Amenzi usturătoare pentru comercianţii din Sectorul 4 prinşi cu produse expirate

Un comerciant din Piaţa Sudului din Capitală a fost amendat de Poliţia Locală Sector 4 cu suma de 15.000 de lei pentru că vindea produse expirate. 
Cristiana Ionescu
11 apr. 2013, 13:56
Amenzi usturătoare pentru comercianţii din Sectorul 4 prinşi cu produse expirate

Direcţia Inspecţie şi Control Sector 4, din dispoziţia primarului Cristian Piedone, efectuează în perioada dinaintea Paştelui verificări în rândul agenţilor economici care comercializează produse alimentare în pieţe şi în perimetrul acestora.

Astfel, joi, în cadrul unui punct de lucru aparţinând S.C. PUIU PROD SRL au fost depistate produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat. Patronul magazinului a primit o amendă de 15.000 de lei.

„În sprijinul şi pentru protejarea drepturilor cetăţeanului, îmi voi relua postura care m-a consacrat în peisajul administraţiei publice bucureştene, aceea de „Spaima Pieţelor”, urmând să reîncep seria controalelor – fulger. În urma sesizărilor primite de la locuitorii Sectorului 4, am dispus efectuarea verificărilor în cadrul respectivului magazin de produse alimentare, iar aspectele semnalate de cumpărători s-au confirmat. Îi informez pe această cale pe toţi comercianţii inconştienţi, cei care cred că îşi pot permite să se joace cu sănătatea cumpărătorilor, că am cerut inspectorilor Primăriei vigilenţă maximă şi toleranţă zero! Noi nu ne jucăm, suntem în slujba cetăţeanului, de aceea, comercianţilor ce vor fi găsiţi în culpă, pe lângă aplicarea amenzilor în cuantum maxim, le vom rezilia contractele de închiriere, pentru că astfel denu au ce căuta în pieţele Sectorului 4„, a declarat Cristian Popescu Piedone.

DailyBusiness
ÎCCJ acuză Guvernul că pune presiune pe justiție după sesizarea CCR: „Procesele se soluționează în sala de judecată, nu în spațiul public”
Spynews
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Fanatik.ro
Fotbalist din Palestina, ucis de Israel în Fâșia Gaza! Abia se căsătorise și urma să aibă un copil
Capital.ro
Restricții privind accesul copiilor la rețelele sociale în întreaga UE. Anunțul este așteptat în septembrie
Playtech.ro
Românii, dezamăgiți de cea mai frumoasă plajă din Thassos. Ce le-a dat bătăi de cap la Marble Beach: „Nu am găsit nimic din ce vedeam pe Instagram”
Adevarul
Pariuri pe platforma Polymarket pentru prăbușirea lui Putin. Un utilizator misterios mizează pe înlăturarea liderului de la Kremlin până la sfârșitul anului
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Au distrus o națională din optimile CM 2026: ”Jalnică, o tristețe de fotbal, e de neprivit!” / ”El e efectiv ultimul om care să dea lecții”
MediaFlux
Postările sunt controlate la sânge. Autoritatea care dă amenzi pe bandă rulantă
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?