Centrale de apartament interzise, presiuni uriaşe din UE. Noul ministru al Mediului, anunţ pentru 2,5 milioane de români

​Interzicerea centralelor de apartament pe gaz rămâne pe agenda publică. Noul ministru al Mediului, Mircea Fechet, promite că va face „o analiză serioasă” pe acest subiect.
Filip Stan
24 iun. 2023, 08:03
Centrale de apartament interzise, presiuni uriaşe din UE. Noul ministru al Mediului, anunţ pentru 2,5 milioane de români

Când vor fi interzise centralele de apartament în România? Discuția e veche de câțiva ani, iar în vara anului trecut, fostul ministru Tanczos Barna, anunțase că o hotărâre de guvern în acest sens a intrat pe circuitul de avizare, noile reguli vizând interzicerea de centrale individuale în cazul imobilelor noi. Până acum însă nu s-a luat nicio decizie.

Schimbări fundamentale în imobiliare. Fără centrale de apartament şi cu staţii de încărcare pentru maşinile electrice
„Încă nu am luat o decizie privind termenul la care aceste centrale vor dispărea, însă pe termen lung eu sunt convins că în România şi în marile aglomerări urbane vom avea din ce în ce mai puţine astfel de centrale. Nu vreau să dau acum un termen, pentru că va trebui să fac o analiză foarte serioasă în legătură cu acest subiect, dar vă promit că, în foarte scurt timp, vom prezenta opinia mea şi a ministerului până la urmă şi despre centralele de apartament”, a declarat noul ministru al Mediului, Mircea Fechet, citat de Agerpres.

Uniunea Europeană își propune renunțarea la centrale de apartament pe gaz cât mai curând posibil. Vânzarea centralelor termice pe gaze ar putea fi interzisă începând din 2029 în toată Uniunea Euopană, deci inclusiv în România, potrivit unui proiect de directivă. Textul noii reglementări ar trebui să fie finalizat în cursul acestui an pentru a fi publicat în 2024.

Potrivit unei analize a Asociației Energia Inteligentă, la nivelul Uniunii Europene există 65 de milioane de centrale termice individuale montate, ceea ce face ca înlocuirea gazului ca formă de încălzire să nu fi nici ușoară și nici rapidă, mai ales că mulți proprietari nu au bani pentru înlocuirea lor cu mult mai scumpele pompe de căldură.
Propunerile REPowerEU încurajează statele membre să elimine treptat centralele pe combustibili fosili din clădiri, să înăsprească cerințele naționale pentru înlocuirea centralelor de apartament și să limiteze după anul 2029 pentru introducerea pe piață de centrale pe gaze. De asemenea, REPowerEU încurajează statele membre să introducă interdicții naționale pentru centralele de apartament care utilizează combustibili fosili în clădirile existente și noi. Deși există astfel de intenții la nivelul UE, nu există încă o legislație a UE care să impună astfel de interdicții, potrivit unei analize a președintelui Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță.

Potrivit acestuia, opt țări europene au început deja procesul de interzicere a utilizării centralelor pe gaz în clădiri:

1. Danemarca – a interzis din 2013 racordarea de noi clădiri la rețeaua de gaze naturale. A stabilit ca până în anul 2028 jumătate din imobile să fie racordate la rețeaua de încălzire centrală
2. Norvegia – a interzis din 2017 racordarea de noi clădiri la rețeaua de gaze naturale
3. Olanda – a interzis din 2018 racordarea de noi clădiri la rețeaua de gaze naturale
4. Franța – datorită introducerii limitelor de emisii de CO2 a instalațiilor de încălzire a noilor imobile, de facto a interzis din anul 2022 montarea de centrale gaz și produse petroliere
5. Austria – impune din anul 2024 interzicerea reparării vechilor centrale termice și montarea de noi centrale termice
6. Germania – impune din anul 2024 obligația ca 64% din energia folosită pentru noi sisteme de încălzire să fie din energie regenerabilă, defacto interzice din anul 2022 montarea de centrale gaz și produse petroliere
7. Marea Britanie – interzice din anul 2025 montarea de centrale pe gaz și produse petroliere în imobilele noi
8. Belgia – interzice din anul 2025 montarea de centrale pe combustibili fosili în imobilele noi.

