Lenea ar putea fi genetică. Studiile pe şoareci au demonstrat acest lucru

O serie de experimente desfăşurate pe şobolani indică existenţa unei predispoziţii genetice la lene. În cadrul unui astfel de experiment au fost introduşi şoareci în cuşti în care erau roţi pentru alergat – o sugestie subtilă pentru micuţele rozătoare că ar trebui să înceapă să alerge – apoi au înregistrat timpul petrecut de fiecare dintre şoareci alergând, într-un interval de 6 zile cât a durat experimentul.

Într-o nouă etapă, cei mai mai buni 26 de şoareci alergători, masculi şi femele, au fost înmulţiţi între ei, la fel ca şi cei mai leneşi 26 de şoareci, masculi şi femele. Acest proces selectiv de reproducere a fost perpetuat de-a lungul a 10 generaţii de şoareci, iar oamenii de ştiinţă au observat că, introduse într-o astfel de cuşcă, rozătoarele din cadrul liniei genetice active erau de 10 ori mai înclinate să înceapă să alerge decât şoarecii din generaţiile leneşe.

Pentru a încerca să explice acest fenomen, cercetătorii au comparat nivelurile mitocondriale – structurile energetice de la nivel celular – din celulele musculare (care pot fi crescute prin exerciţiu fizic), caracteristicile fizice şi profilul genetic.

„Deşi am identificat nişte diferenţe minore fizice şi în ceea ce priveşte nivelurile de organite mitocondriale din celulele musculare ale şoarecilor, cel mai important lucru pe care l-am identificat ţine de diferenţele genetice dintre cele două grupuri de şoareci„, susţine Michael Roberts de la Colegiul de Medicină veterinară al Universităţii din Missouri. „Din peste 17.000 de gene diferite dintr-o parte a creierului, am identificat 36 de gene care pot juca un rol important în predispoziţia la automotivarea de face activitate fizică„, a mai adăugat el.

Şi alte studii au identificat două gene, tot pe şoareci, care odată incapacitate îi transformau pe şoareci în leneşi. În acest studiu, prezentat într-un număr din 2011 al revistei Proceedings of the National Academies of Sciences, cercetătorii au incapacitat genele care permit musculaturii să sintetizeze energie din zaharuri. „Şoarecii iubesc să alerge„, susţine Gregory Steinberg de la McMaster University, în acel studiu. „Dacă un şoarece normal poate alerga kilometri, cei fără aceste gene în musculatură nu puteau alerga decât până la uşă şi înapoi. Rezultatele sunt remarcabile„, susţinea el.

Michael Roberts şi colegii săi încearcă în prezent să identifice care sunt genele care îndeplinesc un rol important în motivarea pentru exerciţii fizice. Dacă rezultatele lor se vor dovedi relevante şi pentru biologia umană, ar putea duce la identificarea unor cauze ale obezităţii şi sedentarismului.

Noul studiu este prezentat pe larg în ultimul număr al revistei American Journal of Physiology: Regulatory, Integrative and Comparative Physiology.