O bătrână din Cluj a căzut până la gât într-o groapă produsă în podul de peste Someş

O bătrână în vârstă de 83 de ani, care traversa podul Traian din Piaţa Mihai Viteazu din Cluj, a fost la un pas să ajungă în apele Someşului, după ce trotuarul s-a surpat sub picioarele ei, informează România TV.
Iulian Tudor
15 apr. 2013, 06:37
O bătrână din Cluj a căzut până la gât într-o groapă produsă în podul de peste Someş

Bătrâna a căzut în groapă până la gât şi s-a zbătut să iasă din ea. Din fericire, trei trecători au reuşit să o scoată din groapă înainte să se întâmple vreo tragedie.

O ambulanţă a transportat-o la spitalul de urgenţa din Cluj-Napoca, unde a primit îngrijiri medicale. Femeia a suferit un traumatism la picior şi răni uşoare. Cea mai periculoasă a fost însă sperietura, având în vedere că victima este cardiacă.

„Starea pacientei este stabilă, respectiv hemodinamic şi respirator. Are un traumatism toracic uşor, dar fără probleme respiratorii. Este la Unitatea de Primiri Urgenţe în momentul de faţă, iar după ce i se vor termina investigaţiile probabil va fi trimisă acasă”, a declarat Horea Simu, managerul Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Cluj, pentru citynews.ro.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Antrenorul care l-a înlocuit pe Mircea Lucescu la echipa națională s-a prăbușit emoțional: „De două zile plânge!”
Capital.ro
Taxe pentru proprietarii de mașini. Se achită obligatoriu la înmatricularea fiecărui vehicul
Playtech.ro
Cum arată un apartament cu 3 camere de peste 90.000 de euro din Bucureşti. Este lângă Grand Arena Mall, pentru ce plăteşti suma uriaşă
Adevarul
„Epic Fury” sub foc încrucișat în SUA. Un fost consilier al președintelui Trump îi desființează deciziile: „E ca și cum ar tunde iarba”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu, prima reacție după ce l-a vizitat pe Mircea Lucescu. Antrenorul s-a întors în România de urgență
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi frați de 5 și 8 ani și-au pierdut viața în timp ce jucau de-a v-ați ascunselea. Părinții i-au găsit într-un frigider
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB audiat în scandalul meciurilor trucate a spus-o direct: ”De ce să nu pun și eu 10 milioane de lei și să iau 100 de milioane?”
MediaFlux
Procedura care-l poate salva pe Mircea Lucescu. Ce este sistemul ECMO propus de medicii de la Spitalul Universitar
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj