Se întoarce roata! Rusia acuză Ucraina de bombardamente asupra civililor, în regiunea Lugansk

Războiul dintre Rusia și Ucraina a luat o nouă turnură. Mai nou, rușii au ajuns acum să îi acuze pe ucraineni că au bombardat civili, în teriroriile controlate de Rusia
Mircea Filipescu
31 mai 2023, 10:30
Se întoarce roata! Rusia acuză Ucraina de bombardamente asupra civililor, în regiunea Lugansk

Războiul din Ucraina a trecut într-o nouă etapă. Rusia acuză Ucraina de bombardamente în zona Lugansk, regiune controlată de trupele rusești. Conform centrului de coordonare din zonă, au fost vizate zonele în care se aflau civili.

Ucraina nu a confirmat aceste bombardamente, dar a acuzat și ea Rusia, de foarte multe ori, că a atacat în mod deliberat populația civilă.

Citește și Ucraina insistă pentru adâncirea canalului Bâstroe, în vederea intensificării exportului de cereale

„Forţele armate ucrainene au tras cu artilerie într-un centru pentru persoane strămutate care găzduieşte civili în vârstă şi copii. Un agent de securitate a fost ucis şi două persoane rănite”, a declarat guvernatorul regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov, pe Telegram.

Regiunea Belgorod se învecinează cu Ucraina și,  din acest motiv, a fost vizată în mod repetat de bombardamente ucrainene. Mai mult, rușii au menționat că au fost înregistrate numeroase tentative de incursiuni armate ale ucrainenilor, în această regiune.

Citește și Rusia denunță un „atac terorist” cu drone asupra Moscovei. Kremlinul arată cu degetul spre Ucraina

Totul ar avea ca scop punerea în practică a unei contraofensive de proporții pe care Ucraina o pregășete de câteva săptămâni.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Fiul angajatului de la Dinamo mort în accident face lumină după plecarea de la club: „Asta am simțit”. Update Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 4 noiembrie. Cât costă euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile valori
Playtech.ro
Cum afli dacă reducerea de Black Friday este reală. Verificarea simplă pe care o poți face înainte de comandă
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Primele declarații ale președintelui Donald Trump, după ce democrații au preluat controlul Congresului.
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT