Emanuel, tânărul înjunghiat în Grădina Botanică din Craiova, s-a trezit din comă. Cere să o vadă pe Melis, despre care nu știe că a murit

Emanuel s-a trezit din comă, după ce în urmă cu două zile a fost înjunghiat în timp ce se plimba în Grădina Botanică din Craiova, alături de prietena lui, Melis.
Irina Dumitrescu
29 iun. 2023, 17:45
Emanuel, tânărul înjunghiat în Grădina Botanică din Craiova, s-a trezit din comă. Cere să o vadă pe Melis, despre care nu știe că a murit
Emanuel, tânărul înjunghiat în Grădina Botanică din Craiova, s-a trezit din comă

O simplă plimbare în Grădina Botanică avea să se trsansforme într-un adevărat coșmar pentru Emanuel, în vârstă de 20 de ani, și prietena lui, Melis, de 14 ani. Cei doi s-au întâlnit cu Alexandru-Mario, un adolescent în vârstă de 17 ani, cel care avea să le umbrească tinerețea.

Minorul s-ar fi uitat insistent la fată, lucru care l-a deranjat pe Emanuel, iar între cei doi ar fi pornit un conflict uriaș. În acel moment, Alexandru a scos din rucsac un cuțit de vânătoare și i-a atacat cu cruzime pe cei doi. Din păcate, Melis a pierit în urma atacului sângeros, iar Emanuel a ajuns la spital în stare critică.

Citește și: Reacție de nota 10 a tinerilor din Craiova: au făcut coadă la Centrul de Transfuzii. Ei donează sânge pentru Emi, băiatul înjunghiat la Grădina Botanică

Potrivit cancan.ro, băiatul s-a trezit din comă, după două zile, și reușește să articuleze câteva cuvinte, dar nu vorbește cursiv. Își recunoaște familia și știe ce s-a întâmplat, însă nu știe că Melis a decedat. Craiovenii au făcut cozi uriașe la Centrul de Transfuzii, pentru a-i dona sânge lui Emanuel.

Citește și: Olguța Vasilescu aruncă bomba în cazul fetei ucise la Grădina Botanică:”Criminalul nu e craiovean. Craiova e mai sigură decât Timișoara, unde ucigașul nu a fost prins”

Despre tânărul criminal se știe ă avea accese de furie și fusese sancționat disciplinar la școala militară. Acesta se certa des cu tatăl lui, iar în urmă cu câțiva ani fugise de acasă, fiind găsit de poliție în șoc hipotermic.

Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, a ținut o conferință de presă în care a dat detalii despre întâlnirea unor polițiști locali cu Alexandru, chiar în Grădina Botanică. Oamenii legii l-au oprit pentru că părea suspect, dar pentru că le-a spus că este elev la liceul militar din oraș, a fost lăsat în pace.