Eveniment oribil pe Aeroport: un om a fost aspirat de motorul avionului

Tragedie în SUA. Un om a fost ucis instant după ce a fost pur și simplu aspirat de motorul unui avion. 
Mircea Filipescu
26 iun. 2023, 09:59
Eveniment oribil pe Aeroport: un om a fost aspirat de motorul avionului

Evenimentul nefericit a avut loc în statul Texas, pe Aeroportul Internațional din San Antonio. Un muncitor al aeroportului a fost victima incidentului bizar, care a avut loc în timp operațiunilor de aterizare.

Cetățeanul „aspirat de motorul” unui avion de linie al companiei Delta care „aterizase pe aeroportul internaţional San Antonio sosind de la Los Angeles, California şi se îndrepta spre poarta de debarcare cu un singur motor în funcţiune”, a precizat agenţia americană însărcinată cu investigarea accidentelor de transport (NTSB), informează News.ro.

Unele surse susțin că bărbatul s-ar fi dus intenționat în fața motorului avionului. Până în prezent, autoritățile nu au transmis informații suplimentare cu privire la evenimentul sângeros.

Bărbatul ucis lucra pentru Unifi Aviation, care oferă servicii de asistență pentru mai multe companii aeriene, inclusiv pentru cei de la Delta, care a oferit prima reacție. Delta s-a declarat „profund întristată” de accident şi s-a angajat să „coopereze cu autorităţile” care efectuează ancheta, într-o declaraţie difuzată de canalul local KENS 5.

Evenimente similare au mai avut loc. Compania Piedmont Airlines a fost amendată cu peste 15.000 de dolari de către agenţia federală însărcinată cu prevenirea accidentelor la locul de muncă (OSHA), pentru responsabilitatea sa în accidentul mortal al unui muncitor de pe aeroport, care a avut loc anul trecut în circumstanţe similare.

Prețurile biletelor de avion au crescut în 2023

Anul acesta, biletele de avion au înregistrat o creștere a prețurilor comparativ cu anul trecut, însă nu este timpul să renunțăm la vacanțele mult visate. Descoperă care este cea mai ieftină lună pentru a călători în vara lui 2023 și cum să profiți de cele mai bune oferte pentru a-ți planifica escapada perfectă.

Creșterea prețurilor la carburanți și fluctuațiile valutare au contribuit, de asemenea, la majorarea costurilor pentru companiile aeriene, care au fost nevoite să transfere aceste cheltuieli către pasageri. Alți factori, precum costurile operaționale și competitivitatea dintre companiile aeriene, au influențat, de asemenea, tarifele.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
O tiktokeriță celebră din România vrea să recurgă la un gest necugetat!?! Ar fi intrat în patima substanțelor interzise
Fanatik.ro
Arbitrul celebru din România care s-a retras din SuperLiga. De ce a luat, de fapt, decizia și motivul pentru care nu-l vei mai vedea la FCSB – Dinamo, Rapid – FCSB sau U Craiova – CFR
Capital.ro
Tot mai mulți români, fără un loc de muncă. Datele INS arată că rata șomajului a crescut semnificativ în rândul tinerilor
Playtech.ro
Oraşele din România în care locuinţele s-au scumpit cel mai puţin. Preţurile sunt aproape ca anul trecut
Adevarul
Atunci când iadul s-a pogorât pe Pământ. Unul dintre cele mai terifiante cazuri de posedare din istorie, rămas deocamdată un mister științific
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Ce pachet de acțiuni deține, de fapt, Andrei Nicolescu la Dinamo: ”Atât mai am după ultima actualizare”
MediaFlux
Horoscop 2 iulie. Ziua în care acești nativi nu trebuie să ia deloc decizii
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?