Comisia Europeană a stabilit noi norme pentru autocamioane mai sigure şi mai ecologice

Comisia Europeană a propus luni noi norme care să permită producătorilor să conceapă camioane mai aerodinamice, fapt care va reduce consumul de carburant cu 7-10%, va scădea emisiile de gaze cu efect de seră și va spori totodată siguranța utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor.
Cristina Dinu
15 apr. 2013, 12:09
Comisia Europeană a stabilit noi norme pentru autocamioane mai sigure şi mai ecologice

Fundaţia Terra Mileniul III, organizaţia Transport&Environment şi Federaţia Europeană a Victimelor Traficului Rutier salută propunerile CE referitoare la greutatea şi dimensiunile autocamioanelor, considerându-le un punct de cotitură pentru siguranţa rutieră şi un pas, mic dar binevenit, către reducerea emisiilor din transporturile rutiere.

Deşi autocamioanele reprezintă doar 3% din flota europeană de autovehicule, ele sunt răspunzătoare de 25% din poluarea produsă de transporturile rutiere şi sunt implicate în 18% din accidentele grave, care fac aproape 7.000 victime în fiecare an. Actualele reglementări europene determină forma de „cărămidă” a cabinelor autotractoarelor, ceea ce le face ineficiente şi periculoase.

Modificările legislative care vor permite o lungime mai mare a cabinei vor da posibilitatea realizării unui design mai inteligent pentru partea frontală, cu un „nas” deflector, rotunjit şi cu o zonă de absorbţie/amortizare a impactului. Aceste modificări îmbunătăţesc aerodinamica autotractorului, permit evitarea accidentelor printr-o mai bună vizibilitate pentru conducător, reduc şocul la impact frontal şi ajută la evitarea prinderii sub roţi a pietonilor sau bicicliştilor, în eventualitatea unui accident. Toate aceste schimbări pot contribui la salvarea vieţilor a sute de victime şi la economisirea a miliarde de litri de motorină, în fiecare an.

Jeannot Mersch, reprezentantul Federaţiei Europene a Victimelor Traficului Rutier a afirmat: „Autocamioanele au o reputaţie foarte proastă atunci când vine vorba despre siguranţa traficului. În prezent, coliziunea frontală cu un autocamion poate fi comparată cu impactul cu un zid din cărmidă. Modificările designului cabinei vor contribui la reducerea vătămărilor grave şi vor salva anual sute de vieţi. Aceste modificări ar trebui introduse cât mai curând, pentru toate autotractoarele.”

Reglementările actuale ale UE permit, în mod implicit, o lungime a cabinei de doar aprox. 2,35m, ceea ce nu lasă loc pentru modificări ale părţii frontale. Acest lucru impiedică progresele în domeniile siguranţei şi eficienţei carburantului. Un studiu, realizat în anul 2012, de către Institutul german FKA2 pentru organizaţia Transport&Environment, indică faptul că o parte frontală mai rotunjită ar putea micşora rezistenţa aerului cu 12% şi ar reduce consumul de carburant cu 3-5%, ceea ce ar reprezenta pentru transportatori o economie medie anuală de 1.500 Euro (la preţurile actuale). Această economie de carburant ar insemna şi o reducere cu 5 Mt a emsiilor de gaze cu efect de seră.

„Autocamioanele europene au rămas în urmă şi din această cauză Europa plăteşte miliarde de euro în plus pentru carburanţi. Propunerea actuală este un mic pas către un transport de mărfuri potrivit pentru secolul XXI”, a afirmat William Todts, de la organizaţia Transport&Environment.

În mod regretabil însă, actuala propunere ar permite, în acelaşi timp, autocamioanelor mai lungi (25m) să treacă graniţele a două ţări vecine, în cazul în care acestea sunt de acord. Timp de 16 ani, a fost larg acceptat faptul că legea nu permite circulaţia „mega-autocamioanelor” decât pe teritoriile naţionale. Dacă această propunere va fi acceptată, utilizarea „mega-autocamioanelor” va deveni mai frecventă, ceea ce va duce la creşterea transportului rutier, a numărului de accidente şi a emisiilor.

Comisia a dat posibilitatea trecerii frontierelor de către „mega-autocamioane” fără a oferi garanţii corespunzătoare pentru siguranţa cetăţenilor şi pentru protecţia mediului.

Europenii au nevoie de autocamioane mai bune, nu de unele mai mari, mai transmite fundaţia Terra Mileniul III.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT