ANAF pune tunurile pe români, încep controale masive. Se verifică fiecare ban nedeclarat

Persoana fizică cu avere mare este persoana fizică rezidentă fiscal în România, care deţine o avere, atât în România, cât şi în străinătate, estimată la o valoare mai mare de 25 de milioane de euro, echivalentul în lei, arată ANAF într-un proiect de ordin pus în dezbatere publică.

ANAF scoate la licitaţie un nou apartament confiscat, la preţul de doar 7.000 de euro. Cum pot românii să participe la licitaţiile Administraţiei Fiscale
Echivalentul în lei al celor 25 de milioane de euro este calculat la cursul mediu al euro din anul precedent estimării averii, stabilit de Banca Naţională a României, pe baza datelor deţinute/obţinute de ANAF, în conformitate cu dispoziţiile legale.

Proiectul arată că estimarea averii se face pe baza datelor şi informaţiilor deţinute sau obţinute de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la bunurile mobile şi imobile deţinute, prrecum şi activele financiare deţinute.

ANAF a publicat lista „ruşinii”. Verifică dacă datele tale apar în tabelul cu datorii la stat
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va notifica persoanele fizice cu privire la faptul că acestea fac parte din grupul persoanelor fizice cu averi mari, mai arată proiectul de act normativ. Grupul de persoane fizice cu averi mari se actualizează o dată la 3 ani.

Alte articole

ANAF începe vânătoarea datornicilor. Cât mai poți amâna executarea silită DOCUMENT

Operaţiune ANAF împotriva evaziunii din comerţul online. Sunt vizate 200 de firme

ANAF verifică şi sediile marilor companii

O serie de controale va viza verificarea existenţei unor sedii fixe şi/sau permanente ale contribuabililor nerezidenţi pe teritoriul României, în condiţiile în care reprezentanţii instituţiei au declarat recent că se află în derulare analize de risc pentru a stabili dacă unii contribuabilii îndeplinesc criteriile de a deţine un astfel de sediu în România, dar nu s-au înregistrat fiscal, susţine, într-un articol, Ana Maria Iordache, partener D&B David şi Baias, societatea de avocatură corespondentă PwC în România.

Potrivit acesteia, tematica sediului fix şi/sau permanent este abordată atât în România, cât şi la nivel internaţional, fiind una dintre cele mai importante teme de pe agenda Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), dar şi a autorităţilor fiscale din alte state membre.

Acestea din urmă au stabilit deja pentru contribuabili din România sedii permanente în acele state membre şi colaborează prin mecanismul schimbului de informaţii în scopul stabilirii situaţiei de fapt fiscale şi al identificării unor astfel de sedii fixe/sedii permanente neînregistrate corespunzător.

Articolul relevă faptul că, la nivel naţional, ANAF pregăteşte o primă campanie de controale în privinţa contribuabililor nerezidenţi, urmând ca într-o a doua etapă să fie derulată şi o campanie de controale în colaborare cu celelalte state membre, pentru contribuabilii rezidenţi români care îşi desfăşoară activitatea sau obţin venituri în alte state.

„Analiza inspectorilor fiscali în cadrul acţiunilor de control vizând tematica sediului fix şi a sediului permanent este extrem de minuţioasă şi presupune evaluarea tuturor documentelor (contracte, documente financiar-contabile, fişe de post şi orice alte evidenţe) care arată modalitatea factuală şi legală în care se derulează activitatea economică”, se spune în document.

Potrivit legislaţiei, un nerezident generează un sediu fix atunci când „dispune în România de resurse umane şi tehnice prin care poate desfăşura în mod regulat livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii”, în timp ce un sediu permanent este „locul prin care se desfăşoară integral sau parţial activitatea unui nerezident, fie direct, fie printr-un agent dependent”.

Sediul fix şi/sau sediul permanent sunt subiecte sensibile de control, cu un înalt grad de tehnicitate, dar care aduc bani extrem de mulţi la bugetul de stat, în trecut fiind stabilite sume care depăşesc 200-300 de milioane de lei per contribuabil. Practic, în cadrul inspecţiilor care au analizat această problematică, deşi verificarea s-a realizat la nivelul contribuabilului rezident, impactul s-a răsfrânt nu numai asupra acestuia, ci şi asupra entităţii nerezidente cu care acesta derula activităţi economice. De exemplu, în materie de TVA, un nerezident este considerat ca având un sediu fix în România dacă dispune de suficiente resurse umane şi tehnice pentru a desfăşura în mod regulat livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii pe teritoriul României.

Astfel, autorităţile fiscale iniţiază o acţiune de control la nivelul contribuabilului român, care are încheiat cu entitatea nerezidentă un contract de procesare de bunuri sau de marketing, de exemplu. În urma acestei analize, fiscul consideră că entitatea nerezidentă dispune de un sediu fix în România, întrucât utilizează resursele tehnice şi umane ale contribuabilului român, resurse care acţionează sub controlul entităţii nerezidente, pentru a derula ea însăşi, în mod direct, activităţi economice în România. O astfel de concluzie schimbă cu totul tratamentul fiscal al tranzacţiei din perspectiva TVA, întrucât modifică două elemente esenţiale, respectiv locul prestării serviciilor şi persoana obligată la plata taxei.

Potrivit autoarei, dacă în varianta iniţială (i.e fără sediu fix) serviciile sunt considerate a fi prestate în beneficiul nerezidentului (deci cu locul prestării în ţara unde acesta este situat), persoana obligată la plata taxei fiind aşadar nerezidentul, în scenariul existenţei sediului fix, serviciile sunt considerate a fi prestate în beneficiul sediului fix (din România), persoana obligată la plata taxei fiind aşadar contribuabilul român.

Impactul este unul imediat, fiind atât de natură financiară (TVA suplimentară de plată stabilită în sarcina rezidentului), cât şi de natură operaţională (înregistrarea nerezidentului ca sediu fix şi regândirea modelului de business).

„Contribuabilii ar trebui să întreprindă o analiză internă pentru a preveni sau diminua eventuale riscuri derivate din astfel de modele de afaceri”, este de părere autoarea articolului.