Câte centrale de apartament termice pe gaz sunt în România
Potrivit unui document al Ministerului Energiei, România are în prezent un total de circa 8,5 mil locuințe, din care sunt locuite aproximativ 7,5 milioane. Dintre acestea, cca. 4,2 milioane sunt locuințe individuale, iar circa 2,7 milioane de locuințe sunt apartamente amplasate în blocuri de locuit (condominiu).

O nouă taxă pentru românii care au centrale de apartament. O vor plăti şi cei care au maşini!

Din totalul locuințelor, numai circa 1,2 milioane sunt racordate la sistemele centralizate (cca. 600.000 de apartamente doar în București). O treime din locuințele României (aproape 2,5 milioane) se încălzesc direct cu gaz natural, folosind centrale de apartament, dar și sobe cu randamente extrem de scăzute (cel puțin 250.000 de locuințe).

Aproximativ 3,5 mil. locuințe (marea majoritate în mediul rural) folosesc combustibil solid – majoritatea lemne, dar și cărbune – arse în sobe cu randament foarte scăzut. Restul locuințelor sunt încălzite cu combustibili lichizi (păcură, motorină sau GPL) sau energie electrică. Peste jumătate dintre locuințele din România sunt încălzite parțial în timpul iernii.

DailyBusiness
Fructele au devenit un motiv major pentru care România a văzut o creștere a inflației în iulie
Spynews
Ce au făcut Alina Eremia și logodnicul ei, Edi Barbu, înainte de nuntă! Cum i-au surprins paparazzii
Bzi.ro
Andreea Marin arată fabulos la 50 de ani! Cum reușește vedeta să se mențină în formă! Face asta timp de 2 ore pe săptămână – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Unde au fost construite turnurile ondulate, unice în lume. Țara se află aproape de România
Capital.ro
Băncile plătesc banii înapoi. Se returnează chiar și sume încasate 30 de ani. Clienții trebuie să depună cerere
Playtech.ro
O turistă a fost taxată cu 12 euro că și-a agățat geanta în cuier: „Surpriza a venit cu bonul” Fenomentul ia amploarea în destinațiile de vacanță
Adevarul
Reacție dură după decizia ca soldații americani să-i pună covorul roșu lui Putin: „Cel care a luat-o trebuie să suporte consecințele”
wowbiz.ro
Momente de panică pentru Elena Udrea! Fostul politician și familia sa au fost atacați de urs în vacanță. Ce se întâmplă cu ei în aceste momente: „Ne-a apărat...”
Evz.ro
Autostrada care taie Carpații. Imagini cu drumul de mare viteză ce va schimba România
Prosport.ro
Interzis cardiacilor! Cea mai frumoasă prezentatoare TV s-a filmat în timp ce făcea duș la piscină
kanald.ro
Concluziile summit-ului dintre Donald Trump și Vladimir Putin. Ce se va întâmpla cu războiul din Ucraina
Cancan.ro
Înmormântarea Prințesei Kate, plănuită în mare secret! Care a fost planul Palatului Buckingham
iamsport.ro
Românul care a făcut peste 1.000.000 de dolari în Bahamas nu are dubii: ”Imaginea lui Ion Țiriac nu o să o aibă niciun președinte al României în următorii 100 de ani”
MediaFlux
Anunț privind pensia pentru 4,7 milioane de pensionari! Majoritatea au primit 2.800 de lei, prin poștă sau pe card
stirilekanald.ro
Lanț uman în stațiunea Jupiter pentru salvarea a trei turiști, după ce a fost arborat steagul roșu. Cine este cel care a decedat
FURTUNĂ ELECTRICĂ în România. Se va răci brusc, vor fi furtuni puternice