Ponta le dă REPLICA liberalilor care s-au opus taxei de solidaritate. Ce aşteaptă de la Chiţoiu

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că liberalii au fost iniţial de acord cu impozitarea salariilor  bugetarilor de peste 4.000 de lei, ideea fiind prezentată şi celor de la FMI, dar cum aceştia s-au răzgândit între timp, trebuie căutată o soluţie privind cele 110 milioane de lei necesare pentru pensiile militarilor. Ponta a arătat că aşteaptă această soluţie de la ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu.
Iulian Tudor
11 apr. 2013, 12:50
Ponta le dă REPLICA liberalilor care s-au opus taxei de solidaritate. Ce aşteaptă de la Chiţoiu

Ponta a fost întrebat dacă ideea impozitării salariilor mai mari de 1.000 de euro ale bugetarilor a fost abandonată sau o va pune în aplicare, context în care el a replicat că aceasta a fost convenită în cadrul USL în ianuarie.

A fost o idee absolut convenită în cadrul USL în luna ianuarie. Am prezentat-o celor de la FMI ca o măsură de obţinere a unor venituri exact în contextul în care căutăm venituri pentru pensionarii militari, cei 15.000, şi cei de la FMI au zis bun şi le daţi banii, influenţa anuală este undeva la 100 – 110 milioane de lei, de unde îi obţineţi? Având acord în cadrul USL am zis că îi obţinem din această taxă tot de la bugetarii care au salarii foarte mari. Acum, dacă nu mai sunt de acord liberalii, trebuie să căutăm în altă parte cele 110 milioane pentru a-i da la militari aşa cum am promis„, a afirmat Ponta, citat de Agerpres.

CITEŞTE ŞI Antonescu nu este de acord cu Ponta: PNL se opune categoric oricărei supraimpozitări

Premierul a punctat că acceptul, în luna ianuarie, în cadrul USL privind impozitarea salariilor mai mari de 4.000 de lei a fost foarte ferm. El a susţinut că opoziţia fermă, din această lună, a PNL referitoare la acest lucru a fost o decizie politică.

Este decizia lor. Înţeleg punctul de vedere al liberalilor şi o să discutăm în continuare să vedem dacă nu de aici, unde găsim cei 100 – 110 milioane de lei pentru a-i da la pensionarii militari„, a spus Ponta.

Întrebat dacă renunţă la această idee şi va propune alta, premierul a spus: „Nu, aştept să-mi propună ministrul de Finanţe, că eu nu sunt ministru de Finanţe. (…) Nu este vorba de liberal, dl Chiţoiu nu este ministru liberal sau social-democrat, dl Chiţoiu este ministru de Finanţe şi când aveam o sursă de venit pentru un obiectiv clar, dacă acea sursă de venit nu se mai realizează, trebuie găsită o altă sursă de venit. Este, până la urmă, ca în bugetul fiecărui om (…). Dacă m-am bazat că o să iau o sută de milioane de lei de acolo ca să îi dau la pensionarii militari şi nu îi mai iau, trebuie să îi găsesc în altă parte sau nu le mai dau, dar nu cred că aceasta este o soluţie”, a arătat Ponta.

CITEŞTE ŞI Noul proiect privind pensiile militarilor a fost FINALIZAT. Duşa: Legea nu va crea discriminări

El a precizat că discuţiile pe acest subiect vor avea loc cel mai probabil săptămâna viitoare.

Partidul Naţional Liberal se opune oricărei supraimpozitări sau creşteri de fiscalitate, a declarat, marţi, preşedintele PNL, Crin Antonescu, în contextul în care a fost întrebat cum vede măsura anunţată de premierul Victor Ponta privind impozitarea cu 10% a salariilor bugetarilor care depăşesc 1.000 de euro.

DailyBusiness
Bani cu măsură din partea Ministerului Educației. Bursele elevilor și studenților se schimbă radical
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Iulia Vântur a devenit „Lebăda Neagră“! Vedeta, complet transformată în România – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Venus intră în Gemeni pe 4 iulie. De vineri, de la ora 8 dimineața, noroc triplu pentru șase zodii, vine o perioadă de aur
Capital.ro
Adevărul despre Elena Udrea. Nu mai e niciun secret. Alexandrov a renunțat să mai ascundă
Playtech.ro
Cu cât se vor scumpi înmormântările de la 1 august. Românii vor fi nevoiți să scoată din buzunar sute de lei în plus
DailyBusiness
Benzina şi motorina se vor scumpi masiv de la 1 august. Cât va costa un plin după majorarea accizelor
Adevarul
Orașul din România ocolit de străini în anii '90: „Pe hărțile turistice europene, în dreptul lui este capul de mort”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Ce fac românii cu vacanța distrusă. Unde pot să reclame
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Ce a făcut Mihai Leu atunci când a aflat că are cancer. Campionul a sperat până în ultima clipă că va învinge boala
Cancan.ro
Îl mai știi pe celebrul Arlechino din anii ’90? Cum arată acum Mihai Gruia Sandu și din ce își câștigă existența
Playsport.ro
De ce a ajuns România datoare și fără bani? „Totul a început din 2016, când politica fiscală s-a...
Capital.ro
S-a dat ordin de la Parchetul General. Decizie pentru Călin Georgescu. Judecătorii au aprobat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
VIDEO Un bărbat a fost ucis de urs, pe Transfăgărășan. Animalul l-a târât zeci de metri într-o râpă. Imagini terifiante cu cadavrul victimei
Cu ce să speli geamurile obligatoriu vara. Vor rămâne curate, indiferent de vremea de afară. Se aplică și termopanului, dacă respectați regula interior – exterior
MediaFlux
Scoți bani de la bancomat? Urmează o nouă schimbare majoră
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Coreea de Nord a inaugurat cu fast un mega-resort pe litoral, dar turiștii străini lipsesc