Anunţul lui Gică Hagi: Mi-e dor de antrenorat, probabil mă voi întoarce în iarbă

Fostul fotbalist Gheorghe Hagi a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că îi este dor de antrenorat şi că în viitor probabil va prelua o echipă, fără să precizeze însă momentul când se va produce acest lucru.
Daniel Spătaru
10 apr. 2013, 13:40
Anunţul lui Gică Hagi: Mi-e dor de antrenorat, probabil mă voi întoarce în iarbă

Acum învăţ, am academie, probabil în viitor o să mă întorc în iarbă. Viaţa o să-mi arate dacă o să ajung să îl antrenez pe fiul meu, Ianis. Cel mai important e să vedem dacă Ianis ajunge fotbalist ca să pot să îl antrenez eu. Mi-e dor de antrenorat, normal. Dar acum muncesc 24 de ore, la antrenorat nu munceşti atât. Acum şi când dorm mă gândesc la fotbal. Am academie şi trebuie să avem grijă de vreo 300 de copii„, a spus Gheorghe Hagi, într-o conferinţă de presă, citat de agenţia Mediafax.

El a adăugat că nu este dezamăgit de evoluţia echipei pe care o patronează, Viitorul Constanţa, în primul sezon din Liga I, chiar dacă aceasta se află acum în lupta pentru evitarea retrogradării. „Nu sunt dezamăgit de evoluţia Viitorului. Obiectivul nostru e să producem jucători. Şi eu cred că suntem cel mai bun exemplu din România de când e România. Avem 30 de jucători la loturile naţionale, aşa că noi şi când pierdem, câştigăm. La ultimul meci am promovat alţi jucători de ’95 titulari, cu orice risc. Ăsta e obiectivul nostru, mergem pe acest proiect.

Acum suntem tineri, de fapt bebeluşi. Şi anul ăsta doar două echipe ne-au depăşit, Steaua şi Gaz Metan Mediaş. Am jucat prost în aceste meciuri şi am primit multe goluri. În rest ne-am bătut de la egal la egal cu toate echipele. Nu am fost sub adversari foarte mult. Atât putem, mai sunt 9 meciuri şi încercăm să obţinem puncte ca să rămânem în Liga I„, a adăugat fostul jucător.

Hagi susţine că Denis Alibec este cel mai bun vârf din România şi că depinde de el dacă se va transfera la Steaua. „Eu mi-am făcut datoria faţă de el, din bunătatea mea. Am întins o mână unui jucător talentat într-un moment dificil. L-am adus unde trebuie, acum e băiat mare, o să vadă unde e mai bine pentru el. Talent i-a dat Dumnezeu, dar trebuie să muncească foarte mult. Alibec e cel mai talentat număr 9 al României de la generaţia ’88.

Acum are ritm, intensitate, a revenit la o formă bună, de acum rămâne să demonstreze dacă vrea să fie cel mai bun. Eu mi-am făcut datoria să-l pun înapoi pe piaţă, restul ţine de el. Cum spun de Alibec că e cel mai bun vârf, aşa spun de Chiricheş că e cel mai bun fundaş central din România. Dar afară trebuie să vedem, trebuie să demonstreze„, a explicat Gheorghe Hagi.

Fostul fotbalist susţine că în viitor va apărea un alt jucător care să depăşească recordul privind numărul de goluri marcate pentru echipa naţionale a României, deţinut acum de el şi Adrian Mutu. „Sunt convins că va mai veni şi alt jucător care să înscrie atâtea goluri. Nu ştiu când, dar va veni dacă vom construi bine. Atunci vom avea o echipă naţională competitivă care să fie mai bună ca a noastră. Pleci de la o echipă ca să depăşeşti anumite recorduri, iar apoi vine şi calitatea individuală a jucătorului. Mutu şi-a arătat valoarea, are merite enorme. Sperăm să găsim şi alţii la fel de valoroşi sau poate mai valoroşi care să ne depăşească”, a precizat el.

În altă ordine de idei, Gheorghe Hagi este convins că Galatasaray, echipă eliminată în sferturile de finală ale Ligii Campionilor de Real Madrid, se va bate pentru câştigarea unui trofeu european din sezonul următor. „Galatasaray e o echipă foarte bună, au arătat că au potenţial bun. Dar încă nu sunt o echipă care să cucerească un trofeu în Europa. Probabil că de la anul încolo se pot gândi şi la acest lucru pentru că şi-au mărit bugetul. Au adus jucători ca Drogba sau Sneijder, au format un colectiv bun. Terim ştie ce trebuie să facă. Cei de la Galata au acum în casă omul care a câştigat în Europa”, a mai afirmat Hagi.

Fostul fotbalist a participat, miercuri, la conferinţa de presă organizată cu ocazia lansării ediţiei a patra a Cupei Hagi Danone destinată copiiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani. Competiţia se desfăşoară în cadrul a şapte turnee zonale la Cluj-Napoca, Galaţi, Piteşti, Suceava, Sibiu, Timişoara şi Ploieşti. Câştigătoarele se vor alătura campioanei de anul trecut, Atletico Arad, pentru a disputa turneul final organizat la Arad, în perioada 30 mai – 1 iunie. Echipa învingătoare va reprezenta România la Cupa Naţiunilor Danone, competiţie care se va organiza la Londra, între 5 şi 7 septembrie.

DailyBusiness
Cine l-ar putea înlocui pe premierul britanic Keir Starmer, dacă scandalul legat de Epstein va pune capăt mandatului său
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Andrei Nicolescu a intrat în direct după meciul de pe Arena Națională: „Dinamo s-a înțeles cu el, dar în ultima zi a mers la Craiova”
Capital.ro
ITP 2026. Obligatoriu pentru românii care fac Inspecția Tehnică Periodică a mașinii anul acesta
Playtech.ro
Poţi repara gardul comun pe propria cheltuială: ce scrie în lege, aşa scapi de amenzi
Adevarul
Povestea influencerului american mutat la Oradea, după ce soția sa româncă a fost deportată. „Nu plănuiam să trăiesc în SUA toată viața”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cântăreața de muzică populară Mihaela Cojocaru s-a stins din viață la 52 de ani: „Nu cred așa ceva”
iamsport.ro
”O firmă imensă” din România, în negocieri pentru preluarea Stelei: ”Am asistat la discuții”
MediaFlux
Ilie Bolojan se gândește la demisie. De ce e nemulțumit premierul
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj