Klaus Iohannis: Liberalii nu au fost nici consultaţi, nici cooptaţi pentru harta regionalizării

Prim-vicepreşedintele PNL, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, liderul grupului de lucru al liberalilor privind regionalizarea, a afirmat că liberalii nu au fost nici consultaţi, nici cooptaţi în realizarea primei hărţi provizorii a regionalizării, prezentate public de ministrul Liviu Dragnea.
Filip Stan
09 apr. 2013, 19:57
Klaus Iohannis: Liberalii nu au fost nici consultaţi, nici cooptaţi pentru harta regionalizării

„Acest studiu care a fost prezentat, inclusiv această hartă, este rezultatul muncii, probabil, unor specialişti. Nu am fost nici consultaţi, nici cooptaţi. Eu privesc această hartă, ca pe un rezultat provizoriu, sau mai exact ca şi pe un rezultat suprapus peste o chestiune pe care o avem acum, şi anume actualele regiuni de dezvoltare„, a spus Iohannis, citat de Agerpres, în emisiunea „Subiectiv”, de la Antena 3.

Potrivit acestuia, regionalizarea ar trebui să ducă la modernizarea administraţiei „învechite” din România.

„Eu cred că sunt doar două argumente valide (…) Noi, în realitate, dorim modernizarea administraţiei din România. Avem o administraţie învechită, model învechit. Dorim o modernizare reală a administraţiei. Dorim să aducem decizia mai aproape de cetăţean. (…) Regionalizarea poate să fie parte din modernizarea administraţiei„, a explicat Iohannis.

Prim-vicepreşedintele PNL crede că regionalizarea ar putea contribui şi la o „dezvoltare sustenabilă” a ţării.

„Al doilea motiv cred că este lesne de înţeles. (…) Dacă vrem să facem regionalizarea, atunci să o facem pentru a provoca o dezvoltare sustenabilă, care creează locuri de muncă, care creează locuri de muncă bine plătite şi atunci, în definitiv, regionalizarea se va simţi şi în buzunarul omului„, a mai spus prim-vicepreşedintele PNL.

Iohannis crede că „regionalizarea nu se poate face doar de sus în jos” şi are nevoie de „criterii clare”. Primarul Sibiului a mărturisit că nu s-ar supăra dacă fosta capitală culturală europeană nu ar ajunge capitală regională, însă doar în cazul în care ar exista motive obiective şi o explicaţie clară în acest sens.

„Ca primar îmi doresc, ca şi primarii celorlalte municipii, să devină capitală de regiune. Totuşi, dacă există motive obiective şi o explicaţie clară de ce nu este Sibiul şi este altcineva, nu m-aş supăra„, a mărturisit Iohannis.

Într-un interviu acordat recent Agerpres, Klaus Iohannis a declarat că, el personal nu îşi doreşte să ajungă guvernator numit politic, ci să fie ales de populaţie, iar regiunile să se inspire din principii nemţeşti de administraţie.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
"Suedia nu e FCSB!" Marcel Pușcaș trage semnalul de alarmă: Băluță și Bancu, la națională parcă joacă alt sport
Capital.ro
Când primesc pensionarii banii în octombrie. Calendarul plăților pe card și prin poștaș
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte