Ipoteză ŞOCANTĂ în cazul copilului găsit mort cu bunica în casă. Reacţia autorităţilor

Una dintre ipotezele anchetatorilor în cazul copilului de patru ani găsit mort într-o locuinţă din Uricani, unde a fost descoperită spânzurată şi bunica acestuia, este că femeia, care era cunoscută ca având afecţiuni psihice, l-ar fi sufocat pe băiat cu o pernă.
Iulian Tudor
15 apr. 2013, 10:43
Ipoteză ŞOCANTĂ în cazul copilului găsit mort cu bunica în casă. Reacţia autorităţilor

Oamenii care o cunoşteau pe femeie le-au declarat anchetatorilor că aceasta avea probleme psihice. Una dintre ipotezele luate în calcul de anchetatori este că femeia l-ar fi sufocat pe copil cu o pernă, scrie Mediafax.

Anchetatorii spun că biletul lăsat de bunica băiatului şi descoperit lângă cadavrul acesteia conţine un mesaj fără noimă.

Un copil în vârstă de patru şi bunica acestuia, din localitatea hunedoreană Uricani, au fost găsiţi morţi, luni dimineaţă. Femeia, în vârstă de 46 de ani, a fost găsită spânzurată într-o anexă a gospodăriei, în timp ce cadavrul băieţelului a fost găsit pe un pat din casă.

Viceprimarul din Uricani, Corneliu Braia, a declarat că mama copilului a murit în august 2012, spânzurându-se, iar paternitatea copilului nu a fost recunoscută de nimeni. De atunci, copilul era crescut de bunica lui.

„Şi pe mine acest caz m-a luat prin surprindere pentru că femeia care şi-a curmat zilele în această dimineaţă nu avea de la medicul de familie un certificat medical din care să reiasă că are probleme psihice„, a declarat Corneliu Braia la România TV.

Potrivit viceprimarului, la începutul lunii ianuarie bunica copilulul a fost la Serviciul de Asistenţă Socială al Primăriei pentru a se interesa despre actele necesare pentru a obţine tutela legală a băieţelului. Corneliu Braia a afirmat că, după ce a obţinut informaţiile necesare, femeia nu a mai revenit cu documentele.

Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială se scuză afirmând că ei nu au fost sesizaţi în legătură cu situaţia acestui minor orfan.

„Direcţia de Asistenţă Socială Hunedoara nu a fost sesizată şi nu i s-a solicitat sprijinul cu privire la stabilirea unei măsuri de protecţie asupra acestui minor. Direcţia intervine doar în cazul în care a fost sesizată„, a declarat la România TV Ionela Lazăr.

TRAGEDIE în Valea Jiului: Copil de patru ani şi bunica acestuia, găsiţi morţi în casă

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT