără, să fie…”
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor